Ne intalnim, ne placem, amandoi simtim ca exista o legatura puternica (emotionala, fizica, sociala), tu incerci sa fii rabdatoare, si sa nu ceri nimic, sa nu iti exprimi sentimentele si nu vorbim niciodata despre ce vrea fiecare de la aceasta relatie si daca are vreun viitor.
Si uite asa, timpul trece, eventual tu iti dai seama ca nu primesti ce ti-ai dori de la mine in aceasta relatie, nu vrei sa strici ce avem deja, dar vrei mai mult, iti e teama sa o spui, pentru ca nu stii unde ma aflu eu si ce/daca simt ceva pentru tine si evident, fiind barbat nici eu nu zic nimic.
Tu devii frustrata si confuza ca nu mai sunt cum eram, nu iti mai aduc flori sau micul dejun la pat, cand vin de la serviciu sunt mereu obosit, te sun din ce in ce mai rar, poate chiar te gandesti ca am alta relatie(
Te gandesti ca asa nu se mai poate si trebuie sa avem o conversatie serioasa, dar deja esti frustrata si toate gandurile, dorintele neimplinite si emotiile imi explodeaza in fata! Acum indiferent daca trecem peste asta sau nu, in mintea mea vei ramane o isterica ce tipa si plange la cel mai mic hop si nu voi putea uita asta NICIODATA!!
Da, stiu ca nu e corect, e un lucru egoist si imatur, dar asa este mintea barbatilor! :mellow:
Deci, cum evitam situatia asta? Sunt sigura ca ati trecut prin asta si mereu v-ati gandit unde ati gresit? Ce puteam face ca situatia sa fie alta?
Asteptam indicatii si de la barbati! Chiar va rugam!
