Sfinte...habar n-ai ce furtuna de emotii ai starnit.

29.10.2006

Doi frati agricultori

Povestea spune ca erau doi frati care se iubeau din tot sufletul. Amandoi erau agricultori.
Unul s-a casatorit si celalalt a ramas celibatar. Au hotarat sa imparta toata recolta pe jumatate, ca pana atunci.
Intr-o noapte celibatarul a visat: "Nu e drept! Fratele meu are nevasta si copii si primeste din recolta tot atat cat primesc eu. Voi merge la miezul noptii la hambarul lui de grau si o si-i adaug niste saci, fara ca el sa-si dea seama.
La randul lui, fratele casatorit a visat si el: "Nu e drept! Eu am nevasta si copii si tot viitorul meu e asigurat. Dar pe fratele meu cine o sa-l ajute? Voi merge la noapte la hambarul lui de grau si-i voi mai adauga niste saci fara ca el sa-si dea seama. "
Asa au facut amandoi fratii. Si surpriza! S-au intalnit pe drum in acea noapte, carand fiecare saci pentru celalalt. S-au privit intelegand ce s-a intamplat si s-au luat in brate frateste cu si mai multa dragoste si pentru totdeauna.

Cateodata este necesar sa facem un popas in viata si sa ne bucuram de lucrurile cu care suntem binecuvantati cand avem un frate. Este esential sa ne iubim si sa ne acceptam asa cum suntem. Nu putem darui daca nu-i iubim pe cei care sunt mai aproape de noi. Astazi este o zi buna pentru a incepe.

Povestire populara culeasa de Jose Maria Cabodevilla...si rescrisa de H. Agudelo

Acest mesaj a fost editat de lliliana: 29-10-2006, 09:14 AM

Multumim Liliana ca ne umplii sufletele in fiecare zi

30.10.2006

Tinerete

Tineretea nu e o simpla perioada a vietii. Este o stare de spirit, este vointa. Este calitatea imaginatiei si intensitatatea emotiei. Este victoria curajului asupra timiditatii, a aventurii asupra confortului.
Nu imbatranesti pentru ca ai trait niste ani, ci pentru ca ai abandonat un ideal. Anii rideaza pielea, renuntarea rideaza sufletul.
Grijile, temerile, indoielile si lipsa sperantei sunt dusmani care incet, incet ne fac sa ne indreptam spre tarana si sa ne transformam in praf inainte de a muri.
Tanar este cel care se mira si se minuneaza. Cel care intreaba ca un copil curios: "Ce urmeaza mai departe?" Cel care sta cu bucurie in mijlocul vietii si infrunta evenimentele.
Esti tanar in functie de cata incredere ai in tine insuti si de cata credinta ai in Dumnezeu.
Esti tanar cat timp mai ai speranta. Descurajarea e semn de batranete.

H. Agudelo

Lilicule....multam!

Mire, iarta-ma...am crezut ca ti-am raspuns la momentul respectiv... Tnx...
Karin, Amalia...

Acest mesaj a fost editat de lliliana: 30-10-2006, 11:01 PM

31.10.2006

Mai mult decat un inel de logodna

Baiatul a intrat hotarat la bijutier si a cerut sa i se arate cel mai frumos inel de logodna pe care-l aveau. Bijutierul i-a aratat unul. Piatra frumoasa, solitara, stralucea ca un minuscul soare luminos. Baiatul a studiat inelul si, cu un zambet, l-a ales. A intrebat cat costa si apoi s-a pregatit sa il plateasca. "Va veti casatori curand?", l-a intrebat bijutierul. "Nu, raspunse baiatul. Nici macar nu am logodnica." Surprinderea muta care l-a cuprins pe bijutier l-a distrat pe cumparator. "Este pentru mama mea, a zis baiatul. Cand trebuia sa ma nasc a fost singura. Cineva o sfatuise sa ma omoare inainte de nastere ca sa scape de probleme. Dar ea nu a fost de acord si mi-a dat viata. Si a avut multe probleme, multe. A fost tata si mama pentru mine, mi-a fost prietena si sora, mi-a fost invatatoare. M-a facut sa devin ceea ce sunt. Acum, pentru ca pot, ii cumpar acest inel de logodna. Ea nu a avut niciodata unul. I-l dau in chip de promisiune. Asa cum ea a facut totul pentru mine, acum e randul meu sa fac totul pentru ea. Poate ca mai tarziu voi darui un alt inel de logodna, dar va fi al doilea."
Bijutierul nu a zis nimic. A cerul doar casierei sa faca o reducere din acelea care se fac numai pentru clientii importanti.

H. Agudelo...cu multumiri lui Armando Fuentes Aguirre

Acest mesaj a fost editat de lliliana: 31-10-2006, 08:02 AM

Mi se facu dor de mama, si pana la vacanta de Craciun mai este!
Multumesc pentru aceste vorbe pe care le astept in fiecare zi !

01.11.2006

Vorbeste-ne despre casatorie

Şi drept răspuns, Almustafa zise:
„V aţi născut împreună şi împreună veţi rămâne pentru totdeauna.
Veţi rămâne împreună până ce albele aripi ale morţii vă vor împrăştia zilele.
Da, veţi fi împreună până şi în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.
Dar este bine să existe spaţii în acest împreună al vostru.
Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.

Iubiţi vă unul pe altul, dar nu faceţi din Iubire o oprelişte,
Fie, mai degrabă, o mare vălurind între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi vă, unul altuia, cupa, dar nu beţi dintr o singură cupă.
Împărţiţi vă pâinea, dar nu mâncaţi din aceeaşi bucată.
Cântaţi şi dansaţi şi veseliţi vă laolaltă, dar faceţi ca fiecare să rămână singur,
Întocmai cum strunele lăutei sunt singure, în timp ce vibrează în aceeaşi armonie.

Dăruiţi vă inimile, fără a le lăsa, însă, una în paza celeilalte,
Pentru că numai mâna vieţii vă poate cuprinde inimile
Şi ţineţi vă alături, dar nu chiar aşa de aproape,
Căci coloanele templului înălţate s la anume distanţă,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”

Kahlil Gibran

02.11.2006

Imi doresc sa spun aici, la inceputul acestui citat, ca Octavian Paller, desi uneori prea pasional, este unul dintre romanii fatza de care am un respect profund, consider ca el este intr-adevar unul dintre cei mari. Vorbele sale au mereu intelesuri adanci...fiecare povestioara iti deschide mintea. De aceea am decis sa plasez aici o bucatzica din "Caminante"

Festina lente

"Fiecare secol are, poate, un mal du siecle al său. Al nostru ne împinge să n-avem răbdare... Trenuri, avioane, vapoare, toate gâfâie, îşi ambalează la maximum motoarele aruncând în aer trâmbe de fum... bilete de avion, bilete de vapor, bilete de tren, gări, aerogări, porturi, "Parisul în două zile", "Mexicul pe scurt", vize de intrare, vize de ieşire, hoteluri, "Taxi!", pliante, cine mai are timp să citească Odiseea? Suntem grăbiţi, "legaţi-vă centurile, peste câteva clipe vom decola", trenurile pleacă toate "peste cinci minute", Ladies and Gentlemen, Mesdames et Messieurs, Senoras y Senores, nu mai e timp, nici măcar să alergăm în prima librărie, să citim cartea pe drum... nu-i nimic, poate data viitoare, atunci... şi, la urma urmei, ce vroia Homer? Atâtea încurcături pentru ca să aducă un grec şiret pe un ţărm pietros unde abia creştea iarbă pentru capre... Nu, din păcate, nu mai e timp, suntem între o gară şi alta, între un avion şi altul, îmbătându-ne de graba noastră ca de un scop... Doamne, şi totuşi am vrut ceva, am dorit ceva, dar ce anume? Ne-ar trebui un popas, puţină linişte, să ne adunăm gândurile... dar, vai, semaforul arată că trenul nu mai poate să aştepte, scara avionului s-a retras, "Legaţi-vă centurile de siguranţă!", iar vaporul se desprinde de chei. Să lăsăm Odiseea, să răsfoim ghidurile şi mai ales să nu uităm să trimitem cunoscuţilor şi necunoscuţilor ilustrate, însoţite de câteva rânduri, eventual cu vorbe prescurtate, în vreme ce continuă zgomotul roţilor pe şine, vuietul elicelor în aer, iar pe puntea vaporului toată lumea zâmbeşte auzind un vals desuet: "Valsuri, acum? Cine mai are vreme de valsuri, mon cher? Ne trebuie altceva, care să ne sugereze beţia vitezei în cursele de formula unu..." Festina lente? Cine a spus asta? A, da, am învăţat pe vremuri la orele de latină că poeţii îi sfătuiau pe romani să se grăbească încet, în schimb cohortele înarmate făceau să trepideze drumurile imperiului... Dar ce rost are să ne aducem aminte de dictoane depăşite? Ele sună ca valsul acela de pe vapor. Deşi, ar fi o glumă bună ca în gări şi aerogări, în loc să se anunţe trenurile şi avioanele care vin şi care pleacă, să se repete de fiecare dată aceste două cuvinte, festina lente, mai întâi, rar, silabisit, apoi din ce în ce mai repede, până nu se va mai înţelege nimic. Inclusiv înţelepciunea o vrem în forme concentrate. Nu mai avem chef să reluăm raţionamentele, să cântărim argumentele, vrem să sărim direct la concluzie, nu mai avem răbdare să citim o carte întreagă, vrem o frază frumoasă, înţeleaptă, atât.
Am lăsat în urmă nu mai ştiu câte hoteluri uitate, prin care am dormit, gări şi aeroporturi din care nu mi-au rămas, din cele mai multe, decât un gust de fum, de soare sau de ceaţă, o culoare sau nici atât, fără să fiu, nici prin vocaţie, nici prin palmares, ceea ce se numeşte un globe-trotter. Dar mă întreb dacă nu cumva tocmai cei care vântură lumea în toate părţile o cunosc cel mai puţin. Când să reflecteze la ceea ce au văzut? Abia au vreme să se amăgească, poate, că lumea nu mai are secrete pentru ei. Odinioară, în vreme ce Stephens îşi deschidea drum cu securea în mână spre templele şi piramidele civilizaţiei maya, Prescott, aproape orb, scria pe tăbliţa sa de ardezie Cucerirea Mexicului, descoperind lumii, fără să treacă pragul camerei sale de lucru, civilizaţia aztecă, în ce mă priveşte, mă simt atras de Prescott, nu de Stephens. Căci am rămas un etern diletant între profesioniştii călătoriilor."

Octavian Paler

Acest mesaj a fost editat de lliliana: 02-11-2006, 07:10 AM

03.11.2006

„Vorbeşte-ne despre Daruri”

Şi Almustafa răspunse, zicând:

„Nu daţi decât puţin, când daţi din ce-i al vostru.
Numai dând din voi înşivă, daţi cu adevărat.
Pentru că, spuneţi-mi, ce-s averile voastre decât nişte lucruri pe care le păstraţi cu străşnicie, crezând că mâine veţi avea nevoie de ele?
Iar mâine, ce-i va aduce ziua de mâine câinelui prevăzător foarte, ascunzând oasele în nisipul mişcător, în timp ce-i urmează pe pelerini către oraşul sfânt?
Şi ce este frica de sărăcie, dacă nu sărăcia însăşi?
Iar groaza de sete, în preajma fântânilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsă?

Sunt unii care dau puţin din belşugul pe care îl au şi aceasta pentru a li se recunoaşte dărnicia, însă acea dorinţă ascunsă umileşte darul făcut.
Sunt, apoi, alţii care, puţin având, dau totul.
Aceştia cred în viaţă şi în mărinimia vieţii, iar sacul lor niciodată nu-i gol.
Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este răsplata cea mare.
Dar sunt şi din cei ce dau cu durere şi doar durerea rămâne botezul acestora.
În sfârşit, sunt cei ce dau fără a simţi nici durere, nici bucurie, necunoscându şi virtuţile.
Ei sunt asemenea mirtului din vale, care îşi răspândeşte parfumul în spaţiu.
Prin mâinile unor asemenea făpturi vorbeşte Dumnezeu şi dindărătul ochilor acestora El surâde Pământului.

E bine să dai când ţi se cere, dar şi mai bine fără să-ţi se ceară, din înţelegere.
Iar pentru cei dornici să dea, a-i căuta pe necăjiţi este o bucurie mai mare decât darul însuşi.
Fiindcă, se află, oare, vreun lucru pe care să ţi-l refuzi?
O, desigur, tot ceea ce îţi aparţine va fi dăruit într-o zi,
Deci, dă acum, în anotimpul dărniciei tale, iar nu în cel al moştenitorilor tăi.

Deseori spuneţi: „Am să dau, dar numai acelora care merită.”
Pomii din livezile voastre nu spun, însă, astfel şi nici turmele din imaşuri.
Ele dau ca să poată trăi, fiindcă a păstra înseamnă a pieri.
Desigur, cel care şi merită zilele şi nopţile, merită totul şi din partea voastră.
Iar cel care a meritat să bea din oceanul vieţii, are tot dreptul să şi umple cupa şi din micul vostru pârâu.

Există oare merit mai mare decât acel ce stă în curajul şi încrederea de a primi milostenie?
Şi cine vă credeţi voi, pentru ca oamenii să şi sfâşâie pieptul şi să lepede orgoliul, ca să le puteţi vedea meritele şi mândria terfelită?
Luaţi aminte, ca mai întâi voi să meritaţi a fi dăruitorul şi instrumentul dărniciei,
Pentru că, într adevăr, viaţa e cea care dă viaţă, în timp ce voi, care vă socotiţi binefăcători, nu sunteţi decât martorii acesteia.

Iar voi care primiţi – şi cu toţii primiţi! – nu vă luaţi povara vreunei recunoştinţe spre a nu vă pune de bunăvoie un jug vouă şi celor ce dăruie.
Înălţaţi-vă, mai degrabă cu cel care dă, primindu-i darurile ca pe nişte aripi,
Fiindcă, a ţine prea mult seama de datoriile voastre, înseamnă a vă îndoi de generozitatea dăruitorului, care are pământul mărinimos drept mamă şi a cărui tată însuşi Creatorul este.”


Kahlil Gibran

Acest mesaj a fost editat de lliliana: 03-11-2006, 08:16 AM

Lili!

04.11.2006

„Vorbeşte-ne despre Durere”

Şi Almustafa începu:

„Prin durere se sparge cochilia care vă acoperă judecata.
Precum sâmburele fructului trebuie să se crape, ca astfel miezul de taină să se poată dărui Soarelui: aşa trebuie să vă cunoaşteţi durerea.
Şi numai aşa veţi izbuti să vă păstraţi inima în înflorirea miracolului zilnic al vieţii:
Numai aşa durerea nu vă va părea mai puţin miraculoasă decât bucuria:
Iar voi veţi accepta vârstele inimii, precum totdeauna aţi acceptat anotimpurile trecând peste câmpiile voastre si veţi veghea cu seninătate de a lungul tristeţii iernilor voastre.

O mare parte din durere voi înşivă aţi ales-o. Ea este doctoria amară cu ajutorul căreia neştiutul vraci din fiecare tămăduieşte Eul bolnav.
Mărturisiţi-vă, aşadar, acestuia şi sorbiţi-i leacul în tăcere şi linişte, fiindcă mâna-i, cu toate că grea şi dură, este condusă de mâna binevoitoare a celui Nevăzut.
Iar cupa pe care v-o oferă, chiar dacă vă arde buzele, a fost modelată din lutul pe care Olarul l-a muiat cu propriile sfinte lacrimi.”

Kahlil Gibran

05.11.2006

„Vorbeşte ne despre Conştiinţa de sine”

Şi Almustafa răspunse, zicând:
„Inimile voastre cunosc în tăcere taina zilelor şi a nopţilor, dar urechile fiecăruia însetează după sunetul cunoaşterii din inima voastră.
Ci voi aţi vrea să cunoaşteţi în cuvinte ceea ce deja ştiţi din gânduri, aţi dori să atingeţi cu degetele trupul gol al viselor voastre.
Şi este bine că voiţi aceasta.
Izvorul ascuns al sufletului trebuie să ţâşnească şi apoi să alerge murmurând către mare, iar comoara adâncurilor voastre fără sfârşit vrea ochilor să se arate. Ci nu există balanţă pentru a cântări necunoscuta voastră comoară si nu cercetaţi adâncurile conştiinţei voastre nici cu prăjina, nici cu sonda, fiindcă Eul omului este ca un ocean fără hotare şi de nemăsurat.
Nu spuneţi nicicând „Am aflat Adevărul” ci mai [*****]ând „Am aflat un Adevăr”.
Nu spuneţi „am găsit cărarea sufletului” ci, mai degrabă, „Am găsit sufletul drumeţind pe îngusta-mi cărare”.
Pentru că sufletul aleargă pe toate cărările.
El nu călătoreşte pe o anumită linie, nici nu creşte asemenea trestiei,
Sufletul se desface precum un lotus în petale fără de număr”.

Kahlil Gibran

Asadar esti pe aici, pe undeva...