Multe din noi .. din voi care sunteti deja mamici ,facem mare caz asupra slabitului si a mentinerii siluetei.Insa un lucru de care nu ne dam seama este ca dupa ce se naste un copil ,fiecare ramane cu o mica depresie postnatala,mai ales daca ai luat mult in greutate in timpul nasterii.
Mie mi-e frica sa raman insracinata si ma gandesc cu frica la asta pentru ca nu as vrea sa ajung la kg de la care am plecat sau poate la mult mai multe kilograme mai ales ca majoritatea prietenelor mele au luat foarte mult in greutate si au si ramas cu surplus foarte mare dupa.
Cum ati reusit sa treceti peste acest lucru?Sa acceptati kg cu care ati ramas dupa nastere?

Din cate stiu eu depresia postnatala se manifesta prin frica de a nu putea avea grija de copil, senzatia de vid, pierderea apetitului sexual, izolare etc. De obicei nu trece decat daca se apeleaza la ajutor specializat. Poate ma insel.

Stiu si eu astfel de cazuri de depresie, dar nu din cauza kg-lor ci din cauza ca nu te mai duci la serviciu si ca toata ziua stai acasa cu copilul, si la un moment dat te izolezi, toata ziua stai numai cu copilul, faci mancare, curat si speli, este si foarte solicitant, dar se trece peste, in timp, mai ales daca ai sprijinul familiei. Cred ca la un moment dat toate o sa trecem prin asta, o sa simtitm ca cedam si ca nu mai facem fata, am observat ca asta se intampla cand copilasul e spre 2 anisori..

bubbles, fetele au dreptate. pierderea kilogramelor este doar o problema anexa, dar la momentul respectiv o sa vezi ca nu o sa te preocupe atat de mult.vroiam sa incerc sa dau fetelor care intra pe acest subiect cateva sfaturi, poate le prind bine. atat timp cat copilul e mic, te solicita foarte mult si se acumuleaza oboseala. incercati sa va odihniti cat mai mult ca de aici porneste totul. pentru ca tindem sa denaturam realitatea, amplificand faptele. daca la un moment dat simtiti ca sunteti prea obosite sa faceti un anumit lucru nu-l faceti . de ex. mancarea-sotul isi poate prepara ceva si singur , curatenia-daca nu aveti invitati amanati si tot asa. sa puneti totusi accent pe viata sexuala pentru ca sotii s-ar putea simti usor indepartati, cu toate ca nu asta e intentia voastra. vreau sa va spun ca sunt multe persoane care nu o sa va inteleaga, dar sa nu puneti la suflet si sa nu aveti impresia ca sunteti singurele persoane care gandesc asa. pentru ca sunt multe mamici care au ajutor acasa sau sunt bunici care au uitat cum e sa ai copil mic si atunci nu o sa tina cont de faptul ca aveti nevoie in primul rand de sprijin moral si fizic, legat de copilasi. sa incercati pe cat posibil sa fiti aranjate pentru a fi mereu atractive, chiar daca aveti 20 de kg in plus pentru ca iarasi este un lucru important
i-as ruga pe aceasta cale pe cei apropiati sa sustina proaspata mamica, care intra intr-o noua etapa a vietii si are unele temeri in legatura cu capacitatea ei de a putea fi responsabila si sa incercam sa intelegem si sa condamnam mai putin. si nu in ultimul rand sa iubim
sa aveti in primul rand incredere in voi. sper ca experienta mea sa ajute si pe alte mamici. eu oricum am trecut peste ce era mai greu ...copilul e CEL MAI MINUNAT "LUCRU" care vi se putea intampla, e nevoie de timp sa intelegi asta, iar libertatea furata pe moment se recupereaza mai tarziu.rabdare...multa rabdare...si priviti partea plina a paharului

Acest mesaj a fost editat de himere2005: 03-06-2007, 08:13 AM

Depresia postnatala apare din cauza ca atat in perioada sarcinii cat si la nastere si dupa nastere corpul unei femei sufera mari transformari si fizice si psihice .
tranformarile hormonale mai ales te dau peste cap ,si te trezesti ca plangi si razi ca tampa si nu stii de ce ,daca in plus de asta copilul mai plange mult si nu doarme sau nu mananca etc.si mai ai si alte probleme pe cap sigur iti vine sa o iei razna

la mine s-a manifestat din cauza ca am nascut cu cezariana si este un piculet mai greu ,realizezi mai greu ca ,gata ai nascut si a trecut si este si recuperarea dupa operatie ,la mine s-a manifestat ca plangeam aiurea ,izbucneam in plus si ma minunam si eu de ce si cum .

daca esti inteleasa de familie si ajutata (de multe ori si cuvintele sunt suficiente ) treci usor peste asta ,daca nu ,va trebui apelat la medic ...

insa nimic nu se compara cu senzatia cand iti tii beblusul in brate si sentimentul de a fi mama
daca chiar vrei un copil treci peste toate .

La mine s-a manifestat cam dupa vreo 2 saptamani. Nu din cauza de kg, ele erau ultimele pe capul meu mai ales ca ramasesem cu vreo 7 in plus(care s-au inmultit), nu din cauza fricii ca nu pot avea grija de Alexia ci din cauza oboselii acumulate. Nu am avut nici un fel de ajutor, nici mama , nici soacra nu m-au ajutat asa ca faceam totul de una singura sau cu un pic de ajutor din partea sotului. E adevarat ca ai nevoie de odihna multa; cine nu stie zice ca atunci cand doarme copilul sa dormi si tu...daca nu ai cine sa te ajute nu poti dormi sau relaxa pt ca trebuie sa speli hainele copilului cel putin, sa le calci, sa-i faci toaleta de dimineata, sa fierbi biberoane, sa pregatesti lapte, sa-l scoti la aer, si seara sa-i faci baie, etc In tot acest timp eu, care am nascut in iunie pe niste calduri destul de mari, cu toate ca aveam aer conditionat in casa transpiram intr-una si rareori ajungeam sa ma dushuiesc la timp. Ma spalam pe sana inainte de masa copilului ca sa fie ok....Seara cand ma asezam in pat( nu mai zic de prima saptamana dupa cezariana ca a fost si recuperare pt mine) ziceam ca nu ma trezesc....nu am avut norocul sa am un copil care sa doarma de seara pana la 5 dimineata macar...nu,pana la un an nu am avut o noapte intreaga....si dupa 2 ore eram cu copilul la san ca nu aveam lapte destul...E greu, treci peste si fara ajutorul medicului daca esti puternica...te odihnesti o dupa amiaza daca te ajuta sotul...si gata. Important e sa te aprecieze si sa te inteleaga...eu am avut parte de un sot intelegator dar care nu se pricepea sa ma ajute.

Depresia postnatala s-a instalat la mine cam la o saptamana de la nastere si a coincis cu faptul ca stateam in spital cu copilul pt ca facuse convulsii de la lipsa de calciu....va dati seama cam cum eram....si depresie si necazul cu bebe...dar nu m-am gandit nici o secunda atunci la kg in plus....ma gandesc acum , dar sunt multumita ca se pot da jos, trebuie vointa si un regim de viata sanatos si se poate....eu nu mi-am facut probleme pt kg mele decat dupa ce am incetat sa alaptez, adica aproape dupa 1 an de cand s-a nascut puiutul....
Am destule prietene care au nascut si au ramas cu kg in plus, dar asta e o problema minora, care are rezolvare.....si zic eu ca nimic nu se compara cu sentimentul pe care il ai cand iti privesti copilul .....e ceva fantastic!!!
Sa nu-ti fie frica sa ramai insarcinata....A avea un copil e cel mai minunat dar pe care ni-l poate face viata...Sa nu-ti ratezi sansa asta!

Este o actrita care a fost extrem de criticata de Tom Cruise ,parca S. Brooke ... nu mai stiu exact care .. care a ramas cu depersie din cauza kg si a zis ca nu putea sa tina copilul in brate pt ca nu`l suporta fiindca din cauza lui (copilului ) luase in greutate ff mult

Dupa parerea mea, oricum vedetele au numai fitze in cap. Sunt multe exemple de genul asta: Britney Spears nu vroia nici sa-si vada copilul, Victoria Beckam nu a vrut sa alapteze copiii pentru ca i se lasa sanii etc.

Pentru oameni ca noi sunt sigura ca nu va fi nimic mai important decat bebelusul la vremea respectiva, chiar daca acum nu simt atractie fata de bebelusi.

nu e vrb numai de actrite ,aici la mine foarte rar vezi o mama care isi alapteaza copilul si daca se "risca" sa o faca apoi mai mult de 2 maxim 3 luni sigur nu rezista si pe langa sanatatea copilului prioritatea lor este kg adunate .ce-i drept si fac copii, nu ca in tara maxim 2-3 aici maxim este 5-6 ,rar vezi familie cu mai putini copii ,ai zice ca toate familiile fac la fel ,incep cu un copil si o tzin asa cativa ani ,pe urma dupa ce si-au facut "contul " incep sa se gandeasca la cariera sau servici daca nu este prea tarziu...

asta este in gerenal la familiile catolice ,la cuplurile mai moderne ,hai sa zicem ,este exact invers ,intai cariera si pe urma pe la 40 de ani incep sa se gandeasca la copii...

se si merita ptr ca primesc bani destui ptr copii ,in schimb aici concediul este doar de 3 luni maxim 6 in conditii mai extreme ,nu ca in tara 2 ani ,aici daca dupa 3 luni nu merg la servici nu mai primesc decat un sfert din alocatia ptr copil,cu cat au mai multi copii cu atat primesc mai multi bani si au mai multe reduceri si ajutoare si le scade din impozit (care aici este enorm de mare )

deci cu toate astea adunate se pare ca depresia post-natala este prea fregventa aici si se chinuiesc sa gaseasca o solutie ptr bietele mame ,am vazut ca sunt anumite pastile homeopatice care ajuta mult in perioada asta ,sau niste pilule care se dau (ceva de genul anticonceptionalelor ,doar ca se iau numai pe perioada de alaptare si previne o eventuala sarcina si nici u iti vine ciclu in perioada asta ,deci fara schimbari hormonale si fara depresii ),insa ma gandesc ce faci pe urma ...

eu am avut cine sa ma ajute, pe mama insa nu o lasam sa se atinga de bebe ,aveam niste pitici in momentul ala si aveam impresia ca nu stie si ca o sa faca ceva cu bebele asa ca rar avea ocazia sa stea cu el ,eu ma incapatanam sa le fac pe toate si al dreaq ce greu a fost

Unde esti tu acum, Titou? Daca-mi permiti sa-ntreb.

sigur ca iti permit ,sunt in Franta .

Ok.Merci beaucoup ..pentru raspuns. Super fain acolo. Pe la sf. lui Iunie, poate dau si eu o fuga, iarasi.
Pupicei.

Si eu am avut depresia asta nenorocita...si era accentuata de comportamentul babuinului care nu ma intelegea deloc si ma mai si critica aspru ..nimic nu faceam cum trebuie, in opinia dansului!
Dar am depasit-o cu brio in special datorita bebelusului, care a fost si este un haios
Cat despre kilogramele in plus, asta-i intr=adevaro problema adiacenta..nici acum nu am rezolvat-o, dar, o data ce termin cu examenele, ma voi tine si de dieta si de sport.
Este foarte obositor sa ai grija de copil, sa lucrezi, sa studiezi. Nu le pot face pe toate perfect!
Asadar, boierica, nu-ti fie frica, da-i inainte, Moaca are nevoie si el de o prietena Nu asa mi-ai promis?

Mai,eu depresie postnatala nu am avut.In schimb am avut un pui de baby blue,care tot un fel de depresie este dar apare la 3 zile dupa nastere si trece foarte repede.
Eram inca in spital si ma apucau stari de plingeam ca nebuna.A stat sotul cu mine de dimineata pina seara in spital,de fapt el in toate zilele a stat cu noi la spital ca cica-i era urat singur acasa fara noi.
Apoi cind m-am intors acasa nu am mai avut timp sa ma gindesc la kg sau cum arat.
O aveam pe mama aici care statea cu bb ziua ca sa pot si eu dormi.Noaptea,normal ca alaptam si eram dupa fundul lui bb.
Am avut noroc de copil bun ca dupa o luna dormea toata noaptea fara sa se mai trezeasca.Si asta o stiu mamicile ca e o minune.
Bubbles,inainte sa am bb gindeam si eu ca tine.Ca vai ce ma fac cu kg si cum o sa arat,eu fiind mereu obsedata de silueta mea.
Sa stii ca nici nu m-am gindit la asta,e mult prea important bb mic.E asa de frumos sentimentul si timpul in care el creste si se dezvolta foarte repede incit ti-e frica sa nu ratezi ceva din evolutia lui.
Kg am avut grozav de multe,35,pentru ca efectiv nu mi-a pasat.Dar uite ca mai am putin si sunt ca inainte.
Eu zic ca cine are vointa va slabi si dupa 5 copii la fel de bine si cine nu are,gaseste doar motiv dupa care sa se ascunda.
Deci fetele,nu va mai ginditi la depresie,kg in plus...toate astea sunt lucruri minore pe linga bucuria care ti-o da un copil si cum iti schimba viata.E grozav sa realizezi cit de importanta esti dintr-o data!