Cine mai are nevoie de dragoste in ziua de azi? Unde isi gasesc locul amorul si sentimentele inaltatoare in aceasta societate? Care dintre voi mai are curajul sa strige in gura mare "Da, iubesc!", avand in vedere ca iubirea tinde sa devina din ce in ce mai mult sinonima cu: slabiciune, naivitate, suferinta inutila?

Astazi mi s-au deschis ochii pe faptul ca doi prieteni stau impreuna nu pentru ca nu pot trai unul fara celalat, ci pentru ca e mai bine decat sa stea singuri. Mie mi se pare de neconceput sa trec prin viata fara sa iubesc si sa stiu ca sunt iubita. Daca nu am pe nimeni alaturi stiu ca parintii si Dumnezeu imi sunt mereu aproape si ei ma iubesc asa cum sunt, iar eu pe ei la fel.

Voi ce parere aveti? Este aceasta tendinta spre care ne indreptam? Dragostea nu mai e "in trend" si eu sunt o fiinta depasita de timpuri? Ar fi trist sa fie asa ... pentru ca eu iubesc si imi doresc sa fiu iubita!

Pai... eu cred ca cele mai multe relatii incep dintr-un oarecare sentiment egoist: nu vrei sa fii singur si celalalat pare a fi o persoana care te face sa nu te simti singur. Ca mai apoi evolueaza in dragoste sau nu, ramane de vazut, dar in stadiul incipient al relatiei, de cele mai multe ori nu e dragoste; vrei sa fii cu cineva, nu vrei sa fii singur(a).

Problema cred ca ar trebui pusa altfel: cat timp ar trebui sa fie stadiul asta "incipient" dintre frica de singuratate si dragoste? Sa fie o saptamana, o luna, un an? Cand e cazul sa spui "cu persoana aceasta voi sta intotdeuna doar pentru ca ma simt singur(a) asa ca e cazul sa caut pe altcineva, de care ma pot indragosti"?

Pentru mine, perioada "de gratie" e de trei luni. Daca in trei luni nu s-a aprins nici o scanteie care sa duca relatia mai departe, e cazul sa pun stop.

Probabil ca fiecare dintre noi avem nevoie de cineva care sa ne fie alaturi si la bine si mai ales la greu. In afara de teama de singurate as vrea sa mai adaug inca un lucru: dupa ce inaintezi in varsta vine intrebarea: "dar pe mine cine ma mai ia?".
Nu poate fi pentru toti dragoste la prima vedere, uneori "foamea vine si mancand".

Din deprindere nu as putea sta niciodata cu nimeni.Caci daca nu-i dragoste atunci sunt mereu certuri si cu atitea probleme si batai de cap,mai bine stai singur si-ti vezi de viata ta.Daca nu simt nimic pentru omul dat nu as avea ochi sa-l vad si nu stiu cum l-as suporta mereu linga mine,la bucatarie,in salon.Mai pe scurt mereu pe urmele mele in viata mea.
Daca este dragoste nu-ti poti inchipui viata fara el.Mereu stai cu gindul la el.Te gindesti sa faci mereu ceva care sa-l faca fericit.Mereu sa-l vezi ca-ti zimbeste si te priveste cu dragoste.Mereu te saruta si te chiama sa stai linga el.Sa lasi gatitul si statul la bucatarie ore in sir.Sa lasi spalatul pe mai incolo si ordinea prin casa.Simti ca esti dorita si iubita.Imi place tare mult zilele de weekend,cind ai posibilitate sa stai mereu impreuna.Impreuna nu intre lume cum ar fi in parc sau printre prieteni,dar anume intr-o camera,intr-un pat sa stii ca esti ferit de ochii lumii.Si nu ai nici un contact cu lumea din jur.Tu si el.Foarte frumos.Traiesc experenta aceasta si ma simt ferecita.
Eram inainte de felul meu,comunicabila.Iubeam sa ies cu prietenii sa mai discut,sa merg undeva.Dar acum nu ma satur sa stau cu iubitul meu si asteptam weekendul cu sufletul la gura.Azi deabia e marti.SI SUNTEM DIN NOU CERTATI

Eu cred ca dragostea a inceput sa fie privita cu multa teama si uneori se inhiba si cele mai mici incercari de a face pasul de la acea teama de singuratate catre dragoste.