Cultura Ritmului Incetinit

In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant.
Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa si simpla ar fi ideea. Este o regula.

Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni,columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici, etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate.
In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele descadenta intarziate ale suedezilor. Suedezii dezbat, si iar dezbat, organizeaza "n" sedinte, efectueaza evaluari, etc..., SI LUCREAZA.... dupa o schema mult mai incetinita. Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot
timpul da rezultate in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita nu prea inregistreaza pierderi.

Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic ;
2) Nu are decat 2 milioane de locuitori ;
3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de locuitori, asa ca o mica localitate din Mexic ;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Nimic rau in asta, nu-i asa? Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA.

Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul.
Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aibe o cultura colectiva ca a suedezilor.
Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprindere si el parca masina tot timpul foarte departe de intrare, in fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati in masina la serviciu. In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a treia, dar in zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu: "Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la coada complet."
Iar el mi-a raspuns pur si simplu: "Nu, dar cum noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu au mai multa nevoie sa gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?

Imaginati-va ce fata am facut. Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.

Mai nou, in Europa exista un curent denumit "Slow Food". Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare (Slow Food International Association), al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia (foarte interesanta pagina de Internet, vizitati-o). Ceea ce predica aceasta miscare "slow food" este ca oamenii trebuie sa manannce si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucura de procesul de prepare
al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate.

Ideea este de a se contrapune spiritului "Fast Food" si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare de "Slow Food" serveste ca baza peentru o miscare mult mai ampla numita "Slow urope", duupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale editii
europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a "grabei" si "nebuniei "generate de globalizare, de de dorinta de "a avea in cantitate mare" (nivelul vietii) opus la "a avea calitate, calitate de viata, sau calittate umana".

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand
de un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita "slow attitude" atrage atentia pana sii americanilor, discipolii lucrului rapid si imediat. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu inseamna sa faca mai putin, nici sa se obtina "calitate si produuctivitate mai mici", ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stres. Acest lucru inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui MONDIAL, indefinit si anonim. Inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei.

INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV (constrangator) , MAI VESEL, MAI RIDICAT SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.

E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: "Cu rabdarea trece marea" si "Graba strica treaba" sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie desfranata? Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de "calitate fara graba", chiar pentru a mari productivittatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde "calitatea umana"?

In filmul "Parfum de femeie" exista o scena de neuitat in care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde: "Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand." La care orbul ii raspunde: "Stii ,viata se traieste intr-o clipa.", si o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.

Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp.
Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.

Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi.
Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: "Viata este ceea ce se intammpla in timp ce planificam viitorul."

Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, "ca sa nu piarda timpul" atat de valoros in aceasta lume globalizata.
Cultura Ritmului Incetinit

Pe contrasens


Ce grabă!! În intersecţie, de lîngă semaforul care abia apucă să
clipească verde, maşinile demarează ca la Formula 1, în cor de claxoane
şi înjurături pentru cei care au avut ghinionul să întîrzie cîteva
secunde. Vînzătorul de ziare strecurat printre portiere se mişcă bizar,
ca o păpuşă întoarsă cu cheia. La fel şi puştiul transformat în ştergător
de parbrize. Îi animă o mecanică bizară. Gesturi automate, de roboţi
plantaţi în intersecţii: ia ziarul, dă restul, stropeşte parbrizul,
şterge parbrizul... Lumea se grăbeşte şi ei încearcă să ţină pasul cu lumea.
În faţa şcolilor, poze de familie din aceeaşi categorie. Părinţi pe fugă
aruncă din maşini odrasle somnoroase, timp în care, pe la colţuri, elevi
mai mari fumează grăbiţi o ultimă ţigară înainte de a intra la ore.
Toată lumea aleargă să cîştige cursa cu timpul prezent. E abia
octombrie, dar se fac planuri pentru revelion. Un amic şi-a rezervat deja
locurile pentru viitorul sejur la mare din vara anului viitor, iar un
altul a pus la punct un sistem de economisire care promite să-i aducă
venituri suficiente pentru anii de pensie, chiar dacă îl mai despart cel
puţin treizeci de ani de acel moment.
În spatele blocului copiii mici se vor oameni mari. O fetiţă de cinci
ani, cu unghii false şi păr vopsit în trei nuanţe, alerga ieri să prindă
un episod de telenovelă. Un puşti căţărat pe bicicletă se uita,
admirativ, la sînii vecinei de la trei, femeie măritată care i-ar putea fi mamă.
Toată lumea se grăbeşte. E ziua prea scurtă şi pentru serviciu, şi
pentru televizor, şi pentru familie. Aşa că ne mîngîiem iubitele în timp
ce ele spală vase şi noi tragem cu ochiul spre televizorul pe care se
joacă derby-ul etapei. Mişcările sînt mecanice şi, evident, grăbite. Nici
o diferenţă între băiatul care spală parbrize şi bărbatul care-şi sărută nevasta.
"Vai, ce repede trece timpul!", zic amîndoi privind ceasul din piaţa
oraşului. Se ţin de mînă şi lumea ar putea să-i creadă doi îndrăgostiţi
care iuţesc pasul pentru a ajunge în timp la teatru ori la film. Greşit.
Sînt grăbiţi pentru că azi e sîmbătă şi au de făcut toate cumpărăturile
posibile: la supermarket, la magazinul de haine pentru ea, la pantofi
pentru el, la rechizite pentru cel mic. Oraşul e mare şi aglomerat,
locurile de parcare sînt puţine şi ocupate, prin urmare timpul e scurt şi
ei se grăbesc încă o dată.
Totul pe fugă: ani, zile, iubire, vîrste. Musafiri grăbiţi în propria
noastră existenţă, ne prefacem că aşa ne place să trăim şi ne amăgim cu
iluzia că, alergînd spre mîine, cîştigăm experienţa unei vieţi trăite din
plin. Într-o zi ne oprim. În intersecţia aglomerată se face, brusc, un
gol imens şi vine băiatul cu ştergătorul să cureţe parbrizul unei vieţi
neclare din care n-am văzut mai nimic.

Robert TURCESCU

nu imi mai amintesc daca a mai aparut acest post, insa e atat de frumos incat nu cred ca ne-ar deranja sa-l mai citim inca-o data!

Interviu cu Dumnezeu, Octavian Paler

Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.
- Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea... Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...., iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani......iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc... si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.

Sterge praful, daca trebuie
(Autor necunoscut)

Sterge praful, daca trebuie, dar oare n-ar fi mai bine
Sa pictezi un tablou sau sa scrii o scrisoare,
Sa coci o prajitura sau sa plantezi o samanta,
Cantarind diferenta intre a vrea si a avea nevoie?

Sterge praful, daca trebuie, dar vezi ca nu prea e timp,
Cand sunt rauri in care sa inoti si munti pe care sa te cateri,
Muzica de ascultat si carti de citit,
Prieteni de iubit si viata de trait.

Sterge praful, daca trebuie, dar lumea e acolo, afara,
Cu soarele in ochii tai, cu vantul prin parul tau,
O fulguiala de zapada, o rapaiala de ploaie.
Aceasta zi nu se va mai intoarce niciodata.

Sterge praful, daca trebuie, dar tine bine minte:
Batranetea va veni si ea nu e intotdeauna blanda.
Iar cand va fi sa te duci, si va trebui sa te duci o data si-o data,
Tu, chiar tu insuti, vei lasa in urma ta mult praf.

Nici nu pot sa va spun cat de multe ore, nenumarate, mi-am petrecut FACAND CURATENIE!
Obisnuiam sa petrec 8-12 ore pe zi IN FIECARE weekend, ca sa ma asigur ca totul este perfect – "in caz ca vine cineva".
Apoi mi-am dat seama intr-o buna zi ca nimeni nu mai avea sa vina… Erau cu totii afara, traindu-si viata si distrandu-se!
Acum, cand vin oameni la mine in vizita, nu simt deloc nevoia sa justific "starea" in care se prezinta casa mea. Ei sunt mult mai interesati sa afle ce am mai facut pe cand eram plecat, traindu-mi viata si distrandu-ma.
Daca inca nu v-ati dat seama, va rog sa fiti atenti la acest sfat: Viata e scurta. Bucurati-va din plin de ea!
O casa devine un camin atunci cand poti scrie "Te iubesc" pe mobila.