Amalia, ma faci sa-mi fie rusine ca ma plang mereu. N-am nici o idee care te-ar putea ajuta. Poate niste casti, sa adormi cu muzica in urechi?

Salutare O zi frumoasa foc, sa-ti poarte noroc.
Uf...daca am reusi fiecare sa ne detasam de probleme ce bine ar mai fi. Aki, am senzatia ca nu mai exista pe lumea asta un coltisor unde sa reusesti sa scapi de rautatea celor din preajma, decat in tine...in detasarea de tot...sa poti privi lucrurile cu seninatate, sa vezi mereu partea plina a paharului. Sa zici...serviciu de kkt, dar bine platit...sau...8 ore lucrez, dupa aia la revedere drum bun, vorba lui Gheorghe...Mi-e greu, dar vine si binele...Suntem toate cu tine, ne simti aproape?...Sa stii ca acea caldura pe care o simti uneori inexplicabil...suntem noi...

Amalia, asta e pentru tine...
"Se întâmplă câteodată să vină la mine cineva pentru a mi se plânge că nu reuşeşte să scape de un viciu care îl chinuie. Săracul de el, a încercat de sute de ori dar nici o dată nu a reuşit. Atunci îi spun: “Ei bine, dar asta e minunat, este de-a dreptul formidabil! Asta dovedeşte pur şi simplu cât sunteţi de puternic!” Mă priveşte uluit şi se întreabă dacă nu cumva îmi bat joc de el. Atunci îi spun: Nu, deloc, nu râd de dumneata, dar pur şi simplu dumneata nu-ţi dai seama de propria forţă. - Dar care forţă? Eu nu reuşesc niciodată, sunt mereu victimă şi asta este o dovadă că sunt slab. - Ba nu, nu gândeşti corect. Să analizăm cum s-au petrecut lucrurile şi ai să înţelegi că nu glumesc deloc. Cine a format viciul acesta?... Dumneata. La început el n-a fost mai mare ca un bulgăre de zăpadă pe care-l puteai ţine în palmă. Dar jucându-te mereu cu el, adăugându-i puţină zăpadă, distrându-te să-l rostogoleşti, să-l împingi, a tot crescut până a ajuns cât un munte care acum nu te mai lasă să treci mai departe. La început şi viciul de care te plângi nu a fost decât un mic gând, dar l-ai întreţinut, l-ai alimentat, l-ai “rostogolit” şi acum te simţi strivit de el. Ei bine, eu mă minunez de forţa dumitale, dumneata ţi-ai construit acest viciu, eşti tatăl lui, este fiul dumitale şi este atât de zdravăn că nu mai reuşeşti să-l pui la pământ.
Din păcate, sunt prea puţini aceia care ajung să privească lucrurile astfel. Se luptă cu disperare cu anumite tendinţe negative care se manifestă în ei fără să-şi dea seama că pentru a ajunge acolo, au fost foarte puternici. Cu cât duşmanul din voi este mai puternic, cu atât aceasta dovedeşte că forţa voastră este mai mare. Da, acesta este modul în care trebuie să gândiţi.
Observaţi numai cât sunteţi de crispaţi când luptaţi cu voi înşivă şi câte greutăţi întâmpinaţi; se dă o bătălie grozavă în voi şi această bătălie vă umple de contradicţii. De obicei consideraţi că tot ceea ce este inferior în voi vă este duşman şi vreţi să-l ucideţi; dar acest duşman este foarte puternic, căci îl căliţi de sute de ani în lupta pe care o purtaţi contra lui şi cu fiecare zi el devine tot mai ameninţător. Este adevărat că avem duşmani care trăiesc în noi, dar dacă ei ne sunt duşmani, este vina noastră care nu suntem alchimişti destul de pricepuţi pentru a transforma totul. " Mihaiil Aivanhov

Imi scapa morala de aici.

Scuza-mi curiozitatea .Cu citi ani e mai mic?

cu 6!