Fetelor, eu am obosit sa vb . despre diete si ma gandesc serios si la mine, la ce am reusit sa fac pana acum si raspunsul este =0.
In afara de 2 copii nu am evoluat deloc.
Pe plan profesional sunt un nimeni, de 3 ani stau acasa si din ce in ce mai des ma plang ca nu am serviciu , ca sunt inchisa in casa, nu socializez, nu vb. cu adultii, am ajuns sa nu mai ies afara din casa si sa nu ma uit decat la telenovele si desene animate.
Voi cum va simtiti?

NICI EU NU MA SIMT IMPLINITA
pe plan profesional inca nu, am nimerit numai joburi aiurea si in plus simt ca nu sunt suficient de pregatita profesional (scuze ca m-am repetat). in viata de familie sunt multumita ca am un copil, in rest, ma bucur ca nu am un barbat cu atatea defecte cate au altii, as vrea sa fie altfel anturajul meu...si ma simt desprinsa de lume parca de cand stau acasa cu copilul, sper sa se remedieze asta anul asta am o groaza de idei bune si frumoase dar nu am cu ce si cu cine sa le aplic, asta pe plan sentimental...ca pe plan intelectual ma simt un om limitat, uneori ma gandesc ca e si vina mea

Eu am inceput sa devin o persoana foarte antisociala. Nu ca as fi fost vreodata sufletul petrecerilor, dar ma simteam bine sa fiu inconjurata de oameni, sa am prieteni.
De cand m-am mutat in alta tara nu am reusit sa imi fac prieteni noi cu care sa mai iesim pe undeva , iar la servici sunt singura cuc, trec saptamani bune pana sa treaca sefii mei sa vada daca mai traiesc.
Am inceput sa observ pe mine ca ma fastacesc daca trebuie sa vorbesc cu glas tare, am emotii, am uitat sa leg doua cuvinte in mod normal , sunt de groaza. Dar pur si simplu nu am cu cine sa vorbesc inafara de babuin.
Plus ca jobul meu... lucrez ca customer service. deci raspund la telefoane. Nu ma plang de salariu, dar simt ca ma limitez foarte tare si uit ce am invatat in facultate . Parca nu prea imi mai convine, ca economista sa lucrez ca un om fara nici o pregatire in vreun domeniu . Sa nu credeti ca sunt ingamfata sau ca vreau prea multe. Pur si simplu cred ca daca acum, la 29 ani accept situatia asta fara sa imi incerc posibilitatile pe piata muncii atunci ce voi face la 40-50 ani? Voi fi femeie de serviciu?
Acum cateva zile m-am inscris la un curs EU, sper sa ma mai scoata cursul din amorteala si sa ma ambitionez, sa am curajul sa imi caut alt job. Chiar daca nu as fi la fel de bine platita, poate mai bine as accepta un loc de munca care sa ma incite...
DECI, nu ma simt implinita, dar sincer, nu ma simt implinita mai mult din cauza ca nu am o familie, un camin al meu si copii. Momentan tanjesc mai mult dupa familie decat dupa orice altceva ....

Dupa parerea mea, o femie implinita ar trebui sa stea bine la capitolele familie, job si viata sociala.

1. Familia: sunt foarte apropiata de parinti, dar aici ar trebui sa mai fie un sot, un copli, un catel...
2. La job cred ca sunt ok, dar nu fac ceea ce as vrea. Cred ca as putea face asta, adica sa-mi fiu propriul sef, dar am nevoie de o perioada in care totusi sa am un salariu pe care sa ma pot baza si timp sa ma ocup de afacerea mea... Mai e pana acolo.
3. Hm...viata sociala... nu am avut niciodata si din pacate nu ii duc lipsa.

Acum daca ma uit la ce am scris, parca ar trebui sa fiu distrusa pentru ca nu am decat 1/2 dintr-un punct, dar nu e asa.

Iubesc si sunt fericita de fiecare daca cand ajung acasa, am pornit spiritual pe drumul cel bun, am casa mea, ma bucur de lucruri mici si foarte rar sunt dezamagita, simt ca sunt apreciata de putinii prieteni pe care ii am, deci pana la urma cred ca sunt fericit, nu implinita!
Ca sa ajung "implinita" am incredere ca e nevoie doar de timp si de voia Celui de Sus!

hmmm, doina, aici m-ai cam prins...
nu ma simt implinita, si asta din mai multe puncte de vedere:
1. nu mi-am gasit barbatul cu care imi doresc sa-mi petrec viatza.
2. nu castig indeajuns de mult ca sa reusesc sa ajung pe linia de plutire. aici sunt intr-un impas, deoarece imi place ceea ce fac si jobul meu, dar am nevoie de mai multi bani, lucru care nu stiu daca este posibil aici...
3. m-am cam plictisit si de viatza mea sociala.

Trebuie sa facem ceva Anca, si eu sunt din ce in ce mai nemultumita de mine, de cum evoluez

Sexi, stand drept si gandind stramb io zic asa:
1 - familia mea e super.Am sotul pe care l-am vrut, o copila minunata si multe alte neamuri, desi departe unii la Deva, Sys la Bucuresti foarte prezenti in viatza mea.
2 - Jobul care l-am vrut, ca daca vroiam altceva nu refuzam ultimele 6 oferte de avansare in functii
Am zile cand obosesc, cand plec epuizata, ajung acasa si trebuie sa revin dar imi place ceea ce fac.
As avea ceva de comentat la remunetatie, dar compenseaza faptul ca imi place, iar cheltuielile le mai limitez, mai fac gaura intr-un card doua si e ok.
3- Social - am o suma de prieteni, un fel de familie largita, nu simt ca socializez cu ei, suntem "conectati" mereu.Incercam sa fim impreuna chiar si la cumparaturi, la plimbat copii, dus copii la patinuar, etc......si avem ritualul CANASTEI.
4 - dragostea de sine - aici am multe momente in care ma cert cu mine, adun frustrari care nu imi dau voie sa simt mereu implinirea. Dar lucram intens sa eliminan,eu si cu mine, sa alungam cele 35 de kg suplimentare.
Concluzie:
- in general sunt implinita , dar nu ma intreba asta intr-o zi cu ploaie


Tu ai nevoie de un concediu.
Apoi o sa vezi lucrurile altfel.

Nu stiu ce sa zic. Poate. Sau nu inca.

O luam pas cu pas?

1.Familia: am un sot pe care-l iubesc ca nebuna, de cand l-am vazut m-am indragostit de el si am stiut ca el e "the one" (stiuuu, suna aiurea, dar asa a fost..voi ma credeti sau nu ). In rest, nu vreau copii (sau nu inca ), iar familia mea...Ei bine, imi pare rau ca sunt departe de ei, si ca cele mai dure lovituri vin din partea celor la care tii mai mult.

2. Jobul: e ok. Am doua chiar. Pana acum e ok. Am zile cand ma enervez si imi trece (munca mea presupune raspunde..mare, zic eu), si-n zilele alea imi doresc sa ajung sa fiu propriul meu sef. Si sunt cateva lucruri care sper sa schimbe dupa ce termin ce am inceput in urma cu vreo 4 ani. Si poate va fi alt job. Sau chiar si in invatamantul universitar, desi ar trebui sa pornesc aproape de jos.

3. Viata sociala..hmmm. Pot sa zic si eu ca nu prea am? Socializez cu cosmeticiana si cu patroana salonului la care merg. Mai nou, cu un coleg si viitoarea lui sotie. Si mai ales prietenele mele de departe, daca admiteti socializarea...pe net
Nu am prea avut, si nu prea mi-a lipsit viata sociala, pana cand am ajuns in orasul asta, unde suntem doar noi doi, eu si El. Si ne-am format ritualuri: bautul cafelei in mall, la ultimul etaj, de unde se vede marea, la ora 9, cand se deschide si e pustiu totul si e..liniste. Asta iarna.
Primavara si toamna bem cafeaua pe malul marii, in Mamaia (vara nu punem piciorul pe-acolo - puteti sa ma injurati, dar urasc aglomeratia, urasc Mamaia vara, populata ).
Vara, in week-end, o bem pe o terasa din 2 Mai, dimineata devreme, la 7. Si, cand reusim sa ajungem, la o cafenea tatareasca din Neptun.
Ne plimbam uneori, mana-n mana, prin oras, cautand zonele linistite, cu case vechi. Sau mergem la cinema. Sau ascultam muzica. Sau stam seara, cu un ceai in fata, nu neaparat de vorba, ci doar stam impreuna.
Cam atat despre viata mea sociala.


Dupa ce am scris astea, revin si-mi dau seama ca am motive sa fiu fericita - de sot, de prietenele pe care le iubesc pur si simplu, neconditionat, si cred ca si ele .
Mai am de lucrat la niste capitole -cum ar fi mansarda, pentru ca am momente cand ma simt stearsa, insipida. Cand nu-mi place de mine (si se intampla des). Cand nu-mi place cum ma imbrac, desi imi place sa cred ca am un stil propriu, si ma uit cu jind la revistele glossy, stiind ca n-o sa fiu niciodata asa, chiar daca mi-as dori sau as incerca, pentru ca NU ma reprezinta. Momente cand stiu ca as putea face mai multe, dar mi-e..lehamite? Momente cand imi vine sa musc din pereti, pentru ca sunt..asa cum sunt.
Si momentele alea cand ma plang, si apoi imi cer scuze ca ma plang, si-mi enervez prietenele.

Sexy, sper ca peste un an sa mai existe subiectul asta si sa scriem si atunci..bilanturi.

Acest mesaj a fost editat de luchi: 25-01-2007, 11:41 AM

doina, da trebuie sa facem ceva... eu momentan ma tin de slabit, de sala, si...cam atat. incerc sa citesc mai mult decat pana acum, ca sa am macar multumirea ca nu pierd tot timpul in fata televizorului. cu schimbatul vietei sociale sunt intr-un impas momentan.
luchi, ai scris foarte frumos! cred ca toate avem momente in care suntem nemultumite de noi.

dar am uitat sa spun ca sunt multumita ca am parinti si frate care ma iubesc, desi cateodata ne certam, ca am cativa oameni in viata care ma iubesc si pe care pot sa ma bazez si ca micile probleme de sanatate pe care le-am avut incep sa se rezolve!

Multumita ??? In nici un caz !!!!

- Profesional :am muncit in Ro 14 ani si...degeaba !! Am facut o facultate si...degeaba !!!Acum sunt casnica si imi vine sa ma urc pe pereti !!! Locuim intr-un orasel si ...slabe sanse sa gaesc un job

- Familial : sunt tare fericita cu sotul meu ! Sunt tare fericita ca am parte de o familie nemaipomenita ( cea din Germania),trista ca nu am un copil dar...asta e . Familia din Ro e........ma abtin.

Concluzie : sunt implinita doar dpdv familial si sentimental . ATAT !!

Nu studiile te fac om, nu banii iti dau fericirea, chiar daca pe alocuri o intretzin... Sunt un om realizat pe planul care conteaza cel mai mult pentru mine...spiritual. Puteam sa ajung sus de multe ori. Am refuzat pentru ca n-as mai fi avut timp pentru lucruri mult mai importante. E o problema de alegere. Depinde ce-ti doresti.

Raportat la varsta pe care o am, la lista de prioritati si la planul pe care mi l-am facut in ultimii ani, per ansamblu sunt multumita.
Singurul regret pe care il am e ca nu o sa fiu o mamica tanara

Daca as fi raspuns la subiectul asta inainte sa nasc probabil as fi spus la fel ca fetele de afara ca nu sunt multumita deloc.Acum insa de cind cu bb s-a schimbat radical toata situatia.
Sentimental eram si sunt fericita...am cel mai grozav sot din lume si am stiut ca e asa din clasa a 2a cind m-am indragostit de el.
Profesional,nu sunt multumita,dar aici e greu ca femeie sa te realizezi profesional...mai ales cit ai copii mici.Deci zic pas o vreme...dar nu renunt.
Social era bine si inainte,ca mergeam la sala si cunosteam lume noua...aveam si foste colege de servici sau facultate cu care mai ieseam la un suc sau o cafea.In rest nu prea sunt eu genul cu prieteni multi prin jur...adica ma simt bine cind sunt doar cu sotul si putem calatori cit mai mult fara sa ne deranjeze nimeni.
Acum cu bb e mult mai bine ca am cunoscut mamici la cursurile de gravide si iesim cu bb-ii in carucioare la plimbare si discutam fiecare despre ce o doare.
Deci la momentul actual ma simt implinita si sunt tare multumita!
Asta nu inseamna ca dupa ce va creste bb,voi simti la fel.

Si eu ma declar multumita, nu de alta, dar ma tem ca ar putea fi mult mai rau decat e.

Am un job foarte bun, sunt platita ok si imi place ce fac. Dar job-ul asta ma conduce el pe mine, nu eu pe el. Adesea imi mananca zilele, serile, week-end-urile si, in general, am impresia ca imi cam mananca tineretea. Am momente cand mi-as dori sa fiu florareasca si sa vand flori pe strada, numai sa nu mai fiu stresata pentru ca in majoritatea noptilor nu pot sa dorm de stres, ma gandesc la proiecte si chestia asta ma termina psihic. Mi-a trecut prin cap chiar si sa renunt la job-ul meu, dar asta ar fi curata nebunie. N-as mai avea bani si tot nefericita as fi.
Am un iubit cu care sunt impreuna de 10 ani. Ne e bine impreuna, e cald si comod, avem ritualurile noastre, locurile noastre de relaxare, radem mult impreuna si eu gasesc asta extrem de important pentru sanatatea mansardei. Zilele trecute am discutat sa ne mutam definitiv si 100% impreuna, sa ne casatorim civil si, candva, sa facem un copil. Dar am ajuns la concluzia ca nu avem timp pentru asta, ca eu n-as avea timp sa-i fac de mancare iar el nu mananca iaurt 0% cu mere verzi cumparate de la non-stop. Iar el n-ar avea timp sa imi repare teava de la baie cand se strica, iar eu as avea pretentia asta de la el. In concluzie vom locui in continuare fiecare la el acasa si, uneori, impreuna.
Social insa, ma consider o persoana 100% multumita, Am o familie minunata, sunt aproape unul de altul, mancam in fiecare duminica impreuna, ne ajutam mult. Am o gasca de 5 - 6 prieteni pe care ii cunosc de cand eram la gradinita. Am crescut practic impreuna si suntem ca fratii. Nu ne mai vedem chiar in fiecare week-end cum era pe vremuri, dar o data la 2 - 3 saptamani sigur ne vedem.
Ca si Miha, si eu regret ca nu voi fi o mama tinara. Ma gandesc serios sa fac un copil dar inca nu am curajul. Si nu am nici puterea de a ma opri din caruselul in care am intrat ca sa iau o pauza de bebe. Din cauza asta va invidiez pe toate care aveti bebei. Asta mi se pare cea mai mare realizare.