am furat subiectul de la anca veselie, unul dintre neuroni

Adrian Stanciu

Unul dintre cliseele care inca se mai vehiculeaza pe la noi e acela ca romanii muncesc putin. Desigur ca afirmatia e adevarata pentru multi dintre noi. Dar nicidecum pentru toti. Adeseori ea e infirmata masiv de realitate.

Exista foarte multi romani, am cunoscut chiar eu o multime, care muncesc mult mai mult decit majoritatea europenilor. Si numarul lor e in crestere. Acum ceva vreme ma aflam la sediul unui client din Viena, unde aveam o misiune de consultanta. Am iesit la un moment dat din biroul pe care mi-l alocasera ca sa cer secretarei sa-mi caute un document si am constatat cu stupoare ca in sediu nu mai era nimeni. M-am uitat la ceas si era sase seara. Si nu mai era absolut nimeni. Doar intr-un colt, ratacit, am mai vazut un baiat maruntel care scria ceva la un calculator. M-am dus sa-l intreb ce s-a intimplat cu restul lumii si am constatat cu surprindere ca era roman. Mi-a explicat ca austriecii nu lucreaza dupa ora 17.30 nici un minut. O vreme mi-am amintit acest episod ca pe o dovada ca noi nu sintem asa de lenesi si ingalati cum ne crede lumea. In ultima vreme insa am inceput sa-mi reconsider opinia pentru ca constat ca se accelereaza o spirala furibunda a devenirii, a succesului. Oamenii par sa se fi angrenat intr-o cursa catre nimic, dar care a devenit brusc mai importanta decit orice altceva. In vara asta a avut loc un festival al filmelor de superamatori in care au fost invitati sa concureze oameni obisnuiti din companii. Tema era sa faca o parodie de 15 minute despre un film celebru. Cam jumatate dintre ei au ales ca parodia sa fie despre firmele sau produsele lor. Atit de preocupati sint despre ceea ce fac incit nici atunci cind se distreaza nu se mai pot distra decit in modelul corporatiei. Au aparut jargoane de corporatie, in romgleza, de o barbarie infioratoare pe care oamenii le folosesc fara nici cel mai mic sentiment de stinghereala. Pe scurt, toata viata lor a ajuns sa graviteze in jurul unei firme sau al unui produs pe care firma respectiva il fabrica sau il vinde. Iertat fie-mi sexismul, dar constat ca fenomenul e de-a dreptul ingrijorator la femei. Probabil din cauza presiunii puse asupra lor de o cultura care a considerat multi ani femeile inferioare in afaceri, acum simt nevoia sa demonstreze, inca in plus fata de barbati, cit sint de dedicate si de capabile. Am cunoscut mame care au venit la serviciu pina cu doua saptamini inainte de nastere si apoi si-au lasat copiii in seama bonelor si s-au intors dupa trei luni. Daca le intrebi ce le mina, spun ca se plictisesc acasa, ca nu se implinesc si ca au nevoie sa faca ceva important. Ce fel de societate sintem pe cale sa cream in care mamele cred ca e important sa vinzi detergent la gospodine si neimportant sa-ti cresti copiii? Asa ca, din ce in ce mai des, am inceput sa ma gindesc ca austriecii aia nu erau chiar prosti. Sa nu uitam, totusi, ca munca e o servitute al carei rol este sa ne asigure traiul. Sigur ca, de vreme ce sintem acolo, e bine si energizant si pentru noi sa o facem cit mai bine si sa avem cit mai mult succes. Dar viata noastra cea de toate zilele incepe, totusi, o data ce am inchis in urma noastra poarta pravaliei. In mod paradoxal, o astfel de atitudine ajuta chiar institutia in care lucram. Vom fi mai relaxati, mai productivi, mai putin predispusi la conflicte si rivalitati interne, mai echilibrati si, mai presus decit orice, mai umani.

acesta e pasajul citat, ok.

vin cu o intrebare, care este locul fiecaruia dintre noi in societate, care ar trebui sa fie atributiile fiecaruia dintre noi? ma gandesc ca poate batalia pentru putere si intaietate e nejustificata....eu de ex. consider ca un copil mic nu va putea fi crescut la fel de bine de un barbat ca de o femeie, in schimb pe barbati ii vad mai potriviti in posturi de conducere, sau in politica, voi ce credeti?

Eu cred k romanii sunt unii din cei mai muncitori... dar ca odata cu schimbarea domiciliuliu, ma refer la alta tara.. automat ne modelam, ne schimbam felul de a fi, ne schimbam mentalitatea, conceptiile in functie de cum sunt cei din tara respectiva...si in acelasi timp cre dk suferim de chestia asta, ca noi le suntem inferiori lor si hai sa dovedim tuturor cat de tari suntem si ca de fapt le suntem cel putin egali si atunci uitam de cei din jurul nostru, uitam de familia noastra... iar brusc cariera devine cea mai importanta... nusunt de acord cu intorsul la serviciu cand bebele meu are 3 luni...chiar daca mi-as permite o bona nu as afce asa ceva.... este copilul meu, este tot ce am mai important pe lumea asta.. eu sunt de parere ca asta e scopul nostru in viata...sa dam nastere unor vieti noi...bine, asta nu inseamna ca cei care dintr-un motiv sau altul nu pot avea copii nu au niciun rost in viata...nu asta am vrut sa insinuez...dar cred k, copii sunt darul cel mai de pret, cel mai mare lux pe care il poate avea cineva....
NU sunt o workaholic si sper sa nu devin niciodaat asa... in momentul in care am plecat de la serviciu, toate problemele mele profesionale au ramas acolo...

eu cred ca, din pacate, la ora asta, societatea e condusa prea mult dupa stereotipuri, modele impuse de urmat, si nu prea se mai da voie individului sa existe ca fiinta de sine statatoare.

filmul american, de exemplu, (care e posibil sa aiba scenarist englez, regizor italian si actori evrei), ne aduce pe ecrane o poveste frumos colorata, cu o forma bibilita dar lipsita de fond, sau, cel putin de unul uman.

adica se promoveaza povestile de dragoste perfect puse in scena, eroii 100% supermani, fara defecte umane si femeile de afaceri care domina lumea si dau clasa barbatilor.

sigur ca scenariul te poate duce pana la lacrimi pentru moment si te impreioneza in mod placut, numai ca uneori uiti ca e scenariu. si am observat ca de cele mai multe ori avem tendinta de a aplica ce vedem pe ecran in viata reala. si de la fiml totul migreaza spre publicitate, moda, etc.

nu cred ca e o chestie ce tine de popoare, cred mai degraba ca e ceva ce se transforma odata cu fiecare noua generatie. si noi suntem generatia cu femei emancipate, care au joburi de responsabilitate, care se bat cot la cot cu barbatii pe paine si pe cutit si care nu mai fac copii pana in 35 de ani, pentru ca trebuie mai intai sa se ocupe de cariera si sa demonstreze de ce sunt capabile...nu stiu insa cui....si bineinteles, daca fac copii ii lasa cu bona, ca asa e in filme, si ele isi vad incontinuare de cariera, ca deh, asa spune trendul!

eu cam asa vad lucrurile.