Versiune completa: Vitamine zilnice pentru suflet
Super subiect, eu il ocoleam crezand ca vb. despre Supradin, Cavit si Magneziu
CITAT(Sexymom @ 29-09-2006, 11:53 AM) 
Super subiect, eu il ocoleam crezand ca vb. despre Supradin, Cavit si Magneziu
Ce surpriza, nu? 
Sexy...de acum vei intra in fiecare zi sa citesti aici,nu-i asa ???? Asa fac si eu......avem multe de invatat din tot ce ne pune Liliana la dispozitie aici .Multumim ,Liliana !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Sunteti toate niste dragutze:). 
30.09.2006
Toti suntem vase crapate
Un caraus de apa din India avea doua vase la capetele unui bat si le cara pe umeri. Unul dintre vase avea mai multe crapaturi pe unde curgea incet o parte din continut, in timp ce celalalt vas era perfect si pastra tot continutul.
Timp de doi ani la rand s-a intamplat asta in fiecare zi. Bineinteles, vasul cel bun era mandru de performantele lui, se credea perfect pentru scopul pentru care fusese facut.
Sarmanul vas crapat era rusinat de propria imperfectiune pentru ca nu putea sa aduca decat jumatate din continutul de apa.
Atunci, vasul spart i-a spus stapanului asa: "Mi-e rusine si vreau sa cer iertare, pentru ca din cauza crapaturilor mele, nu poti sa aduci decat jumatate din continut, iar pe aceea obtii doar jumatate din venit."
Acesta i-a raspuns cu intelegere: "Cand ne intoarcem acasa, vreau sa te uiti la toate florile superbe care cresc pe marginea drumului."
Si vasul nostru asa a facut. Tot nu intelegea insa. Carausul ii spuse: "Totdeauna am stiut de crapaturile tale, dar am vrut sa scot ce-i mai bun din asta. Am semanat seminte de flori de-a lungul drumului pe unde mergi si, in fiecare zi, tu le-ai udat. Daca nu ai fi fost exact asa cum esti, nu ar fi fost posibil sa creez aceasta frumusete."
Fiecare dintre noi isi are propriile crapaturi...Trebuie sa fim constienti ca exista posibilitatea de a profita de fiecare dintre ele, sa incercam sa scoatem tot ceea ce este mai bun.
H. Agudelo
30.09.2006
Toti suntem vase crapate
Un caraus de apa din India avea doua vase la capetele unui bat si le cara pe umeri. Unul dintre vase avea mai multe crapaturi pe unde curgea incet o parte din continut, in timp ce celalalt vas era perfect si pastra tot continutul.
Timp de doi ani la rand s-a intamplat asta in fiecare zi. Bineinteles, vasul cel bun era mandru de performantele lui, se credea perfect pentru scopul pentru care fusese facut.
Sarmanul vas crapat era rusinat de propria imperfectiune pentru ca nu putea sa aduca decat jumatate din continutul de apa.
Atunci, vasul spart i-a spus stapanului asa: "Mi-e rusine si vreau sa cer iertare, pentru ca din cauza crapaturilor mele, nu poti sa aduci decat jumatate din continut, iar pe aceea obtii doar jumatate din venit."
Acesta i-a raspuns cu intelegere: "Cand ne intoarcem acasa, vreau sa te uiti la toate florile superbe care cresc pe marginea drumului."
Si vasul nostru asa a facut. Tot nu intelegea insa. Carausul ii spuse: "Totdeauna am stiut de crapaturile tale, dar am vrut sa scot ce-i mai bun din asta. Am semanat seminte de flori de-a lungul drumului pe unde mergi si, in fiecare zi, tu le-ai udat. Daca nu ai fi fost exact asa cum esti, nu ar fi fost posibil sa creez aceasta frumusete."
Fiecare dintre noi isi are propriile crapaturi...Trebuie sa fim constienti ca exista posibilitatea de a profita de fiecare dintre ele, sa incercam sa scoatem tot ceea ce este mai bun.
H. Agudelo
01.10.2006
Lupta fluturelui
Un om a gasit gogoasa unui fluture si a luat-o acasa, ca sa poata vedea cum iese acesta din ea.
Intr-o zi a observat o gaurica. Fluturele lupta din greu sa iasa afara. La un moment dat a parut chiar ca renunta, eforturile ii erau parca zadarnice.
Atunci omul, in bunatatea sa, a hotarat sa il ajute...si cu o forfecuta a taiat putin gogoasa ca sa largeasca gaura. Fluturele a reusit sa iasa. Totusi, cand a iesit, aripile lui erau mici si chircite, iar corpul foarte umflat. Nu reusea sa zboare...Omul, in nerabdarea si bunatatea lui nu intelesese ca lupta fluturelui pentru a iesi prin gaura minuscula avea scopul ei, ca libertatea se putea obtine numai dupa acea lupta, care ajuta fluturele sa-si dezvolte aripile. Privat de aceasta lupta, fluturele si-a pierdut sanatatea si in acelasi timp libertatea...pentru ca nu va zbura niciodata.
De cate ori am dorit sa scurtam drumul pentru a scapa de greutati, sa luam acea foarfeca pentru a inlatura efortul pe care trebuie sa-l depunem pentru a fi liberi. Niciodata nu primim mai mult decat putem duce. Prin eforturile si caderile noastre ne intarim. Sa nu permitem niciodata ca lucrurile pe care nu le putem avea sa ne opreasca sa ne bucuram de lucrurile pe care le avem. Nu e mai bogat acela care are mai mult, ci acela care se multumeste cu putin.
H. Agudelo...cu multumiri Hildei Martinez
Lupta fluturelui
Un om a gasit gogoasa unui fluture si a luat-o acasa, ca sa poata vedea cum iese acesta din ea.
Intr-o zi a observat o gaurica. Fluturele lupta din greu sa iasa afara. La un moment dat a parut chiar ca renunta, eforturile ii erau parca zadarnice.
Atunci omul, in bunatatea sa, a hotarat sa il ajute...si cu o forfecuta a taiat putin gogoasa ca sa largeasca gaura. Fluturele a reusit sa iasa. Totusi, cand a iesit, aripile lui erau mici si chircite, iar corpul foarte umflat. Nu reusea sa zboare...Omul, in nerabdarea si bunatatea lui nu intelesese ca lupta fluturelui pentru a iesi prin gaura minuscula avea scopul ei, ca libertatea se putea obtine numai dupa acea lupta, care ajuta fluturele sa-si dezvolte aripile. Privat de aceasta lupta, fluturele si-a pierdut sanatatea si in acelasi timp libertatea...pentru ca nu va zbura niciodata.
De cate ori am dorit sa scurtam drumul pentru a scapa de greutati, sa luam acea foarfeca pentru a inlatura efortul pe care trebuie sa-l depunem pentru a fi liberi. Niciodata nu primim mai mult decat putem duce. Prin eforturile si caderile noastre ne intarim. Sa nu permitem niciodata ca lucrurile pe care nu le putem avea sa ne opreasca sa ne bucuram de lucrurile pe care le avem. Nu e mai bogat acela care are mai mult, ci acela care se multumeste cu putin.
H. Agudelo...cu multumiri Hildei Martinez
02.09.2006
Soferul
Odata, un sofer mergea pe una dintre soselele din Statele Unite cu o viteza extrem de mare, cand, dintr-o data, chiar dupa ce a luat o curba, apare un om in mijlocul strazii, dand din maini in mod disperat pentru a-l face sa opreasca. Surprins si speriat, soferul a apasat insistent claxonul, dar vazand ca omul nu se da la o parte a apasat violent pe frana, provocand un scrasnet puternic si lasand doua dare negre pe sosea.
"Asta trebuie sa fie nebun." a gandit soferul. Foarte suparat, coboari din masina si trantind portiera se indrepta catre el si-i zise: "Tu nu ai ochi, nu vezi cat de periculoasa este soseaua asta? Esti cumva nebun?"
"Nu domnule, nu sunt nebun - i-a raspuns individul - numai ca podul de la urmatoarea curba tocmai a explodat. Trebuia sa-mi risc viata pentru a o salva pe a dumneavoastra."
Poate ca si pe soseaua vietii tale a existat vreodata un nebun care ti s-a asezat in drum, rapindu-ti cateva minute. Ce s-ar fi intamplat daca soferul nu l-ar fi luat in seama pe omul din mijlocul strazii?
H. Agudelo cu multumiri lui Mateo Eustaquio
Soferul
Odata, un sofer mergea pe una dintre soselele din Statele Unite cu o viteza extrem de mare, cand, dintr-o data, chiar dupa ce a luat o curba, apare un om in mijlocul strazii, dand din maini in mod disperat pentru a-l face sa opreasca. Surprins si speriat, soferul a apasat insistent claxonul, dar vazand ca omul nu se da la o parte a apasat violent pe frana, provocand un scrasnet puternic si lasand doua dare negre pe sosea.
"Asta trebuie sa fie nebun." a gandit soferul. Foarte suparat, coboari din masina si trantind portiera se indrepta catre el si-i zise: "Tu nu ai ochi, nu vezi cat de periculoasa este soseaua asta? Esti cumva nebun?"
"Nu domnule, nu sunt nebun - i-a raspuns individul - numai ca podul de la urmatoarea curba tocmai a explodat. Trebuia sa-mi risc viata pentru a o salva pe a dumneavoastra."
Poate ca si pe soseaua vietii tale a existat vreodata un nebun care ti s-a asezat in drum, rapindu-ti cateva minute. Ce s-ar fi intamplat daca soferul nu l-ar fi luat in seama pe omul din mijlocul strazii?
H. Agudelo cu multumiri lui Mateo Eustaquio
03.10.2006
Sa iubesti viata
Iubesc viata pentru ca stiu si sustin ca este cel mai mare dar ce ne-a fost dat, pentru ca a fost primul meu lucru primit si este ultimul care imi va fi luat.
Am trecut prin nenumarate experiente de viata, dar valoarea celei mai neinsemnate dintre ele intrece tot aurul din lume.
Iubesc viata, ma bucur de ea! Ma bucur de caldura blanda a soarelui in fiecare dimineata, de noptile atat de reci si intunecoase care imi transforma ferestrele in oglinzi.
Iubesc viata pentru ca in fiecare zi imi va darui noi experiente si fiecare dintre ele imi va apartine intiparindu-se in sufletul meu.
Iubesc viata pentru ca am gustat-o si gustul ei dulce-acrisor ma fascineaza; iar daca vreun bine mi-a fost platit cu rau, acest lucru nu trebuie sa ma deprime.
Iubesc viata pentru ca ea m-a invatat ca nu binele altuia ma inalta; ca a iubi este mai frumos decat a fi iubit.
Iubesc viata cu toate capriciile ei, cu toata otrava si rautatea ei, caci, daca nu ar exista raul, cum am putea sa ne bucuram de bine?
Iubesc viata si cel mai mult iubesc dragostea pe care am gasit-o in ea; acea dragoste care ma ajuta mereu sa iubesc viata asa cum nu a fost iubita niciodata.
Iubesc viata pentru ca sunt si nimeni nu poate sa stearga existenta mea de ieri sau de acum. O iubesc pentru ca intr-o zi soarele diminetilor mele se va stinge si atunci voi sti de ce iubeam atat de mult viata, cu atata dragoste.
H. Agudelo
Sa iubesti viata
Iubesc viata pentru ca stiu si sustin ca este cel mai mare dar ce ne-a fost dat, pentru ca a fost primul meu lucru primit si este ultimul care imi va fi luat.
Am trecut prin nenumarate experiente de viata, dar valoarea celei mai neinsemnate dintre ele intrece tot aurul din lume.
Iubesc viata, ma bucur de ea! Ma bucur de caldura blanda a soarelui in fiecare dimineata, de noptile atat de reci si intunecoase care imi transforma ferestrele in oglinzi.
Iubesc viata pentru ca in fiecare zi imi va darui noi experiente si fiecare dintre ele imi va apartine intiparindu-se in sufletul meu.
Iubesc viata pentru ca am gustat-o si gustul ei dulce-acrisor ma fascineaza; iar daca vreun bine mi-a fost platit cu rau, acest lucru nu trebuie sa ma deprime.
Iubesc viata pentru ca ea m-a invatat ca nu binele altuia ma inalta; ca a iubi este mai frumos decat a fi iubit.
Iubesc viata cu toate capriciile ei, cu toata otrava si rautatea ei, caci, daca nu ar exista raul, cum am putea sa ne bucuram de bine?
Iubesc viata si cel mai mult iubesc dragostea pe care am gasit-o in ea; acea dragoste care ma ajuta mereu sa iubesc viata asa cum nu a fost iubita niciodata.
Iubesc viata pentru ca sunt si nimeni nu poate sa stearga existenta mea de ieri sau de acum. O iubesc pentru ca intr-o zi soarele diminetilor mele se va stinge si atunci voi sti de ce iubeam atat de mult viata, cu atata dragoste.
H. Agudelo
lilicule, nu te supara dar ma bag si eu aici putin 
am primit ceva pe mail si mi-au dat lacrimile ... (era in PPT si am scos eu doar textul si-l pun aici. )
merita citit
Dragostea si Nebunia
Se spune că demult s-au întâlnit câteva sentimente şi câteva calităţi ale omului. Când PLICTISEALA bombănea a treia oară, NEBUNIA a propus: hai să ne jucăm de-a ascunselea.
INTRIGA a făcut pe mirata iar CURIOZITATEA, fără să se abţină, a întrebat: De-a ascunselea? Şi cum este asta?
Este un joc în care eu mă fac (îmi acopăr faţa) şi încep să număr, de la unu la un milion, în timp ce voi vă ascundeţi. Când termin de numărat, vă voi căuta până vă găsesc, explică NEBUNIA.
ENTUZIASMUL dansa de mulţumire iar BUCURIA ţopăia pentru că a reuşit să convingă ÎNDOIALA şi chiar INDIFERENŢA, cea pe care n-o interesa nimic.
Dar nu toţi au vrut să participe. ADEVĂRUL a preferat să nu se ascundă.
De ce? Pentru că la sfârşit îl găseau mereu.
ORGOLIUL considera că jocul acesta era o prostie. În fond îl deranja că nu fusese ideea lui. Iar LAŞITATEA a preferat să nu rişte.
NEBUNIA a început iute să numere.
Prima care s-a ascuns a fost LENEA care , aşa cum face mereu, s-a tolănit pe prima piatră care i-a ieşit în cale.
INVIDIA s-a ascuns după TRIUMF, care prin propriile puteri, a reuşit să se urce în copacul cel mai înalt.
GENEROZITATEA aproape nu reuşea să se ascundă. Fiecare loc i se părea minunat pentru oricare dintre prieteni.
Lacul cristalin pentru FRUMUSEŢE.
Coroana unui copac era perfectă pentru TIMIDITATE.
O adiere de vânt i se părea magnifică pentru LIBERTATE.
În fine, după ce s-a gândit la toţi, GENEROZITATEA s-a ascuns într-o rază de soare.
EGOISMUL în schimb a găsit un loc foarte bun de la început. Era aerisit, comod, doar pentru el.
MINCIUNA s-a ascuns după curcubeu.
Iar PASIUNEA şi DORINŢA, printre vulcani.
Când NEBUNIA aproape terminase de numărat, DRAGOSTEA încă nu găsise un loc să se ascundă căci toate erau ocupate.
Până ce într-un târziu a văzut o tufă de trandafiri şi s-a hotărât să se ascundă între flori.
Un milion!, zise NEBUNIA. Şi începu să caute. Prima care a apărut a fost LENEA care era la doi paşi.
PASIUNEA şi DORINŢA s-au simţit în vibraţia vulcanilor.
Fără să vrea a găsit INVIDIA. Şi a găsit imediat şi TRIUMFUL.
Pe EGOISM nici n-a trebuit să-l caute pentru că a ieşit singur. Ascunzătoarea lui era de fapt un cuib de viespi.
De atâta căutat, NEBUNIEI i s-a făcut sete. Şi apropiindu-se de lac a descoperit FRUMUSEŢEA.
A fost mult mai uşor să găsească INDOIALA. Stătea şi nu putea să se hotărască unde să se ascundă.
Aşa i-a găsit pe toţi.
TALENTUL era în iarba crudă
NELINIŞTEA, într-o peşteră întunecată.
MINCIUNA, în spatele curcubeului
Şi a găsit chiar şi UITAREA, care uitase că se joacă de-a ascunselea.
Doar DRAGOSTEA nu era de găsit.
NEBUNIA a căutat în fiecare copac, în fiecare izvor, pe crestele munţilor.
Şi când era să se dea bătută, a văzut tufa de trandafiri.
A luat un băţ şi a început să mişte crengile. Imediat s-a auzit un ţipăt de durere.
Spinii răniseră ochii DRAGOSTEI.
NEBUNIA nu ştia ce să mai facă să se scuze. A plâns, s-a rugat, a implorat, a cerut iertare şi a promis să rămână mereu împreună.
De atunci DRAGOSTEA este oarbă şi NEBUNIA este mereu lângă ea.
De aceea se spune că Să iubeşti este o nebunie, dar măcar să iubeşti nebuneşte..
am primit ceva pe mail si mi-au dat lacrimile ... (era in PPT si am scos eu doar textul si-l pun aici. )
merita citit
Dragostea si Nebunia
Se spune că demult s-au întâlnit câteva sentimente şi câteva calităţi ale omului. Când PLICTISEALA bombănea a treia oară, NEBUNIA a propus: hai să ne jucăm de-a ascunselea.
INTRIGA a făcut pe mirata iar CURIOZITATEA, fără să se abţină, a întrebat: De-a ascunselea? Şi cum este asta?
Este un joc în care eu mă fac (îmi acopăr faţa) şi încep să număr, de la unu la un milion, în timp ce voi vă ascundeţi. Când termin de numărat, vă voi căuta până vă găsesc, explică NEBUNIA.
ENTUZIASMUL dansa de mulţumire iar BUCURIA ţopăia pentru că a reuşit să convingă ÎNDOIALA şi chiar INDIFERENŢA, cea pe care n-o interesa nimic.
Dar nu toţi au vrut să participe. ADEVĂRUL a preferat să nu se ascundă.
De ce? Pentru că la sfârşit îl găseau mereu.
ORGOLIUL considera că jocul acesta era o prostie. În fond îl deranja că nu fusese ideea lui. Iar LAŞITATEA a preferat să nu rişte.
NEBUNIA a început iute să numere.
Prima care s-a ascuns a fost LENEA care , aşa cum face mereu, s-a tolănit pe prima piatră care i-a ieşit în cale.
INVIDIA s-a ascuns după TRIUMF, care prin propriile puteri, a reuşit să se urce în copacul cel mai înalt.
GENEROZITATEA aproape nu reuşea să se ascundă. Fiecare loc i se părea minunat pentru oricare dintre prieteni.
Lacul cristalin pentru FRUMUSEŢE.
Coroana unui copac era perfectă pentru TIMIDITATE.
O adiere de vânt i se părea magnifică pentru LIBERTATE.
În fine, după ce s-a gândit la toţi, GENEROZITATEA s-a ascuns într-o rază de soare.
EGOISMUL în schimb a găsit un loc foarte bun de la început. Era aerisit, comod, doar pentru el.
MINCIUNA s-a ascuns după curcubeu.
Iar PASIUNEA şi DORINŢA, printre vulcani.
Când NEBUNIA aproape terminase de numărat, DRAGOSTEA încă nu găsise un loc să se ascundă căci toate erau ocupate.
Până ce într-un târziu a văzut o tufă de trandafiri şi s-a hotărât să se ascundă între flori.
Un milion!, zise NEBUNIA. Şi începu să caute. Prima care a apărut a fost LENEA care era la doi paşi.
PASIUNEA şi DORINŢA s-au simţit în vibraţia vulcanilor.
Fără să vrea a găsit INVIDIA. Şi a găsit imediat şi TRIUMFUL.
Pe EGOISM nici n-a trebuit să-l caute pentru că a ieşit singur. Ascunzătoarea lui era de fapt un cuib de viespi.
De atâta căutat, NEBUNIEI i s-a făcut sete. Şi apropiindu-se de lac a descoperit FRUMUSEŢEA.
A fost mult mai uşor să găsească INDOIALA. Stătea şi nu putea să se hotărască unde să se ascundă.
Aşa i-a găsit pe toţi.
TALENTUL era în iarba crudă
NELINIŞTEA, într-o peşteră întunecată.
MINCIUNA, în spatele curcubeului
Şi a găsit chiar şi UITAREA, care uitase că se joacă de-a ascunselea.
Doar DRAGOSTEA nu era de găsit.
NEBUNIA a căutat în fiecare copac, în fiecare izvor, pe crestele munţilor.
Şi când era să se dea bătută, a văzut tufa de trandafiri.
A luat un băţ şi a început să mişte crengile. Imediat s-a auzit un ţipăt de durere.
Spinii răniseră ochii DRAGOSTEI.
NEBUNIA nu ştia ce să mai facă să se scuze. A plâns, s-a rugat, a implorat, a cerut iertare şi a promis să rămână mereu împreună.
De atunci DRAGOSTEA este oarbă şi NEBUNIA este mereu lângă ea.
De aceea se spune că Să iubeşti este o nebunie, dar măcar să iubeşti nebuneşte..
Super fetelor, mai vreau...
CITAT(julyalina @ 03-10-2006, 12:12 PM)
lilicule, nu te supara dar ma bag si eu aici putin
am primit ceva pe mail si mi-au dat lacrimile ... (era in PPT si am scos eu doar textul si-l pun aici. )
merita citit
Dragostea si Nebunia
Se spune că demult s-au întâlnit câteva sentimente şi câteva calităţi ale omului. Când PLICTISEALA bombănea a treia oară, NEBUNIA a propus: hai să ne jucăm de-a ascunselea.
INTRIGA a făcut pe mirata iar CURIOZITATEA, fără să se abţină, a întrebat: De-a ascunselea? Şi cum este asta?
Este un joc în care eu mă fac (îmi acopăr faţa) şi încep să număr, de la unu la un milion, în timp ce voi vă ascundeţi. Când termin de numărat, vă voi căuta până vă găsesc, explică NEBUNIA.
ENTUZIASMUL dansa de mulţumire iar BUCURIA ţopăia pentru că a reuşit să convingă ÎNDOIALA şi chiar INDIFERENŢA, cea pe care n-o interesa nimic.
Dar nu toţi au vrut să participe. ADEVĂRUL a preferat să nu se ascundă.
De ce? Pentru că la sfârşit îl găseau mereu.
ORGOLIUL considera că jocul acesta era o prostie. În fond îl deranja că nu fusese ideea lui. Iar LAŞITATEA a preferat să nu rişte.
NEBUNIA a început iute să numere.
Prima care s-a ascuns a fost LENEA care , aşa cum face mereu, s-a tolănit pe prima piatră care i-a ieşit în cale.
INVIDIA s-a ascuns după TRIUMF, care prin propriile puteri, a reuşit să se urce în copacul cel mai înalt.
GENEROZITATEA aproape nu reuşea să se ascundă. Fiecare loc i se părea minunat pentru oricare dintre prieteni.
Lacul cristalin pentru FRUMUSEŢE.
Coroana unui copac era perfectă pentru TIMIDITATE.
O adiere de vânt i se părea magnifică pentru LIBERTATE.
În fine, după ce s-a gândit la toţi, GENEROZITATEA s-a ascuns într-o rază de soare.
EGOISMUL în schimb a găsit un loc foarte bun de la început. Era aerisit, comod, doar pentru el.
MINCIUNA s-a ascuns după curcubeu.
Iar PASIUNEA şi DORINŢA, printre vulcani.
Când NEBUNIA aproape terminase de numărat, DRAGOSTEA încă nu găsise un loc să se ascundă căci toate erau ocupate.
Până ce într-un târziu a văzut o tufă de trandafiri şi s-a hotărât să se ascundă între flori.
Un milion!, zise NEBUNIA. Şi începu să caute. Prima care a apărut a fost LENEA care era la doi paşi.
PASIUNEA şi DORINŢA s-au simţit în vibraţia vulcanilor.
Fără să vrea a găsit INVIDIA. Şi a găsit imediat şi TRIUMFUL.
Pe EGOISM nici n-a trebuit să-l caute pentru că a ieşit singur. Ascunzătoarea lui era de fapt un cuib de viespi.
De atâta căutat, NEBUNIEI i s-a făcut sete. Şi apropiindu-se de lac a descoperit FRUMUSEŢEA.
A fost mult mai uşor să găsească INDOIALA. Stătea şi nu putea să se hotărască unde să se ascundă.
Aşa i-a găsit pe toţi.
TALENTUL era în iarba crudă
NELINIŞTEA, într-o peşteră întunecată.
MINCIUNA, în spatele curcubeului
Şi a găsit chiar şi UITAREA, care uitase că se joacă de-a ascunselea.
Doar DRAGOSTEA nu era de găsit.
NEBUNIA a căutat în fiecare copac, în fiecare izvor, pe crestele munţilor.
Şi când era să se dea bătută, a văzut tufa de trandafiri.
A luat un băţ şi a început să mişte crengile. Imediat s-a auzit un ţipăt de durere.
Spinii răniseră ochii DRAGOSTEI.
NEBUNIA nu ştia ce să mai facă să se scuze. A plâns, s-a rugat, a implorat, a cerut iertare şi a promis să rămână mereu împreună.
De atunci DRAGOSTEA este oarbă şi NEBUNIA este mereu lângă ea.
De aceea se spune că Să iubeşti este o nebunie, dar măcar să iubeşti nebuneşte..
E povestea columbiana din 27.09.2006
O gasesti acolo putzin aranjata de mine 
. 
Nu ma supar nici un pik...ma bucur. 
04.10.2006
Marioneta
Se presupune ca acela care gandeste este o papusa de carpa...
Daca pentru o clipa Dumezeu ar uita ca sunt o papusa de carpa si mi-ar da un dram de viata, poate ca nu as spune tot ce gandesc, dar in fond m-as gandi la tot ce spun.
As pretui lucrurile nu pentru cat costa, ci pentru ceea ce inseamna.
As dormi putin si as visa mai mult, inteleg ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii pierdem 60 de secunde de lumina.
As merge cand altii se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm, as asculta in timp ce altii vorbesc si cat de mult m-as bucura de o inghetata buna de ciocolata.
Daca asa avea o inima, m-as exprima cat de mult urasc inghetul si as astepta sa iasa soarele.
As picta un cu vis de Van Gogh pe stelele dintr-un poem de Benedetti, iar un cantec de Serrat ar fi serenada pe care as oferio Lunii.
As uda cu lacrimile mele trandafirii pentru a le simti durerea spinilor dar si sarutul carnos al petalelor.
Daca as avea un dram de viata...nu as lasa sa treaca o zi fara sa le spun oamenilor ca-i iubesc, ca iubesc.
I-as convinge pe toti ca sunt preferatii mei si as trai indragostit de dragoste.
Le-as explica tuturor cat de mult gresesc cand nu se mai indragostesc atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca daca nu se mai indragostesc, imbatranesc.
Copiilor le-as da aripi si i-as lasa sa invete sa zboare.
Batranilor le-as spune ca moartea nu vine o data cu varsta, ci o data cu uitarea.
Am observat ca toata lumea vrea sa urce pe culmile muntelui fara sa stie ca adevarata fericire sta in modul in care urci abruptul.
Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca de sus pe celalalt doar daca il ajuta pe acesta sa se ridice.
Nu suntem marionete, asa ca nimic din toate acestea nu ne este interzis...
H. Agudelo...dupa Gabriel Garcia Marquez
Sper din suflet ca nu m-am repetat...n-am fost foarte atenta, sunt foarte incurcata cu munca...zapaceala
Marioneta
Se presupune ca acela care gandeste este o papusa de carpa...
Daca pentru o clipa Dumezeu ar uita ca sunt o papusa de carpa si mi-ar da un dram de viata, poate ca nu as spune tot ce gandesc, dar in fond m-as gandi la tot ce spun.
As pretui lucrurile nu pentru cat costa, ci pentru ceea ce inseamna.
As dormi putin si as visa mai mult, inteleg ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii pierdem 60 de secunde de lumina.
As merge cand altii se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm, as asculta in timp ce altii vorbesc si cat de mult m-as bucura de o inghetata buna de ciocolata.
Daca asa avea o inima, m-as exprima cat de mult urasc inghetul si as astepta sa iasa soarele.
As picta un cu vis de Van Gogh pe stelele dintr-un poem de Benedetti, iar un cantec de Serrat ar fi serenada pe care as oferio Lunii.
As uda cu lacrimile mele trandafirii pentru a le simti durerea spinilor dar si sarutul carnos al petalelor.
Daca as avea un dram de viata...nu as lasa sa treaca o zi fara sa le spun oamenilor ca-i iubesc, ca iubesc.
I-as convinge pe toti ca sunt preferatii mei si as trai indragostit de dragoste.
Le-as explica tuturor cat de mult gresesc cand nu se mai indragostesc atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca daca nu se mai indragostesc, imbatranesc.
Copiilor le-as da aripi si i-as lasa sa invete sa zboare.
Batranilor le-as spune ca moartea nu vine o data cu varsta, ci o data cu uitarea.
Am observat ca toata lumea vrea sa urce pe culmile muntelui fara sa stie ca adevarata fericire sta in modul in care urci abruptul.
Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca de sus pe celalalt doar daca il ajuta pe acesta sa se ridice.
Nu suntem marionete, asa ca nimic din toate acestea nu ne este interzis...
H. Agudelo...dupa Gabriel Garcia Marquez
Sper din suflet ca nu m-am repetat...n-am fost foarte atenta, sunt foarte incurcata cu munca...zapaceala
Si daca te incurcai te descurcam noi.
CITAT(lliliana @ 03-10-2006, 02:57 PM)
E povestea columbiana din 27.09.2006
O gasesti acolo putzin aranjata de mine . Nu ma supar nici un pik...ma bucur. nu am citit tot
05.06.2006
Sfaturi pentru a fi fericit
Cand cineva iti da un buchet cu spini, in loc sa-l iei cu indignare si sa risti sa te intepi, primeste-l cu seninatate si planteaza-l in gradina vietii tale. Dar cand aduni trandafirii, nu uita sa trimiti cel putin unul acelei persoane. La urma urmei, de la ea ai primil buchetul.
Cand cineva iti da un sut, in loc sa i-l intorci, gandeste-te ca ai facut un pas inainte, in timp ce el a ramas un pas in urma.
Cand cineva tipa la tine, nu raspunde cu aceeasi moneda pentru ca vei risca sa ragusesti si tu.
Cand cineva te scuipa, gandeste-te ca putina saliva si apa te pot face sa fii mai curat ca inainte, pe cand cel care te-a scuipat a pierdut saliva care l-ar fi ajutat la digestie.
Cand cineva rade de tine, zambeste-i. La urma urmei, el are cea mai mare nevoie sa i se zambeasca.
Pentru cine stie sa rada cu inima, timpul nu exista.
Credinta se traieste si gata.
Traiti astazi. Nu traiti in trecut si nu va lasati paralizati de viitor.
Nu visati, ci impliniti-va visele, amintiti-va ca sunteti proprii vostri fauritori.
Asculta-i pe toti, dar pastreaza-ti identitatea...
Si mai ales aminteste-ti ca mai bine gresesti, decat sa nu faci nimic...
Humberto Agudelo si Valerio Albisetti
Sfaturi pentru a fi fericit
Cand cineva iti da un buchet cu spini, in loc sa-l iei cu indignare si sa risti sa te intepi, primeste-l cu seninatate si planteaza-l in gradina vietii tale. Dar cand aduni trandafirii, nu uita sa trimiti cel putin unul acelei persoane. La urma urmei, de la ea ai primil buchetul.
Cand cineva iti da un sut, in loc sa i-l intorci, gandeste-te ca ai facut un pas inainte, in timp ce el a ramas un pas in urma.
Cand cineva tipa la tine, nu raspunde cu aceeasi moneda pentru ca vei risca sa ragusesti si tu.
Cand cineva te scuipa, gandeste-te ca putina saliva si apa te pot face sa fii mai curat ca inainte, pe cand cel care te-a scuipat a pierdut saliva care l-ar fi ajutat la digestie.
Cand cineva rade de tine, zambeste-i. La urma urmei, el are cea mai mare nevoie sa i se zambeasca.
Pentru cine stie sa rada cu inima, timpul nu exista.
Credinta se traieste si gata.
Traiti astazi. Nu traiti in trecut si nu va lasati paralizati de viitor.
Nu visati, ci impliniti-va visele, amintiti-va ca sunteti proprii vostri fauritori.
Asculta-i pe toti, dar pastreaza-ti identitatea...
Si mai ales aminteste-ti ca mai bine gresesti, decat sa nu faci nimic...
Humberto Agudelo si Valerio Albisetti
06.10.2006
Vei fi invingator
Cand egoismul nu-ti va limita capacitatea de-a iubi.
Cand vei avea incredere in tine insuti, desi toti se indoiesc de tine si nu te va interesa ce-ti vor spune.
Cand faptele tale vor fi pe cat de repede realizate, pe atat de durabile.
Cand vei putea renunta la rutina fara ca acest lucru sa-ti afecteze metabolismul vietii.
Cand vei sti sa distingi un zambet de o zeflemea si vei prefera sa lupti toata viata decat sa cumperi o victorie falsa.
Cand vei actiona din convingere si nu din lingusire.
Cand cei putea fi sarac fara a-ti pierde din bogatie si bogat fara a-ti pierde din modestie.
Cand vei stii sa ierti la fel de repede ca atunci cand ceri sa fii iertat.
Cand vei stii sa mergi alaturi de un sarac, fara sa uiti ca este un om si alaturi de un bogat, fara sa gandesti ca este un zeu.
Cand vei stii sa-ti recunosti greselile la fel de repede ca si izbanzile.
Cand vei stii sa oferi liniste celui care nu-ti cere vorbe si absenta celui care nu te apreciaza.
Cand nu va mai trebui sa suferi pentru a cunoaste fericirea.
Cand nu vei mai incerca sa cauti raspunsuri in cele din jurul tau, ci in tine insuti.
Cand vei accepta greselile si nu-ti vei pierde rabdarea, atunci si numai atunci vei fi un invingator...
H. Agudelo cu miltumiri unui Anonim
Mi se pare ca acest text seamana foarte mult cu una din poeziile pe care le apreciez mult...Daca a lui Kipling. De aceea m-am gandit ca nu va veti supara daca voi plasa aici si textul acestei poezii, pentru a face comparatie
Daca
R. Kipling
De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină,
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău
Să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine
De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminţi.
De poţi visa, dar fără să te robeşti visării
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,
De poţi să nu cazi pradă nicicând exasperării
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel,
De poţi să-auzi cuvântul rostit cândva de tine
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut,
De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine,
Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut.
De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput
Iar dacă trupul tău, uzat şi obosit
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă
Numai prin străşnicia voinţei tale şi astfel,
Să steie peste veacuri aşa cum stă o stâncă.
De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă,
Te poţi plimba cu regii, fără a te-ngâmfa
De nici amici, nici duşmani nu pot vre-un rău să-ţi facă
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,
Şi dacă ştii să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nici-o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,
Şi ceea ce-i mai mult chiar - să ştii - vei fi un OM!
Meditati la asta fetele mele...poezia aceasta mi-a atins sufletul.
Vei fi invingator
Cand egoismul nu-ti va limita capacitatea de-a iubi.
Cand vei avea incredere in tine insuti, desi toti se indoiesc de tine si nu te va interesa ce-ti vor spune.
Cand faptele tale vor fi pe cat de repede realizate, pe atat de durabile.
Cand vei putea renunta la rutina fara ca acest lucru sa-ti afecteze metabolismul vietii.
Cand vei sti sa distingi un zambet de o zeflemea si vei prefera sa lupti toata viata decat sa cumperi o victorie falsa.
Cand vei actiona din convingere si nu din lingusire.
Cand cei putea fi sarac fara a-ti pierde din bogatie si bogat fara a-ti pierde din modestie.
Cand vei stii sa ierti la fel de repede ca atunci cand ceri sa fii iertat.
Cand vei stii sa mergi alaturi de un sarac, fara sa uiti ca este un om si alaturi de un bogat, fara sa gandesti ca este un zeu.
Cand vei stii sa-ti recunosti greselile la fel de repede ca si izbanzile.
Cand vei stii sa oferi liniste celui care nu-ti cere vorbe si absenta celui care nu te apreciaza.
Cand nu va mai trebui sa suferi pentru a cunoaste fericirea.
Cand nu vei mai incerca sa cauti raspunsuri in cele din jurul tau, ci in tine insuti.
Cand vei accepta greselile si nu-ti vei pierde rabdarea, atunci si numai atunci vei fi un invingator...
H. Agudelo cu miltumiri unui Anonim
Mi se pare ca acest text seamana foarte mult cu una din poeziile pe care le apreciez mult...Daca a lui Kipling. De aceea m-am gandit ca nu va veti supara daca voi plasa aici si textul acestei poezii, pentru a face comparatie
Daca
R. Kipling
De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină,
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău
Să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine
De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminţi.
De poţi visa, dar fără să te robeşti visării
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,
De poţi să nu cazi pradă nicicând exasperării
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel,
De poţi să-auzi cuvântul rostit cândva de tine
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut,
De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine,
Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut.
De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput
Iar dacă trupul tău, uzat şi obosit
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă
Numai prin străşnicia voinţei tale şi astfel,
Să steie peste veacuri aşa cum stă o stâncă.
De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă,
Te poţi plimba cu regii, fără a te-ngâmfa
De nici amici, nici duşmani nu pot vre-un rău să-ţi facă
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,
Şi dacă ştii să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nici-o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,
Şi ceea ce-i mai mult chiar - să ştii - vei fi un OM!
Meditati la asta fetele mele...poezia aceasta mi-a atins sufletul.
Daca mi-as putea trai din nou viata ...
de Emma Bombeck (scrisa dupa ce a aflat ca se stinge de cancer)
M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir in loc sa o las sa se topeasca in camara.
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult.
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie stearsa.
As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cind cineva vroia sa aprinda focul in semineu.
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui.
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat.
As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba.
As fi plins si ris mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.
Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat... l-as trai...
Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte.
Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face. In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc.
Sa ne gindim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvintat.
Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile.
Femeia
La 3 ani: Se priveste si se vede regina.
La 8 ani: Se priveste si se vede Cenusareasa
La 15 ani: Se priveste si vede Sora cea Urita (Mama, nu pot merge la scoala aratind in halulasta!!)
La 20 de ani: Se priveste si se vede"! prea grasa / prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide sa iasa oricum
La 30 de ani: : Se priveste si vede"prea grasa / prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide ca nu are timp sa se aranjeze, asa ca iese oricum.
La 40 de ani: Se priveste si vede "curata" si iese oricum.
La 50 de ani: Se priveste si vede "Sunt eu" si merge oriunde isi doreste.
La 60 de ani: Se priveste si isi reaminteste de toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese si cucereste lumea.
La 70 de ani: Se priveste si vede intelepciune, risete si abilitate, iese si se bucura de viata,
La 80 de ani: Nu mai pierde vremea sa se priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se bucure de lume.
Poate ar trebui, toate, sa ne insfacam mai devreme palaria violet!
de Emma Bombeck (scrisa dupa ce a aflat ca se stinge de cancer)
M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir in loc sa o las sa se topeasca in camara.
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult.
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie stearsa.
As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cind cineva vroia sa aprinda focul in semineu.
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui.
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat.
As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba.
As fi plins si ris mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.
Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat... l-as trai...
Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte.
Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face. In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc.
Sa ne gindim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvintat.
Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile.
Femeia
La 3 ani: Se priveste si se vede regina.
La 8 ani: Se priveste si se vede Cenusareasa
La 15 ani: Se priveste si vede Sora cea Urita (Mama, nu pot merge la scoala aratind in halulasta!!)
La 20 de ani: Se priveste si se vede"! prea grasa / prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide sa iasa oricum
La 30 de ani: : Se priveste si vede"prea grasa / prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide ca nu are timp sa se aranjeze, asa ca iese oricum.
La 40 de ani: Se priveste si vede "curata" si iese oricum.
La 50 de ani: Se priveste si vede "Sunt eu" si merge oriunde isi doreste.
La 60 de ani: Se priveste si isi reaminteste de toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese si cucereste lumea.
La 70 de ani: Se priveste si vede intelepciune, risete si abilitate, iese si se bucura de viata,
La 80 de ani: Nu mai pierde vremea sa se priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se bucure de lume.
Poate ar trebui, toate, sa ne insfacam mai devreme palaria violet!
"Be kinder than necessary, for everyone you meet is fighting some kind of battle."
A DAY WITHOUT SMILING IS A WASTED DAY ! !
Prieteni sunt acele persoane, care te iubesc, cu toate ca te cunosc bine.
asta este foarte adevata
A DAY WITHOUT SMILING IS A WASTED DAY ! !
Prieteni sunt acele persoane, care te iubesc, cu toate ca te cunosc bine.
asta este foarte adevata
July Multumesc..
Multumesc..
07.10.2006
Maria Jose
"In ziua in care s-a nascut fata mea, Maria Jose am simtit si o mare bucurie si o mare tristete. Imi doream un baiat. Dupa cateva luni m-am lasat captivat de zambetul ei, imi faceam planuri, totul era pentru fetita mea.
- Tata, intreba fetita, cand o sa implinesc cincisprezece ani, ce o sa primesc cadou?
- Dar iubire, de-abia ai 10 anisori, mai e pana atunci..."
Intr-o dimineata m-am intalnit cu Randolf, tatal Mariei Jose. Omul era foarte fericit, era atat de mandru de fata lui. Maria Jose era bucuria casei.
Intr-o duminica, in timpul slujbei de la biserica...Mariei Jose i s-a facut rau. L-am ajutat pe Randolf s-o duca la spital. Diagnosticul a fost clar si dureros...suferea de-o boala grava de inima, avea nevoie de un transplant. Fata era pe moarte. Chiar in acea luna, Maria Jose implinea 15 ani.
Intr-o dupa amiaza, in sfarsit au gasit un donator...lucrurile aveau sa se rezolve. Transplantul s-a facut...succes total. Dar Randolf nu venea deloc la spital si Maria Jose era surprinsa si necajita.
Cand a intrebat unde e tatal ei, mama i-a dat o scrisoare in care scria:
"In momentul in care citesti scrisoarea ai implinit deja cincisprezece ani si ai deja o inima puternica. Cand am aflat ca o sa mori, m-am hotarat sa-ti raspund la intrebarea pe care mi-ai pus-o cand aveai zece ani. Iti daruiesc inima mea, sa faci ce vei dori cu ea. Traieste fata mea. Te iubesc."
Maria a mers la cimitir si asezandu-se langa mormantul tatalui ei, a privit spre cer si a zambit, pentru ca stia ca tatal ei ii era alaturi.
H. Agudelo....cu multumiri lui Mary Escajadillo
Maria Jose
"In ziua in care s-a nascut fata mea, Maria Jose am simtit si o mare bucurie si o mare tristete. Imi doream un baiat. Dupa cateva luni m-am lasat captivat de zambetul ei, imi faceam planuri, totul era pentru fetita mea.
- Tata, intreba fetita, cand o sa implinesc cincisprezece ani, ce o sa primesc cadou?
- Dar iubire, de-abia ai 10 anisori, mai e pana atunci..."
Intr-o dimineata m-am intalnit cu Randolf, tatal Mariei Jose. Omul era foarte fericit, era atat de mandru de fata lui. Maria Jose era bucuria casei.
Intr-o duminica, in timpul slujbei de la biserica...Mariei Jose i s-a facut rau. L-am ajutat pe Randolf s-o duca la spital. Diagnosticul a fost clar si dureros...suferea de-o boala grava de inima, avea nevoie de un transplant. Fata era pe moarte. Chiar in acea luna, Maria Jose implinea 15 ani.
Intr-o dupa amiaza, in sfarsit au gasit un donator...lucrurile aveau sa se rezolve. Transplantul s-a facut...succes total. Dar Randolf nu venea deloc la spital si Maria Jose era surprinsa si necajita.
Cand a intrebat unde e tatal ei, mama i-a dat o scrisoare in care scria:
"In momentul in care citesti scrisoarea ai implinit deja cincisprezece ani si ai deja o inima puternica. Cand am aflat ca o sa mori, m-am hotarat sa-ti raspund la intrebarea pe care mi-ai pus-o cand aveai zece ani. Iti daruiesc inima mea, sa faci ce vei dori cu ea. Traieste fata mea. Te iubesc."
Maria a mers la cimitir si asezandu-se langa mormantul tatalui ei, a privit spre cer si a zambit, pentru ca stia ca tatal ei ii era alaturi.
H. Agudelo....cu multumiri lui Mary Escajadillo
08.10.2006
Nenorocire sau binecuvantare
Intr-un sat mic, traia un batran cu baiatul lui de 17 ani. Intr-o zi, singurul cal alb cu care lucra a sarit gardul si a fugit cu niste cai salbatici. Lumea din sat murmura:
"Ce nenorocire pe dumneata nea Cipriane!"
Iar el, linistit raspundea:
"Poate e o nenorocire, poate e o binecuvantare..."
La cateva zile dupa, calul alb s-a intors cu un alt cal, salbatic. Lumea il saluta pe [*****] zicand:
"Ce noroc nea Cipriane!"
Ciprian raspundea:"Poate un noroc, poate o nenorocire..."
Dupa alte cateva zile, baiatul, incercand sa urce pe calul alb a cazut, fracturandu-si un picior si ramanand schiop.
Oamenii spuneau: "Ce nenorocire!"
Batranul raspundea:"Nenorocire sau binecuvantare..."
Dupa o vreme a izbucnit razboiul. Toti tinerii din sat au fost luati la lupta, doar baiatul lui Ciprian nu, pentru ca era schiop...Toata lumea din sat a spus:"Ce binecuvantare!"
Doar Ciprian insista...."Poate da, poate nu....Dumnezeu stie..."
H. Agudelo, cu multumiri lui Luis Vece
Nenorocire sau binecuvantare
Intr-un sat mic, traia un batran cu baiatul lui de 17 ani. Intr-o zi, singurul cal alb cu care lucra a sarit gardul si a fugit cu niste cai salbatici. Lumea din sat murmura:
"Ce nenorocire pe dumneata nea Cipriane!"
Iar el, linistit raspundea:
"Poate e o nenorocire, poate e o binecuvantare..."
La cateva zile dupa, calul alb s-a intors cu un alt cal, salbatic. Lumea il saluta pe [*****] zicand:
"Ce noroc nea Cipriane!"
Ciprian raspundea:"Poate un noroc, poate o nenorocire..."
Dupa alte cateva zile, baiatul, incercand sa urce pe calul alb a cazut, fracturandu-si un picior si ramanand schiop.
Oamenii spuneau: "Ce nenorocire!"
Batranul raspundea:"Nenorocire sau binecuvantare..."
Dupa o vreme a izbucnit razboiul. Toti tinerii din sat au fost luati la lupta, doar baiatul lui Ciprian nu, pentru ca era schiop...Toata lumea din sat a spus:"Ce binecuvantare!"
Doar Ciprian insista...."Poate da, poate nu....Dumnezeu stie..."
H. Agudelo, cu multumiri lui Luis Vece
lliliana am citit toate citatele tale m-a emotionat mult cel cu MARIA JOSE . stii ca e un nume portughez? SI MAI ALES IMI PLACE MOTTOUL TAU.
09.10.2006
„Vorbește-ne despre Iubire.”
ALMUSTAFA își înălță capul privind mulțimea și o tăcere adâncă pogorî peste toți. Apoi, cu o voce mare, începu:
„Când Iubirea vă face semn, urmați-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile-i sunt grele și prăpăstioase,
Și când aripile-i vă cuprind, supuneți vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar dacă vocea-i vă vorbește, dați-i crezare, chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustiește grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă și crucifice.
Precum vă face să creșteți, ea trebuie să vă și reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălțimea voastră, alintându-vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui, tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleștarea lor cu pământul.
Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curata de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeți foarte supuși,
Ca apoi să vă hărăzească focului său și să puteți deveni pâinea sfântă la ospățul divin.
Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteți cunoaște tainele inimii și astfel să deveniți o parte din inima Vieții.
Dar dacă, stăpâniți de teamă, veți căuta doar tihna și plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiți goliciunea și să ieșiți din treierișul Iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veți râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie și unde veți plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se dăruie decât pe sine și nu ia decât de la sine, nu stăpânește și nu vrea să fie stăpânită,
fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.
Când iubiți, nu trebuie să spuneți: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabă: „Eu sunt în inima Creatorului”.
Și să nu credeți că puteți croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o meritați, vă va arăta drumul ea însăși.
Iubirea nu are nici o altă dorință decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubești și trebuie să ai dorințe, fie ca ele acestea să fie:
Să te topești și să devii izvor ce sursurul în noapte-și cântă,
Să cunoști durerea prea marii duioșii,
Să fii rănit de prea multa înțelegere,
Să sângerezi de bunăvoie și bucurându-te,
Să te trezești în zori cu inima întraripată și să înalți mulțumire pentru încă o zi de Iubire,
Să te odihnești la ceasul amiezii și să cugeți la extazul pe care ti-l da,
Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,
Și apoi, să dormi înălțând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.”
Kahlil Gibran
„Vorbește-ne despre Iubire.”
ALMUSTAFA își înălță capul privind mulțimea și o tăcere adâncă pogorî peste toți. Apoi, cu o voce mare, începu:
„Când Iubirea vă face semn, urmați-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile-i sunt grele și prăpăstioase,
Și când aripile-i vă cuprind, supuneți vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar dacă vocea-i vă vorbește, dați-i crezare, chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustiește grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă și crucifice.
Precum vă face să creșteți, ea trebuie să vă și reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălțimea voastră, alintându-vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui, tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleștarea lor cu pământul.
Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curata de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeți foarte supuși,
Ca apoi să vă hărăzească focului său și să puteți deveni pâinea sfântă la ospățul divin.
Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteți cunoaște tainele inimii și astfel să deveniți o parte din inima Vieții.
Dar dacă, stăpâniți de teamă, veți căuta doar tihna și plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiți goliciunea și să ieșiți din treierișul Iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veți râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie și unde veți plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se dăruie decât pe sine și nu ia decât de la sine, nu stăpânește și nu vrea să fie stăpânită,
fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.
Când iubiți, nu trebuie să spuneți: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabă: „Eu sunt în inima Creatorului”.
Și să nu credeți că puteți croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o meritați, vă va arăta drumul ea însăși.
Iubirea nu are nici o altă dorință decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubești și trebuie să ai dorințe, fie ca ele acestea să fie:
Să te topești și să devii izvor ce sursurul în noapte-și cântă,
Să cunoști durerea prea marii duioșii,
Să fii rănit de prea multa înțelegere,
Să sângerezi de bunăvoie și bucurându-te,
Să te trezești în zori cu inima întraripată și să înalți mulțumire pentru încă o zi de Iubire,
Să te odihnești la ceasul amiezii și să cugeți la extazul pe care ti-l da,
Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,
Și apoi, să dormi înălțând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.”
Kahlil Gibran
10.10.2006
Cum a facut Dumnezeu mamele
Cand Dumnezeu le creea pe mame, s-a surprins lucrand in plus in cea de-a sasea zi. In acel moment a aparut un inger si l-a intrebat:
"Doamne, nu crezi ca pui prea multe la lucrarea aceasta?"
"Dar tu nu ai vazut de cate are nevoie? Trebuie sa fie perfect lavabila, dar nu poate fi din plastic, sa aiba 180 de parti mobile...toate inlocuibile; sa aiba o poala care sa dispara atunci cand se ridica in picioare, sa aiba un sarut capabil sa vindece orice, de la un picior rupt la o deziluzie din dragoste si bineinteles, sa aiba trei randuri de maini."
"Trei randuri de maini? zise ingerul. Sub nici o forma..."
Nu mainile imi creeaza probleme, ci mai degraba cele trei randuri de ochi pe care trebuie sa le aiba. O pereche de ochi care sa vada prin usa inchisa atinci cand intreaba -Ce faceti acolo copii?-, ea deja sa stie. A doua pereche sa fie la ceafa ca sa vada ce nu vrea, dar ce trebuie sa stie. Si bineinteles, cei normali cu care sa vada copilul nazdravan si sa-i spuna din priviri -Inteleg si te iubesc.- Sunt atat de aproape de a crea ceva asemanator mie...Hmmm... I-am facut si un dispozitiv ca sa se poata vindeca singura cand este bolnava, sa poata hrani o familie de sase persoane din doar o jumatate de kilogram de carne si sa poata avea si un copil de trei ani in grija."
"Mi se pare un model delicat Doamne..."
"E foarte rezistenta, gandeste si mai mult decat atat, are intuitie..."
Ingerul atinse obrazul mamei: "Aici e o scapare Doamne..."
"Nu e o scapare, e o lacrima..."
"Pentru ce?"
"Pentru a exprima bucuria, tristetea, durerea, deceptia, singuratatea si mandria...Totusi, nu-mi amintesc s-o fi pus acolo..."
H. Agudelo
Cum a facut Dumnezeu mamele
Cand Dumnezeu le creea pe mame, s-a surprins lucrand in plus in cea de-a sasea zi. In acel moment a aparut un inger si l-a intrebat:
"Doamne, nu crezi ca pui prea multe la lucrarea aceasta?"
"Dar tu nu ai vazut de cate are nevoie? Trebuie sa fie perfect lavabila, dar nu poate fi din plastic, sa aiba 180 de parti mobile...toate inlocuibile; sa aiba o poala care sa dispara atunci cand se ridica in picioare, sa aiba un sarut capabil sa vindece orice, de la un picior rupt la o deziluzie din dragoste si bineinteles, sa aiba trei randuri de maini."
"Trei randuri de maini? zise ingerul. Sub nici o forma..."
Nu mainile imi creeaza probleme, ci mai degraba cele trei randuri de ochi pe care trebuie sa le aiba. O pereche de ochi care sa vada prin usa inchisa atinci cand intreaba -Ce faceti acolo copii?-, ea deja sa stie. A doua pereche sa fie la ceafa ca sa vada ce nu vrea, dar ce trebuie sa stie. Si bineinteles, cei normali cu care sa vada copilul nazdravan si sa-i spuna din priviri -Inteleg si te iubesc.- Sunt atat de aproape de a crea ceva asemanator mie...Hmmm... I-am facut si un dispozitiv ca sa se poata vindeca singura cand este bolnava, sa poata hrani o familie de sase persoane din doar o jumatate de kilogram de carne si sa poata avea si un copil de trei ani in grija."
"Mi se pare un model delicat Doamne..."
"E foarte rezistenta, gandeste si mai mult decat atat, are intuitie..."
Ingerul atinse obrazul mamei: "Aici e o scapare Doamne..."
"Nu e o scapare, e o lacrima..."
"Pentru ce?"
"Pentru a exprima bucuria, tristetea, durerea, deceptia, singuratatea si mandria...Totusi, nu-mi amintesc s-o fi pus acolo..."
H. Agudelo
CITAT
Un om si cainele lui mergeau de-a lungul unui drum. Omul admira imprejurimile, cand deodata isi dadu seama ca nu mai este pe pamant, ci in lumea celor drepti. Isi aduse aminte cum a murit si ca prietenul sau necuvantator murise de cativa ani. Se mira si merse mai departe, gandindu-se unde duce drumul pe care mergea. Dupa putin timp, ajunsera la o stanca alba si inalta ce se intindea pe o parte a drumului. Parea ca este facuta dintr-o marmurafoarte fina. La capatul unui deal, stanca era impartita in doua de un arc care stralucea in lumina apusului. Cand ajunse in fata arcului, vazu o poarta imensa, iar strada pe care mergea vazu ca este facuta din aur. Omul de indrepta spre poarta si in timp ce se apropia vazu un om care statea la un birou in fata intrarii.
Cand ajunse destul de aproape ii striga omului "Scuza-ti-ma, unde ma aflu?"
"Acesta este Raiul, domnule" raspunse omul de la birou.
"Wow! Imi puteti da si mie niste apa, va rog?"
"Bineinteles. Intrati va rog, si o sa va aduca cineva apa imediat."
Omul de la poarta gesticula si poarta se deschise.
"Prietenul meu poata sa intre si el?" intreba calatorul si arata spre cainele sau.
"Imi pare rau dle, nu aveti voie cu animale."
Calatorul se gandi o clipa si apoi se intoarse si isi continua drumul pe care mergea impreuna cu cainele sau. Dupa o buna bucata de vreme si dupa ce strabatu o distanta considerabila, ajunse la un drum noroios care ducea spre o ferma, poarta fermei aratnad ca si cum nu ar fi fost niciodata inchisa. Nu erau garduri si cand se apropie vazu inauntru un om sprijinit de un copac, citind o carte.
"Scuza-ti-ma, aveti putina apa?" intreba calatorul.
"Da sigur, este o pompa chiar aici, intrati va rog."
"Dar prietenul meu, poate intra?"
"Cred ca este un castron langa pompa."
Calatorul intra impreuna cu cainele sau si gasi o pompa veche de mana cu un castron langa ea. O umplu, bau pana se satura si apoi o dadu cainelui sau. Dupa aceea, calatorul se indrepta catre omul care citea in continuare o carte langa copac si il intreba "Cum se numeste acest loc?"
"Acesta este Raiul", raspunse omul.
"Hmm, este destul de ciudat, omul de mai inainte mi-a spus de asemenea ca acela este Raiul."
"Ahh, locul acela cu poatra de sidef si drumul pavat cu aur? Acela este Iadul."
"Si nu va deranjeaza ca se folosesc de numele dvs?"
"Nuu, ne bucuram ca ei departajeaza oamenii, cei buni de cei care si-ar lasa cel mai bun prieten un urma."
Cand ajunse destul de aproape ii striga omului "Scuza-ti-ma, unde ma aflu?"
"Acesta este Raiul, domnule" raspunse omul de la birou.
"Wow! Imi puteti da si mie niste apa, va rog?"
"Bineinteles. Intrati va rog, si o sa va aduca cineva apa imediat."
Omul de la poarta gesticula si poarta se deschise.
"Prietenul meu poata sa intre si el?" intreba calatorul si arata spre cainele sau.
"Imi pare rau dle, nu aveti voie cu animale."
Calatorul se gandi o clipa si apoi se intoarse si isi continua drumul pe care mergea impreuna cu cainele sau. Dupa o buna bucata de vreme si dupa ce strabatu o distanta considerabila, ajunse la un drum noroios care ducea spre o ferma, poarta fermei aratnad ca si cum nu ar fi fost niciodata inchisa. Nu erau garduri si cand se apropie vazu inauntru un om sprijinit de un copac, citind o carte.
"Scuza-ti-ma, aveti putina apa?" intreba calatorul.
"Da sigur, este o pompa chiar aici, intrati va rog."
"Dar prietenul meu, poate intra?"
"Cred ca este un castron langa pompa."
Calatorul intra impreuna cu cainele sau si gasi o pompa veche de mana cu un castron langa ea. O umplu, bau pana se satura si apoi o dadu cainelui sau. Dupa aceea, calatorul se indrepta catre omul care citea in continuare o carte langa copac si il intreba "Cum se numeste acest loc?"
"Acesta este Raiul", raspunse omul.
"Hmm, este destul de ciudat, omul de mai inainte mi-a spus de asemenea ca acela este Raiul."
"Ahh, locul acela cu poatra de sidef si drumul pavat cu aur? Acela este Iadul."
"Si nu va deranjeaza ca se folosesc de numele dvs?"
"Nuu, ne bucuram ca ei departajeaza oamenii, cei buni de cei care si-ar lasa cel mai bun prieten un urma."
Deeeeeeeci....
Cateodata ne intrebam de ce prietenii nostri ne trimit glume fara sa scrie un cuvant. Poate acest lucru va explica. Cand esti foarte ocupat dar tot vrei sa tii legatura, ce faci? Trimiti o gluma. Cand nu ai nimic de spus, dar tot vrei sa mentii contactul ce faci? Trimiti o gluma.
Cand ai ceva de spus, dar nu stii cum, sau nu stii ce, trimit o gluma. De asemenea, ca sa stii ca esti important, ca ti se duce dorul, ca esti inca iubit si indragit, ghici ce primesti? O gluma. Deci, data viitoare cand primesti o gluma, sa nu ai impresia ca ai primit inca o gluma forwardata, ci ca cineva s-a gandit la tine azi si ca prietenul tau de la capatul celalalt al calculatorului a vrut sa iti daruiasca un zambet.
Esti binevenit la castronul meu oricand.
CITAT(julyalina @ 10-10-2006, 01:32 PM)
Esti binevenit la castronul meu oricand.
Multumesc.
Sorry fetele, nu mi-a mers netul.
11.10.2006
Donarea de sange
"Cu multi ani in urma, cand lucram ca voluntar la un spital din Stanford, am cunoscut o fetita pe nume Liz, care suferea de o boala neobisnuita. Singura sansa de a se face bine era o transfuzie de sange de la fratele ei de cinci anisori, care suferise de aceeasi boala si scapase ca prin minune, pentru ca dezvoltase surprinzator anticorpii necesari. Doctorul i-a explicat baietelului situatia surorii lui si l-a intrebat daca vrea sa doneze ca sa-si ajute surioara. Pentru moment a fost in dubiu, apoi a tras aer in piept si a zis: - Da, o voi face daca asta o va salva pe Liz. -
In timpul transfuziei, statea culcat pe pat langa sora sa si ii suradea, in timp ce noi vedeam cum revine culoarea in obrajii fetitei.
La un moment dat, baiatul a devenit palid si a incetat sa mai zambeasca. L-a privit pe doctor si a intrebat: - La ce ora incep sa mor? -
Fiind doar un copil, credea ca ii va da surorii lui tot sangele si nu a refuzat. Credea ca va muri."
H. Agudelo
11.10.2006
Donarea de sange
"Cu multi ani in urma, cand lucram ca voluntar la un spital din Stanford, am cunoscut o fetita pe nume Liz, care suferea de o boala neobisnuita. Singura sansa de a se face bine era o transfuzie de sange de la fratele ei de cinci anisori, care suferise de aceeasi boala si scapase ca prin minune, pentru ca dezvoltase surprinzator anticorpii necesari. Doctorul i-a explicat baietelului situatia surorii lui si l-a intrebat daca vrea sa doneze ca sa-si ajute surioara. Pentru moment a fost in dubiu, apoi a tras aer in piept si a zis: - Da, o voi face daca asta o va salva pe Liz. -
In timpul transfuziei, statea culcat pe pat langa sora sa si ii suradea, in timp ce noi vedeam cum revine culoarea in obrajii fetitei.
La un moment dat, baiatul a devenit palid si a incetat sa mai zambeasca. L-a privit pe doctor si a intrebat: - La ce ora incep sa mor? -
Fiind doar un copil, credea ca ii va da surorii lui tot sangele si nu a refuzat. Credea ca va muri."
H. Agudelo
lilisor asta nu stiu cine a scris-o dar mie mi-a placut tare mult
CITAT
In prima zi de scoala, profesorul ni s-a prezentat si ne-a dat drept sarcina sa facem cunostinta cu cineva necunoscut. M-am ridicat sa ma uit in jur si atunci o mana fragila imi atinse umarul. Cand m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de riduri, care ma privea cu un zambet ce ii lumina intreaga fiinta. Spuse:
- Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?
Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu putere.
- Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta? am intrebat.
- Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii, raspunse ea zambind.
- Hai sa lasam gluma, am reluat.
Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de provocare la varsta ei.
- Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se indeplineste visul, imi spuse.
Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata. Ne-am imprietenit pe loc.
Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei "masinarii a timpului " confesiunile atat de bogate in intelepciune si experienta.
De-a lungul anului, Rose a devenit "mascota" campusului si se imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa. La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei. A fost prezentata si a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si simplu:
- Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce stiu.
Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua:
- Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam. Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes. Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori. Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama. E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani. Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere.
Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut. Numai cei care au regrete se tem de moarte. Si-a incheiat discursul cantand cu avant " Trandafirul ". Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem in practica in viata cotidiana.
Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani.
La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn.
Peste 2000 de studenti au fost alaturi de cea care le-a demonstrat ca nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii.
Aceste randuri au fost compuse in memoria lui Rose.
SI NU UITATI: NU POTI ALEGE SA IMBATRANESTI SAU NU; DAR POTI ALEGE SA EVOLUEZI!
- Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?
Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu putere.
- Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta? am intrebat.
- Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii, raspunse ea zambind.
- Hai sa lasam gluma, am reluat.
Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de provocare la varsta ei.
- Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se indeplineste visul, imi spuse.
Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata. Ne-am imprietenit pe loc.
Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei "masinarii a timpului " confesiunile atat de bogate in intelepciune si experienta.
De-a lungul anului, Rose a devenit "mascota" campusului si se imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa. La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei. A fost prezentata si a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si simplu:
- Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce stiu.
Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua:
- Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam. Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes. Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori. Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama. E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani. Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere.
Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut. Numai cei care au regrete se tem de moarte. Si-a incheiat discursul cantand cu avant " Trandafirul ". Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem in practica in viata cotidiana.
Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani.
La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn.
Peste 2000 de studenti au fost alaturi de cea care le-a demonstrat ca nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii.
Aceste randuri au fost compuse in memoria lui Rose.
SI NU UITATI: NU POTI ALEGE SA IMBATRANESTI SAU NU; DAR POTI ALEGE SA EVOLUEZI!
"SI NU UITATI: NU POTI ALEGE SA IMBATRANESTI SAU NU; DAR POTI ALEGE SA EVOLUEZI!"
July....superb...
July....superb...
Extraordinar mesaj ne transmite Rose!
12.10.2006
Azi am primit flori
Nu este nici ziua mea, nici vreo alta zi speciala. Ne-am certat rau pentru prima oara aseara si el mi-a spus lucruri urate, care m-au durut foarte tare. Dar stiu ca ii pare rau si ca nu a vorbit serios, pentru ca azi mi-a trimis flori. Azi am primit flori!
Nu este ziua noastra sau vreo alta zi speciala. Azi noapte m-a izbit de perete si a inceput sa ma stranga de gat. Parea un cosmar dar din acelea in care esti treaz si stii ca nu poate fi realitate. Azi dimineata m-am trezit in dureri si cu vanatai pe tot corpul, dar stiu ca se caieste, pentru ca azi mi-a trimis flori. Azi am primit flori!
Nu este ziua Sfantului Valentin sau vreo alta zi speciala; azi noapte iarasi m-a lovit si m-a amenintat ca ma omoara. Nici machiajul si nici manecile lungi nu au putut ascunde taieturile si loviturile pe care le-a facut de data asta. Azi nu am putut ajunge la serviciu pentru ca nu voiam sa-si dea seama colegii. Dar sunt sigura ca ii pare rau pentru ca mi-a trimis azi flori. Azi am primit flori!
Si nu este ziua mamei sau vreo alta zi speciala. Azi noapte m-a batut din nou, dar de data asta mult mai rau. Daca reusesc sa ma despart de el ce voi face? Cum as putea eu singura sa ma descurc cu copii? Ce va fi cu noi daca nu ne vor ajunge banii? Imi este atat de teama de el, dar in acelasi timp imi e frica sa ma despart. Dar stiu ca se caieste pentru ca mi-a trimis flori azi.
Azi am primit flori!
Azi e o zi foarte speciala: este ziua inmormantarii mele. Azi noapte in sfarsit a reusit sa ma omoare. M-a batut pana am murit. Daca macar as fi avut curajul sa-l parasesc, ori daca as fi acceptat ajutor profesional...
Azi nu as fi mai primit flori!
H. Agudelo cu multumiri unui Anonim
Azi am primit flori
Nu este nici ziua mea, nici vreo alta zi speciala. Ne-am certat rau pentru prima oara aseara si el mi-a spus lucruri urate, care m-au durut foarte tare. Dar stiu ca ii pare rau si ca nu a vorbit serios, pentru ca azi mi-a trimis flori. Azi am primit flori!
Nu este ziua noastra sau vreo alta zi speciala. Azi noapte m-a izbit de perete si a inceput sa ma stranga de gat. Parea un cosmar dar din acelea in care esti treaz si stii ca nu poate fi realitate. Azi dimineata m-am trezit in dureri si cu vanatai pe tot corpul, dar stiu ca se caieste, pentru ca azi mi-a trimis flori. Azi am primit flori!
Nu este ziua Sfantului Valentin sau vreo alta zi speciala; azi noapte iarasi m-a lovit si m-a amenintat ca ma omoara. Nici machiajul si nici manecile lungi nu au putut ascunde taieturile si loviturile pe care le-a facut de data asta. Azi nu am putut ajunge la serviciu pentru ca nu voiam sa-si dea seama colegii. Dar sunt sigura ca ii pare rau pentru ca mi-a trimis azi flori. Azi am primit flori!
Si nu este ziua mamei sau vreo alta zi speciala. Azi noapte m-a batut din nou, dar de data asta mult mai rau. Daca reusesc sa ma despart de el ce voi face? Cum as putea eu singura sa ma descurc cu copii? Ce va fi cu noi daca nu ne vor ajunge banii? Imi este atat de teama de el, dar in acelasi timp imi e frica sa ma despart. Dar stiu ca se caieste pentru ca mi-a trimis flori azi.
Azi am primit flori!
Azi e o zi foarte speciala: este ziua inmormantarii mele. Azi noapte in sfarsit a reusit sa ma omoare. M-a batut pana am murit. Daca macar as fi avut curajul sa-l parasesc, ori daca as fi acceptat ajutor profesional...
Azi nu as fi mai primit flori!
H. Agudelo cu multumiri unui Anonim
Din nou 13.10.2006 ...vinerea
Cat valoreaza o viata
Profesorul dorea sa scoata in evidenta cat de subestimata este fiinta umana. Citea un articol aparut in acea zi in presa, despre tortura la care fusesera supusi niste tarani, inainte de a fi ucisi cu miselie. A terminat lectura, pe care a facut-o cu mult patos. Nimic nu-i impresionase pe cei prezenti...Erau atat de obissnuitit cu tragedia, cu uciderile in masa.
Fara a se tulbura, profesorul a scos o bancnota de 2000 de pesos devalorizati, careia i-a dat foc cu un chibrit, dupa care si-a aprins tacticos tigara. Ochii uluiti ai studentilor sai nu puteau da crezare acelei scene. Profesorul a tras incet din tigara, a scos o gura de fum in aer si a privit in jur cu liniste.
Studentii au inceput sa dea frau liber impresiilor... Au ajuns chiar sa-l insulte pe profesor pentru ca i-a umilit si a vrut, cu un gest orgolios, sa-i provoace sa-l judece. Profesorul i-a lasat sa spuna tot ce aveau de spus impotriva lui.
Cand in sfarsit s-au mai linistit spiritele, a luat cuvantul zicandu-le:
"Cum este posibil ca pentru o nenorocita de bancnota de 2000 de pesos sa aratati atata interes si intr-o forma atat de accentuata, mai mult decat pentru moartea persoanelor despre care tocmai am citit si am vazut in ce hal au fost torturate si omorate? De ce nici macar unul nu a fost impresionat, n-ati dat nici o importanta...Va intereseaza oare mai mult niste pesos decat viata unor persoane?"
Studentii s-au privit intre ei si in sala s-a lasat o liniste profunda.
...vinereaCat valoreaza o viata
Profesorul dorea sa scoata in evidenta cat de subestimata este fiinta umana. Citea un articol aparut in acea zi in presa, despre tortura la care fusesera supusi niste tarani, inainte de a fi ucisi cu miselie. A terminat lectura, pe care a facut-o cu mult patos. Nimic nu-i impresionase pe cei prezenti...Erau atat de obissnuitit cu tragedia, cu uciderile in masa.
Fara a se tulbura, profesorul a scos o bancnota de 2000 de pesos devalorizati, careia i-a dat foc cu un chibrit, dupa care si-a aprins tacticos tigara. Ochii uluiti ai studentilor sai nu puteau da crezare acelei scene. Profesorul a tras incet din tigara, a scos o gura de fum in aer si a privit in jur cu liniste.
Studentii au inceput sa dea frau liber impresiilor... Au ajuns chiar sa-l insulte pe profesor pentru ca i-a umilit si a vrut, cu un gest orgolios, sa-i provoace sa-l judece. Profesorul i-a lasat sa spuna tot ce aveau de spus impotriva lui.
Cand in sfarsit s-au mai linistit spiritele, a luat cuvantul zicandu-le:
"Cum este posibil ca pentru o nenorocita de bancnota de 2000 de pesos sa aratati atata interes si intr-o forma atat de accentuata, mai mult decat pentru moartea persoanelor despre care tocmai am citit si am vazut in ce hal au fost torturate si omorate? De ce nici macar unul nu a fost impresionat, n-ati dat nici o importanta...Va intereseaza oare mai mult niste pesos decat viata unor persoane?"
Studentii s-au privit intre ei si in sala s-a lasat o liniste profunda.
14.10.2006
Adevarata valoare a vietii
Un om de afaceri bogat a ramas uluit cand a dat peste un pescar care statea linistit langa barca lui, jucandu-se cu niste copii. L-a intrebat: "De ce nu esti afara la pescuit?"
"Pentru ca am prins deja suficient peste pentru azi", a zis pescarul.
"De ce nu mai prinzi cativa in plus?"
"Si ce sa fac cu ei?"
"Ai putea sa mai castigi niste bani", a fost raspunsul afaceristului. "Asa, iti vei putea pune un motor la barca si vei merge in ape adanci sa prinzi si mai mult peste. Atunci vei avea suficienti bani sa cumperi plase de pescuit. Astea iti vor aduce si mai multi pesti si mai multi bani. In curand vei putea avea destui bani sa-ti cumperi doua barci...poti deveni un om bogat, ca mine."
"Si atunci ce as mai face?, a intrebat pescarul.
"Atunci te vei putea bucura de viata cu adevarat."
"Dar tu ce crezi ca fac eu acum?", zambi pescarul mangaind pe cap pe unul dintre copii.
H. Agudelo, cu multumiri lui Dafne Arias
Adevarata valoare a vietii
Un om de afaceri bogat a ramas uluit cand a dat peste un pescar care statea linistit langa barca lui, jucandu-se cu niste copii. L-a intrebat: "De ce nu esti afara la pescuit?"
"Pentru ca am prins deja suficient peste pentru azi", a zis pescarul.
"De ce nu mai prinzi cativa in plus?"
"Si ce sa fac cu ei?"
"Ai putea sa mai castigi niste bani", a fost raspunsul afaceristului. "Asa, iti vei putea pune un motor la barca si vei merge in ape adanci sa prinzi si mai mult peste. Atunci vei avea suficienti bani sa cumperi plase de pescuit. Astea iti vor aduce si mai multi pesti si mai multi bani. In curand vei putea avea destui bani sa-ti cumperi doua barci...poti deveni un om bogat, ca mine."
"Si atunci ce as mai face?, a intrebat pescarul.
"Atunci te vei putea bucura de viata cu adevarat."
"Dar tu ce crezi ca fac eu acum?", zambi pescarul mangaind pe cap pe unul dintre copii.
H. Agudelo, cu multumiri lui Dafne Arias
Foarte frumos si foarte adevarat. Multumesc pentru vitaminele zilnice.
super ce ai scris... ce e pacat e ca sunt oameni (sau mai bine zis inca mai exista oameni pe pamant desi pe cale de disparitie) care gandesc asa dar care se lasa schimbati fara voia lor din cauza conjuncturii, si poate ca unu din ei sunt si eu... 
dar in vremurile astea "super" e foarte greu, de fapt io unu nu cred ca ai putea schimba lumea "tu" ca persoana, tb sa fii foarte naiv sa crezi ca mai poti schimba ceva... tot ce poti sa faci e sa iti formezi un caracter in adevaratul sens al cuvantului si sa o infrunti. Nu cred ca sunt prea multi oameni care stau sa se gandeasca la asta, sa mediteze asupra lucrurilor pe care le fac zi de zi, care le afecteaza si le schimba viata constant.. dar chiar si cei care o fac raman doar la stadiu de meditatie 
pt ca in cel mai bun caz realizeaza unde gresesc dar nu fac nici o schimbare. 
Si cand vezi zilnic oamenii de langa tine cum se vand pe nimic iti dispare orice pofta de viata...
CITAT(adultin @ 14-10-2006, 05:28 PM)
super ce ai scris... ce e pacat e ca sunt oameni (sau mai bine zis inca mai exista oameni pe pamant desi pe cale de disparitie) care gandesc asa dar care se lasa schimbati fara voia lor din cauza conjuncturii, si poate ca unu din ei sunt si eu... dar in vremurile astea "super" e foarte greu, de fapt io unu nu cred ca ai putea schimba lumea "tu" ca persoana, tb sa fii foarte naiv sa crezi ca mai poti schimba ceva... tot ce poti sa faci e sa iti formezi un caracter in adevaratul sens al cuvantului si sa o infrunti. Nu cred ca sunt prea multi oameni care stau sa se gandeasca la asta, sa mediteze asupra lucrurilor pe care le fac zi de zi, care le afecteaza si le schimba viata constant.. dar chiar si cei care o fac raman doar la stadiu de meditatie pt ca in cel mai bun caz realizeaza unde gresesc dar nu fac nici o schimbare. Si cand vezi zilnic oamenii de langa tine cum se vand pe nimic iti dispare orice pofta de viata... Daca nu ai citit-o deja,
citeste vitamina din 07.09.2006...e la pagina 1. Apropo la ce scrii tu.
am citit-o prima cred... am citit mai multe si probabil dupa ce le-am citit tot pe aia o aveam in cap fara sa-mi dau seama..cand am scris mesajul 
oricum merita citite si recitite post-urile tale....poate asa o sa ne mai trezim si noi, care mai miscam...macar pe termen scurt, ca la un moment sau altul sigur o sa fim prinsi in ceva si iar uitam de tot ce ne inconjoara...
am citit mai multe si probabil dupa ce le-am citit tot pe aia o aveam in cap fara sa-mi dau seama..cand am scris mesajul oricum merita citite si recitite post-urile tale....poate asa o sa ne mai trezim si noi, care mai miscam...macar pe termen scurt, ca la un moment sau altul sigur o sa fim prinsi in ceva si iar uitam de tot ce ne inconjoara...
15.10.2006
O greseala perfecta
Bunicul meu iubea viata, mai ales atunci cand putea sa faca o gluma cuiva. Intr-o duminica rece, in Chicago, bunicul meu s-a gandit ca poate Dumnezeu ii facuse si lui o gluma. Atunci nu prea i-a placut. El era tamplar. Chiar in acea zi fusese la biserica sa faca niste cufere de lemn pentru haine si niste articole pe care le trimiteau la un orfelinat in China. Cand a ajuns acasa a bagat mana in buzunarul camasii sa scoata ochelarii, dar nu erau acolo. Era sigur ca de dimineata ii pusese acolo, asa ca s-a intors la biserica. I-a cautat peste tot, dar nu i-a gasit. Atunci s-a gandit ca poate ii cazusera din buzunarul de la camasa fara sa-si dea seama, in timp ce lucra la acele cufere pe care deja le inchisese si le impachetase. Ochelarii lui noi aveau sa ajunga in China! Marea criza era la apogeu, iar bunicul meu avea sase copii. Daduse 20 de dolari pe ochelarii aceia. "Nu e drept - i-a zis lui Dumnezeu, in timp ce conducea suparat spre casa. Eu am facut treaba buna, am daruit timp si bani si acum sa am parte de asa ceva?"
Cateva luni dupa, directorul orfelinatului era in vizita in Statele Unite. Dorea sa viziteze toate bisericile care l-au ajutat cat a fost in China, asa ca a ajuns si la mica bisericuta din Chicago unde lucra bunicul meu. Misionarul a inceput sa multumeasca oamenilor pentru bunatatea lor si pentru donatiile fiecaruia. "Dar mai ales - a zis - doresc sa multumesc pentru perechea de ochelari pe care ati trimis-o. Dupa cum stiti, comunistii au intrat in orfelinat, distrugand tot ce aveam, inclusiv ochelarii mei. Eram disperat! Chiar daca as fi avut bani sa cumpar altii, nu aveam de unde sa-i iau. Nu vedeam bine si ma durea capul ingrozitor in fiecare zi. M-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute sa rezolv problema. Atunci au ajuns donatiile voastre. Prieteni, cand mi-am pus ochelarii, erau ca si cum fusesera facuti exact pentru mine! Vreau sa va multumesc..."
Stand tacut pe un scaun, undeva in spate, cu lacrimi in ochi, un tamplar obisnuit a inteles ca nimic nu este intamplator.
H. Agudelo si Cheryl Walterman Stewart cu multumiri Gabrielei Mansilla
O greseala perfecta
Bunicul meu iubea viata, mai ales atunci cand putea sa faca o gluma cuiva. Intr-o duminica rece, in Chicago, bunicul meu s-a gandit ca poate Dumnezeu ii facuse si lui o gluma. Atunci nu prea i-a placut. El era tamplar. Chiar in acea zi fusese la biserica sa faca niste cufere de lemn pentru haine si niste articole pe care le trimiteau la un orfelinat in China. Cand a ajuns acasa a bagat mana in buzunarul camasii sa scoata ochelarii, dar nu erau acolo. Era sigur ca de dimineata ii pusese acolo, asa ca s-a intors la biserica. I-a cautat peste tot, dar nu i-a gasit. Atunci s-a gandit ca poate ii cazusera din buzunarul de la camasa fara sa-si dea seama, in timp ce lucra la acele cufere pe care deja le inchisese si le impachetase. Ochelarii lui noi aveau sa ajunga in China! Marea criza era la apogeu, iar bunicul meu avea sase copii. Daduse 20 de dolari pe ochelarii aceia. "Nu e drept - i-a zis lui Dumnezeu, in timp ce conducea suparat spre casa. Eu am facut treaba buna, am daruit timp si bani si acum sa am parte de asa ceva?"
Cateva luni dupa, directorul orfelinatului era in vizita in Statele Unite. Dorea sa viziteze toate bisericile care l-au ajutat cat a fost in China, asa ca a ajuns si la mica bisericuta din Chicago unde lucra bunicul meu. Misionarul a inceput sa multumeasca oamenilor pentru bunatatea lor si pentru donatiile fiecaruia. "Dar mai ales - a zis - doresc sa multumesc pentru perechea de ochelari pe care ati trimis-o. Dupa cum stiti, comunistii au intrat in orfelinat, distrugand tot ce aveam, inclusiv ochelarii mei. Eram disperat! Chiar daca as fi avut bani sa cumpar altii, nu aveam de unde sa-i iau. Nu vedeam bine si ma durea capul ingrozitor in fiecare zi. M-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute sa rezolv problema. Atunci au ajuns donatiile voastre. Prieteni, cand mi-am pus ochelarii, erau ca si cum fusesera facuti exact pentru mine! Vreau sa va multumesc..."
Stand tacut pe un scaun, undeva in spate, cu lacrimi in ochi, un tamplar obisnuit a inteles ca nimic nu este intamplator.
H. Agudelo si Cheryl Walterman Stewart cu multumiri Gabrielei Mansilla
16.10.2006
„Vorbește ne despre Rațiune și despre Pasiuni”.
Almustafa raspunse:
„Sufletul vostru, adeseori, este un câmp de luptă, unde rațiunea și judecata se înfruntă cu pasiunile și poftele voastre.
Pot fi eu pacificatorul sufletului vostru, spre a schimba ura și dușmănia din voi în unitate și melodie?
Dar cum ași reuși, afară numai dacă voi înșivă nu sunteți, de asemeni, liniștitorii, ceva mai mult, prieteni ai chipului vostru interior?
Rațiunea și pasiunea sunt cârma și pânzele sufletului vostru mereu navigând.
Dacă pânzele și cârma voastră se rup, nu puteți decât să vă clătinați pe valuri la întâmplare, ori să rămâneți prinși în impas în mijlocul mării,
Fiindcă rațiunea, de una singură domnind, restrânge întregul elan; și pasiunea, liber lăsată, e o flacără arzând până la propria-i mistuire.
De aceea, fie ca sufletul vostru să și exalte rațiunea până la înălțimea pasiunii, pentru ca astfel să poată cânta, iar rațiunea să vă conducă pasiunea astfel încât aceasta să poată dăinui în permanentă reînviere și ca pasărea Phoenix să renască din propria-i cenușă.
Potrivit e să dați rațiunii și pasiunii aceeași prețuire, ca și când ați face o pentru doi oaspeți iubiți în casa voastră aflându se,
Cu siguranță, nu veți onora pe unul în dauna celuilalt, pentru că, dând mai multă atenție unuia, veți pierde dragostea și încrederea amândoura.
Când, printre coline, vă odihniți la umbra răcoroasă a plopilor argintii, împărtășindu-vă din pacea ogoarelor și a pajiștilor până în zări întinzându-se – atunci inima voastră să spună în taină: „Creatorul se odihnește în rațiunea sa”.
Iar atunci când bubuie furtuna, când vântul năprasnic zdruncină pădurea și când tunetul și fulgerul proclamă măreția cerului, atunci inima voastră să șoptească smerindu-se: „Creatorul se frământă în pasiunea sa.”
Și, fiindcă sunteți un suflu în sfera celui Puternic și o frunză în pădurea acestuia, asemeni lui trebuie să vă odihniți în rațiune și să vă mișcați în miezul pasiunilor”
Kahlil Gibran
„Vorbește ne despre Rațiune și despre Pasiuni”.
Almustafa raspunse:
„Sufletul vostru, adeseori, este un câmp de luptă, unde rațiunea și judecata se înfruntă cu pasiunile și poftele voastre.
Pot fi eu pacificatorul sufletului vostru, spre a schimba ura și dușmănia din voi în unitate și melodie?
Dar cum ași reuși, afară numai dacă voi înșivă nu sunteți, de asemeni, liniștitorii, ceva mai mult, prieteni ai chipului vostru interior?
Rațiunea și pasiunea sunt cârma și pânzele sufletului vostru mereu navigând.
Dacă pânzele și cârma voastră se rup, nu puteți decât să vă clătinați pe valuri la întâmplare, ori să rămâneți prinși în impas în mijlocul mării,
Fiindcă rațiunea, de una singură domnind, restrânge întregul elan; și pasiunea, liber lăsată, e o flacără arzând până la propria-i mistuire.
De aceea, fie ca sufletul vostru să și exalte rațiunea până la înălțimea pasiunii, pentru ca astfel să poată cânta, iar rațiunea să vă conducă pasiunea astfel încât aceasta să poată dăinui în permanentă reînviere și ca pasărea Phoenix să renască din propria-i cenușă.
Potrivit e să dați rațiunii și pasiunii aceeași prețuire, ca și când ați face o pentru doi oaspeți iubiți în casa voastră aflându se,
Cu siguranță, nu veți onora pe unul în dauna celuilalt, pentru că, dând mai multă atenție unuia, veți pierde dragostea și încrederea amândoura.
Când, printre coline, vă odihniți la umbra răcoroasă a plopilor argintii, împărtășindu-vă din pacea ogoarelor și a pajiștilor până în zări întinzându-se – atunci inima voastră să spună în taină: „Creatorul se odihnește în rațiunea sa”.
Iar atunci când bubuie furtuna, când vântul năprasnic zdruncină pădurea și când tunetul și fulgerul proclamă măreția cerului, atunci inima voastră să șoptească smerindu-se: „Creatorul se frământă în pasiunea sa.”
Și, fiindcă sunteți un suflu în sfera celui Puternic și o frunză în pădurea acestuia, asemeni lui trebuie să vă odihniți în rațiune și să vă mișcați în miezul pasiunilor”
Kahlil Gibran
Si cand capul e o cutie de rezonantza pentru toate zgomotele lumii ce trebuie sa zici?
CITAT(lliliana @ 16-10-2006, 07:12 AM)
16.10.2006
„Vorbește ne despre Rațiune și despre Pasiuni”.
Almustafa raspunse:
„Sufletul vostru, adeseori, este un câmp de luptă, unde rațiunea și judecata se înfruntă cu pasiunile și poftele voastre.
rațiunea, de una singură domnind, restrânge întregul elan; și pasiunea, liber lăsată, e o flacără arzând până la propria-i mistuire.
Kahlil Gibran
foarte adevarat, liliana!
17.10.2006
Ceva nu e in regula
Aveam 16 ani si locuiam impreuna cu parintii mei in cladirea institutului pe care il fondase bunicul meu la 18 mile distanta de orasul Durban, in Africa de Sud, in mijlocul plantatiilor de zahar. Locuiam destul de departe, la tara si nu aveam vecini, asa ca eu si surorile mele eram de-a dreptul entuziasmati atunci cand puteam sa mergem in oras sa ne vizitam prietenii sau sa vedem un film la cinema.
Intr-o zi, tatal meu m-a rugat sa-l duc in oras la o conferinta care dura toata ziua si eu am profitat de ocazie. Pentru ca mergeam in oras, mama imi daduse o lista de lucruri pe care trebuia sa le cumpar de la supermarket si, cum aveam sa-mi petrec toata ziua acolo, tata mi-a cerut sa ma ocup si de alte lucruri ce trebuiau rezolvate, cum ar fi sa duc masina la atelier.
Cand ne-am despartit, mi-a zis: "Ne vedem aici la ora 5.00 p.m. ca sa mergem acasa." Dupa ce am rezolvat toate treburile in fuga, m-am dus la cel mai apropiat cinema. Eram atat de absorbit de filmul cu John Wayne, ca nici nu stiu cand a trecut timpul. Era 5.30 p.m. cand mi-am adus aminte. Am fugit la atelier, am luat masina si m-am grabit inspre locul unde ma astepta tata.
Era aproape 6.00 p.m. M-a intrebat nelinistit: "De ce ai intarziat?" Imi parea rau si nu am putut sa-i spun ca vedeam un film cu John Wayne. I-am zis ca nu era gata masina si a trebuit sa astept...Asta i-am zis fara sa stiu ca tatal meu sunase inainte la atelier.
Cand si-a dat seama ca l-am mintit, mi-a zis: "Ceva nu e in regula in modul in care te-am crescut pentru ca nu te-am facut sa ai incredere in mine si sa-mi spui adevarul. O sa ma gandesc la ce anume am gresit in privinta ta. O sa merg pe jos cele 18 mile (vreo 27 kilometri) pana acasa si o sa ma gandesc la asta."
Asa ca, imbracat in costum si cu pantofii aceia eleganti, a inceput sa mearga spre casa pe drumuri cu noroi si fara lumina. Nu puteam sa-l las singur...asa ca am condus cinci ore si jumatate in spatele lui...vazandu-l suferind agonia unei minciuni stupide de-a mea. De atinci mi-am propus sa nu mai mint niciodata.
H. Agudelo
Dr. Arun Ghandi, cu multumiri lui Rodrigo Villareal
Ceva nu e in regula
Aveam 16 ani si locuiam impreuna cu parintii mei in cladirea institutului pe care il fondase bunicul meu la 18 mile distanta de orasul Durban, in Africa de Sud, in mijlocul plantatiilor de zahar. Locuiam destul de departe, la tara si nu aveam vecini, asa ca eu si surorile mele eram de-a dreptul entuziasmati atunci cand puteam sa mergem in oras sa ne vizitam prietenii sau sa vedem un film la cinema.
Intr-o zi, tatal meu m-a rugat sa-l duc in oras la o conferinta care dura toata ziua si eu am profitat de ocazie. Pentru ca mergeam in oras, mama imi daduse o lista de lucruri pe care trebuia sa le cumpar de la supermarket si, cum aveam sa-mi petrec toata ziua acolo, tata mi-a cerut sa ma ocup si de alte lucruri ce trebuiau rezolvate, cum ar fi sa duc masina la atelier.
Cand ne-am despartit, mi-a zis: "Ne vedem aici la ora 5.00 p.m. ca sa mergem acasa." Dupa ce am rezolvat toate treburile in fuga, m-am dus la cel mai apropiat cinema. Eram atat de absorbit de filmul cu John Wayne, ca nici nu stiu cand a trecut timpul. Era 5.30 p.m. cand mi-am adus aminte. Am fugit la atelier, am luat masina si m-am grabit inspre locul unde ma astepta tata.
Era aproape 6.00 p.m. M-a intrebat nelinistit: "De ce ai intarziat?" Imi parea rau si nu am putut sa-i spun ca vedeam un film cu John Wayne. I-am zis ca nu era gata masina si a trebuit sa astept...Asta i-am zis fara sa stiu ca tatal meu sunase inainte la atelier.
Cand si-a dat seama ca l-am mintit, mi-a zis: "Ceva nu e in regula in modul in care te-am crescut pentru ca nu te-am facut sa ai incredere in mine si sa-mi spui adevarul. O sa ma gandesc la ce anume am gresit in privinta ta. O sa merg pe jos cele 18 mile (vreo 27 kilometri) pana acasa si o sa ma gandesc la asta."
Asa ca, imbracat in costum si cu pantofii aceia eleganti, a inceput sa mearga spre casa pe drumuri cu noroi si fara lumina. Nu puteam sa-l las singur...asa ca am condus cinci ore si jumatate in spatele lui...vazandu-l suferind agonia unei minciuni stupide de-a mea. De atinci mi-am propus sa nu mai mint niciodata.
H. Agudelo
Dr. Arun Ghandi, cu multumiri lui Rodrigo Villareal
CITAT
O slabiciune in femeie
Pana cand Dumnezeu a creat femeia, El era deja in a sasea zi de lucru peste program.
Un inger a aparut si a spus:
" De ce iti ia asa de mult timp sa creezi asta? "
Si Dumnezeu a raspuns: "Ai vazut planul pentru ea?
Trebuie sa fie rezistenta la apa, dar nu din plastic. Sa aiba peste 200 parti care sa se miste, toate care sa se poata inlocui, Si sa fie in stare sa functioneze cu diet coke si resturi de mancare, Sa poata tine 4 copii deodata in brate, Sa aiba un sarut cu care sa vindece de la un genunchi zgariat la o inima zdrobita, - si o sa faca totul doar cu 2 maini."
Ingerul a fost uimit de cereri.
"Doar cu 2 maini? Nici o sansa. Si astea sunt cereri doar pentru modelul standard? E prea multa munca pentru o zi. Asteapta pana maine sa termini. "
"Dar nu o sa astept," a protestat Dumnezeu.
"Sunt aproape sa termin aceasta creatie si e atat de aproape de inima mea. Deja se vindeca pe ea insasi cand e bolnava. Si poate lucra 18 ore pe zi."
Ingerul s-a apropiat si a atins femeia.
"Dar ai facut-o asa de fina Doamne. "
"Ea este fina, " Domnul a fost de acord, "Dar am facut-o si puternica. Nici nu ai idee ce poate indura sau realiza."
"Va fi in stare sa gandeasca? " a intrebat ingerul.
Dumnezeu a raspuns: " Nu numai ca va fi in stare sa gandeasca, va fi in stare sa rationeze si sa negocieze."
Apoi ingerul a observat ceva... A intins mana si a atins obrazul femei.
"Ups, se pare ca ai o scurgere in modelul asta. Ti-am spus ca ai incercat sa pui prea mult in modelul asta. "
"Nu-i o scurgere," Domnul l-a corectat. "asta-i o lacrima! "
"Pentru ce e lacrima? " a intrebat ingerul.
Domnul a raspuns: " Lacrima e felul ei de a-si exprima bucuria, tristetea, durerea, dezamagirea, dragostea, singuratatea, supararea si mandria ei."
Ingerul a fost impresionat. "Doamne, esti un geniu. Tu te-ai gandit la toate. Femeia e cu adevarat uimitoare. "
Si este!
Femeile au puteri care ii uimesc pe barbati.
Ele trec prin dificultati si ele poarta poveri,
Dar mentin fericirea, dragostea si bucuria.
Ele zambesc cand ar vrea sa tipe.
Canta cand ar vrea sa planga,
Plang cand sunt fericite
Si rad cand sunt nervoase.
Se lupta pentru lucrurile in care cred
Se impotrivesc nedreptatii
Nu accepta "nu "ca raspuns cand cred ca exista o solutie mai buna
Ele se lipsesc de bunuri ca familiile lor sa aiba deajuns.
Ele merg la doctor cu un prieten speriat
Iubesc neconditionat
Plang cand copii lor au success
Si se bucura cand prietenii lor primesc recompense
Sunt fericite cand aud de un nou nascut sau o nunta
Inima lor se frange cand un prieten moare
Ele jelesc la moartea unui membru din familie
Totusi sunt puternice cand crezi ca nu mai au nici o putere
Stiu ca o imbratisare si un sarut
Poate vindeca o inima franta
Femeile vin in orice forma, marime si culoare.
Ele vor conduce masini, vor zbura, vor merge,vor alerga sau iti vor scrie tie un e-mail
ca sa-ti arate cat de mult le pasa de tine.
Inima femeii este ceea ce tine lumea sa mearga.
Ele aduc bucurie, speranta si dragoste.
Au compasiune si idealuri.
Dau suport moral familiei si prietenilor.
Femeile au lucruri vitale sa spuna si totul sa daruiasca.
TOTUSI, DACA EXISTA O SLABICIUNE IN FEMEIE, ACEASTA E CA ISI UITA VALOAREA.
Pana cand Dumnezeu a creat femeia, El era deja in a sasea zi de lucru peste program.
Un inger a aparut si a spus:
" De ce iti ia asa de mult timp sa creezi asta? "
Si Dumnezeu a raspuns: "Ai vazut planul pentru ea?
Trebuie sa fie rezistenta la apa, dar nu din plastic. Sa aiba peste 200 parti care sa se miste, toate care sa se poata inlocui, Si sa fie in stare sa functioneze cu diet coke si resturi de mancare, Sa poata tine 4 copii deodata in brate, Sa aiba un sarut cu care sa vindece de la un genunchi zgariat la o inima zdrobita, - si o sa faca totul doar cu 2 maini."
Ingerul a fost uimit de cereri.
"Doar cu 2 maini? Nici o sansa. Si astea sunt cereri doar pentru modelul standard? E prea multa munca pentru o zi. Asteapta pana maine sa termini. "
"Dar nu o sa astept," a protestat Dumnezeu.
"Sunt aproape sa termin aceasta creatie si e atat de aproape de inima mea. Deja se vindeca pe ea insasi cand e bolnava. Si poate lucra 18 ore pe zi."
Ingerul s-a apropiat si a atins femeia.
"Dar ai facut-o asa de fina Doamne. "
"Ea este fina, " Domnul a fost de acord, "Dar am facut-o si puternica. Nici nu ai idee ce poate indura sau realiza."
"Va fi in stare sa gandeasca? " a intrebat ingerul.
Dumnezeu a raspuns: " Nu numai ca va fi in stare sa gandeasca, va fi in stare sa rationeze si sa negocieze."
Apoi ingerul a observat ceva... A intins mana si a atins obrazul femei.
"Ups, se pare ca ai o scurgere in modelul asta. Ti-am spus ca ai incercat sa pui prea mult in modelul asta. "
"Nu-i o scurgere," Domnul l-a corectat. "asta-i o lacrima! "
"Pentru ce e lacrima? " a intrebat ingerul.
Domnul a raspuns: " Lacrima e felul ei de a-si exprima bucuria, tristetea, durerea, dezamagirea, dragostea, singuratatea, supararea si mandria ei."
Ingerul a fost impresionat. "Doamne, esti un geniu. Tu te-ai gandit la toate. Femeia e cu adevarat uimitoare. "
Si este!
Femeile au puteri care ii uimesc pe barbati.
Ele trec prin dificultati si ele poarta poveri,
Dar mentin fericirea, dragostea si bucuria.
Ele zambesc cand ar vrea sa tipe.
Canta cand ar vrea sa planga,
Plang cand sunt fericite
Si rad cand sunt nervoase.
Se lupta pentru lucrurile in care cred
Se impotrivesc nedreptatii
Nu accepta "nu "ca raspuns cand cred ca exista o solutie mai buna
Ele se lipsesc de bunuri ca familiile lor sa aiba deajuns.
Ele merg la doctor cu un prieten speriat
Iubesc neconditionat
Plang cand copii lor au success
Si se bucura cand prietenii lor primesc recompense
Sunt fericite cand aud de un nou nascut sau o nunta
Inima lor se frange cand un prieten moare
Ele jelesc la moartea unui membru din familie
Totusi sunt puternice cand crezi ca nu mai au nici o putere
Stiu ca o imbratisare si un sarut
Poate vindeca o inima franta
Femeile vin in orice forma, marime si culoare.
Ele vor conduce masini, vor zbura, vor merge,vor alerga sau iti vor scrie tie un e-mail
ca sa-ti arate cat de mult le pasa de tine.
Inima femeii este ceea ce tine lumea sa mearga.
Ele aduc bucurie, speranta si dragoste.
Au compasiune si idealuri.
Dau suport moral familiei si prietenilor.
Femeile au lucruri vitale sa spuna si totul sa daruiasca.
TOTUSI, DACA EXISTA O SLABICIUNE IN FEMEIE, ACEASTA E CA ISI UITA VALOAREA.
Te rog trimite acest mesaj mai departe la toate femeile care iti sunt rude si prietene, ca sa le amintesti cat de uimitoare sunt!
July...10.10.2006 Cand Dumnezeu a creat mamele
Amalia...
"Pacea nu este o stare pe care o putem obține mecanic. Dacă veți căuta pacea menținând în voi condiții de tulburare și excitare, nu o veți găsi niciodată. Pacea este un rezultat, o consecință, ea determină ca toate funcțiile și activitățile interioare și exterioare ale omului să fie perfect echilibrate și armonizate. Trebuie, deci, să cunoaștem mijloacele și metodele capabile de a produce pacea, și aceasta este o știință întreagă." Lazarev
Amalia...
"Pacea nu este o stare pe care o putem obține mecanic. Dacă veți căuta pacea menținând în voi condiții de tulburare și excitare, nu o veți găsi niciodată. Pacea este un rezultat, o consecință, ea determină ca toate funcțiile și activitățile interioare și exterioare ale omului să fie perfect echilibrate și armonizate. Trebuie, deci, să cunoaștem mijloacele și metodele capabile de a produce pacea, și aceasta este o știință întreagă." Lazarev
CITAT(lliliana @ 17-10-2006, 08:19 AM)
July...10.10.2006 Cand Dumnezeu a creat mamele
lilisor
scuzele mele ca sunt mai zapacita asa din fire si uite ca sa repar greseala :
CITAT
This is the life
Intr-o zi, ne-am jucat la carti iubirea... Am impartit egal cartile si jocul a inceput..
Am aruncat pe masa o CLIPA... Dar tu mi-ai aruncat o ZI... Si am pierdut o carte...
Scot din carti AMINTIREA... Dar tu pui repede UITAREA... Si am mai pierdut o carte...
Pun jos o carte INTREBAREA... Dar tu imi arunci TACEREA... Si n-ai castigat o carte...
Pun asul TE IUBESC... Dar din priviri, tu-mi arunci asul TE-AM IUBIT...
Trist, tacut, ma ridic pentru ca AM PIERDUT...
Dar.....prostii pentru ca mai am inca o carte..... SPERANTA!!!!
18.10.2006
Inelul
"Vin, invatatorule, pentru ca ma simt atat de slab, incat nu mai am forta sa fac nimic, ca sunt lenes si destul de prost. Cum ma pot indrepta? Ce pot face pentru ca oamenii sa ma aprecieze mai mult?"
Invatatorul, fara sa-l priveasca, i-a zis: "Cat de rau imi pare, baiete, nu pot sa te ajut, trebuie sa rezolv intai problema mea personala. Poate mai incolo..." Si facand o pauza a adaugat: "Daca ai vrea sa ma ajuti tu pe mine, as putea sa rezolv problema asta mai repede si pe urma te-as putea ajuta pe tine." "In...Incantat..." s-a balbait tanarul, dar simtea ca iar nu era luat in seama, iar nevoile lui amanate..."Bine", a zis invatatorul. Si-a scos inelul pe care-l avea pe degetul mic si dandu-i-l baiatului i-a zis: "Ia calul de afara si mergi pana la piata. Sunt nevoit sa vand acest inel pentru ca sa platesc o datorie. Trebuie sa obtii cat mai mult posibil, dar sa nu accepti sub nici o forma mai putin de o moneda de aur pe el. Du-te si intoarce-te cu moneda cat mai repede."
Tanarul a luat moneda si-a plecat. Intreaga zi s-a straduit sa obtina moneda de aur...n-a reusit. Dezamagit de esec s-a suit pe cal si s-a intors. A intrat in incapere si a spus: "Invatatorule, imi pare rau, nu am reusit sa fac rost de ceea ce mi-ai cerut. As fi putut face rost de una sau doua monede de argint, dar nu cred ca as fi reusit sa pacalesc pe cineva cu privire la adevarata valoare a acestui inel."
"Cat de important este ce ai spus...Trebuie sa stim intr-adevar, care este adevarata valoare. Urca din nou pe cal si mergi la bijutier. Cine poate sti mai bine decat el? Spune-i ca vrei sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar putea oferi pe el. Dar oricat iti ofera, nu i-l vinde. Intoarce-te cu el la mine."
Tanarul s-a urcat din nou pe cal. Bijutierul a examinat inelul lalumina unei lampi cu lupa, l-a cantarit si apoi i-a zis: "Baiete, spune-i invatatorului ca daca vrea sa-l vanda acum, nu pot sa-i dau mai mult de 58 de monede de aur pe el."
"58 de monede!", a exclamat tanarul...
"Da, a raspuns bijutierul. Stiu ca in timp as putea obtine chiar 70 de monede, dar ce sa zic, daca vrea sa-l vanda urgent..."
Emotionat, tanarul s-a intors la casa invatatorului sa-i povesteasca ce s-a intamplat.
"Ia loc, i-a zis invatatorul dupa ce l-a ascultat. Tu esti ca inelul acesta, o bijuterie valoroasa si unica. Si prin urmare doar un expert adevarat te poate evalua la justa ta valoare. Cum oare pretinzi de la un oarecare s-o poata descoperi?"
Si zicand asta si-a pus inelul inapoi pe degetul mic.
H. Agudelo...cu multumiri Silvitei Gudiel
Inelul
"Vin, invatatorule, pentru ca ma simt atat de slab, incat nu mai am forta sa fac nimic, ca sunt lenes si destul de prost. Cum ma pot indrepta? Ce pot face pentru ca oamenii sa ma aprecieze mai mult?"
Invatatorul, fara sa-l priveasca, i-a zis: "Cat de rau imi pare, baiete, nu pot sa te ajut, trebuie sa rezolv intai problema mea personala. Poate mai incolo..." Si facand o pauza a adaugat: "Daca ai vrea sa ma ajuti tu pe mine, as putea sa rezolv problema asta mai repede si pe urma te-as putea ajuta pe tine." "In...Incantat..." s-a balbait tanarul, dar simtea ca iar nu era luat in seama, iar nevoile lui amanate..."Bine", a zis invatatorul. Si-a scos inelul pe care-l avea pe degetul mic si dandu-i-l baiatului i-a zis: "Ia calul de afara si mergi pana la piata. Sunt nevoit sa vand acest inel pentru ca sa platesc o datorie. Trebuie sa obtii cat mai mult posibil, dar sa nu accepti sub nici o forma mai putin de o moneda de aur pe el. Du-te si intoarce-te cu moneda cat mai repede."
Tanarul a luat moneda si-a plecat. Intreaga zi s-a straduit sa obtina moneda de aur...n-a reusit. Dezamagit de esec s-a suit pe cal si s-a intors. A intrat in incapere si a spus: "Invatatorule, imi pare rau, nu am reusit sa fac rost de ceea ce mi-ai cerut. As fi putut face rost de una sau doua monede de argint, dar nu cred ca as fi reusit sa pacalesc pe cineva cu privire la adevarata valoare a acestui inel."
"Cat de important este ce ai spus...Trebuie sa stim intr-adevar, care este adevarata valoare. Urca din nou pe cal si mergi la bijutier. Cine poate sti mai bine decat el? Spune-i ca vrei sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar putea oferi pe el. Dar oricat iti ofera, nu i-l vinde. Intoarce-te cu el la mine."
Tanarul s-a urcat din nou pe cal. Bijutierul a examinat inelul lalumina unei lampi cu lupa, l-a cantarit si apoi i-a zis: "Baiete, spune-i invatatorului ca daca vrea sa-l vanda acum, nu pot sa-i dau mai mult de 58 de monede de aur pe el."
"58 de monede!", a exclamat tanarul...
"Da, a raspuns bijutierul. Stiu ca in timp as putea obtine chiar 70 de monede, dar ce sa zic, daca vrea sa-l vanda urgent..."
Emotionat, tanarul s-a intors la casa invatatorului sa-i povesteasca ce s-a intamplat.
"Ia loc, i-a zis invatatorul dupa ce l-a ascultat. Tu esti ca inelul acesta, o bijuterie valoroasa si unica. Si prin urmare doar un expert adevarat te poate evalua la justa ta valoare. Cum oare pretinzi de la un oarecare s-o poata descoperi?"
Si zicand asta si-a pus inelul inapoi pe degetul mic.
H. Agudelo...cu multumiri Silvitei Gudiel
liliana, stiai ca te iubesc ? si nu sunt pe invers
si nu sunt pe invers CITAT
Dans lent
Ai privit vreodata copiii
Intr-o "invartitoare"?
Ai ascultat zgomotul ploii
Cand cade pe pamant?
Ai urmarit vreodata zborul neregulat
al unui fluture?
Ai observat apusul soarelui?
Ai face bine sa incetinesti.
Nu dansa asa de repede.
Timpul e scurt.
Muzica nu dureaza mult.
Iti trece fiecare zi in zbor?
Cand zici "Cum te simti"?" "Ce mai faci"?"
Asculti raspunsul?
Cand ziua se sfarseste
Te intinzi in pat
Cu sute de intrebari succesive
Ce iti trec prin cap?
Ai face bine sa incetinesti.
Nu dansa asa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu dureaza mult.
I-ai spus vreodata copilului tau,
O sa facem maine asta?
Fara sa-ti dai seama de dezamagirea lui,
pentru ca erai grabit/a?
Ai pierdut legatura cu o prietenie buna ce apoi a
incetat
Pentru ca tu nu aveai niciodata timp
Sa suni si sa spui "Buna"?
Ai face bine sa incetinesti.
Nu dansa asa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu dureaza mult.
Cand alergi asa de repede pentru a ajunge undeva
Pierzi jumatate din placerea de a merge.
Cand esti preocupat/a si alergi toata ziua,
Este ca si un cadou niciodata deschis... Aruncat.
Viata nu este o cursa.
Sa o iei mai incet...
Asculta muzica
Inainte sa se termine cantecul.
Ai privit vreodata copiii
Intr-o "invartitoare"?
Ai ascultat zgomotul ploii
Cand cade pe pamant?
Ai urmarit vreodata zborul neregulat
al unui fluture?
Ai observat apusul soarelui?
Ai face bine sa incetinesti.
Nu dansa asa de repede.
Timpul e scurt.
Muzica nu dureaza mult.
Iti trece fiecare zi in zbor?
Cand zici "Cum te simti"?" "Ce mai faci"?"
Asculti raspunsul?
Cand ziua se sfarseste
Te intinzi in pat
Cu sute de intrebari succesive
Ce iti trec prin cap?
Ai face bine sa incetinesti.
Nu dansa asa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu dureaza mult.
I-ai spus vreodata copilului tau,
O sa facem maine asta?
Fara sa-ti dai seama de dezamagirea lui,
pentru ca erai grabit/a?
Ai pierdut legatura cu o prietenie buna ce apoi a
incetat
Pentru ca tu nu aveai niciodata timp
Sa suni si sa spui "Buna"?
Ai face bine sa incetinesti.
Nu dansa asa de repede.
Timpul este scurt.
Muzica nu dureaza mult.
Cand alergi asa de repede pentru a ajunge undeva
Pierzi jumatate din placerea de a merge.
Cand esti preocupat/a si alergi toata ziua,
Este ca si un cadou niciodata deschis... Aruncat.
Viata nu este o cursa.
Sa o iei mai incet...
Asculta muzica
Inainte sa se termine cantecul.
CITAT(lliliana @ 17-10-2006, 08:19 AM)
July...10.10.2006 Cand Dumnezeu a creat mamele
Amalia...
"Pacea nu este o stare pe care o putem obține mecanic. Dacă veți căuta pacea menținând în voi condiții de tulburare și excitare, nu o veți găsi niciodată. Pacea este un rezultat, o consecință, ea determină ca toate funcțiile și activitățile interioare și exterioare ale omului să fie perfect echilibrate și armonizate. Trebuie, deci, să cunoaștem mijloacele și metodele capabile de a produce pacea, și aceasta este o știință întreagă." Lazarev
Cata dreptate ai draga mea.
Pe babeste am mintile razna;
Aurveda zice ca am un dezechilibru Vata;
Psihiatra zice ca am dat pe afara, am ascuns prea multe frustrari, am acumulat prea mult stres si acu trebe sa ma linistesc.
E tare greu.........
Dar lucrez la asta.
Ma tratez, ascult muzica de relaxare, beau ceai antistress, incerc sa fiu calma, fac yoga si exercitii de relaxare, ma rog.........
Trebuie sa marturisesc ca nu sunt o buna crestina ortodoxa, desi citesc rugaciunile, nu simt partea cu umilintza iar pasajele cu tenta de amenintzare( cu focurile iadului) ma infioara.
Deci fac tot ce ma pricep io sa imi gasesc echilibrul.
CITAT(amalia0701 @ 18-10-2006, 09:57 AM)
Trebuie sa marturisesc ca nu sunt o buna crestina ortodoxa, desi citesc rugaciunile, nu simt partea cu umilintza iar pasajele cu tenta de amenintzare( cu focurile iadului) ma infioara.
Deci fac tot ce ma pricep io sa imi gasesc echilibrul.
Si eu sunt ortodoxa. Nu dau prea des pe la biserica. Totusi cred in Sfanta Treime...
Frica...nu asta e calea spre credinta...si nu umilinta cu definitia aceea din dictionar. Iubirea e cheia si smerenia. Adica sa intelegi ca esti supus greselii, ca nu ai dreptul sa te pui mai presus de ceilalti judecandu-i, pentru ca nu esti cu nimik mai bun ca ei...ca esti o biata coaja de nuca intr-un ocean imens...Credinta e bucurie, e lumina, sunt lacrimi de fericire cand ai revelatia ca in sfarsit ai mai inteles o bucatica...ca ai reusit sa mai urci o treapta pe calea elevarii...ca ai sansa sa traiesti aceasta viata pentru a invata mai mult. Credinta e ca un boboc de trandafir care e splendid...dar atunci cand pocneste te infioara.
O simti cum iti curge prin vene . Nu umilinta...nu asa cum scrie in dictionar...puterea de a recunoaste ca esti mic, dar totusi mare. ...Smerenia nu inseamna lipsa de personalitate...si astea sunt cuvintele Parintelui Arsenie Boca
Imi cer iertare pentru intarzierea de astazi. S-a intamplat ceva si nu am reusit sa intru pe oneden.
19.10.2006
Ganduri ale unui razboinic al luminii
“Deși am trecut prin tot ce am trecut, nu regret greutățile în care m-am vârât, din pricină că ele m-au adus în locul unde am dorit să ajung.
Acum, tot ce am e spada aceasta și i-o încredințez oricui dorește să-și urmeze călătoria. Port asupra mea semnele și cicatricile luptelor - ele sunt mărturii a ceea ce am trăit și recompense pentru ceea ce am cucerit.
Sunt semnele și cicatricile dragi care-mi vor deschide porțile Paradisului.
A fost o vreme când am trăit doar pentru că trebuia să trăiesc. Acum însă trăiesc pentru că sunt un războinic și pentru că vreau ca într-o bună zi să stau lângă Acela pentru care am luptat atât de mult.
Acum știu de ce anume sunt în stare; nu am nevoie să bat lumea expunându-mi calitățile și virtuțile. Și totuși în fiecare clipă se ivește cineva care vrea să demonstreze că e mai bun ca mine.
Pentru un războinic nu există “mai bun” sau “mai rău”: fiecare om posedă darurile necesare pentru drumul său individual.
Unii inși insistă însă. Provoacă, insultă, fac totul ca să irite. În această clipă, inima îi spune: Nu accepta insultele, ele nu-ți vor spori abilitățile. Te vei osteni doar.
Un războinic al luminii nu-și pierde timpul plecând urechea la provocări; el are un destin de împlinit.
Războinicului luminii nu-i e frică să pară nebun.
Toată ziua stă de vorbă cu inima sa. Spune lucruri care se bat cap în cap, toarnă la baliverne.
Într-o bună zi, își observă o schimbare în voce si înțelege că e pe cale să creeze un canal pentru o înțelepciune superioară.
Războinicul pare nebun, dar asta e doar o deghizare.
Un războinic al luminii studiază cu multă grijă poziția pe care ține să o cucerească.
Oricât de dificil i-ar fi obiectivul, există totdeauna un mod de a depăși obstacolele. El verifică drumurile alternative, își ascute spada, se străduiește să-și umple inima cu perseverența necesară pentru a înfrunta provocarea.
Dar, pe măsură ce înaintează, războinicul își dă seama că există dificultăți pe care aproape nu le prevăzuse.
Dacă va aștepta momentul ideal, niciodată nu se va urni din loc; e nevoie de un strop de nebunie ca să faci pasul următor.
Războinicul folosește un strop de nebunie. Pentru că - în război și în dragoste - nu se poate prevedea totul.
Războinicul luminii știe că nimeni nu e prost, iar viața îi învață pe toți - chiar dacă asta cere timp.
El dă tot ce poate și așteaptă ca și ceilalți să dea tot ce pot. În plus, încearcă să le arate tuturor, cu generozitate, de ce anume este capabil fiecare. Chiar dacă ai tras de multe ori cu arcul, continuă să fii atent la felul cum pui săgeata și întinzi coarda.
Înlăuntrul fiecăruia dintre noi există un înger și un diavol, iar glasurile lor sunt foarte asemănătoare. Un războinic ține cumpăna asa cum trebuie.
Un războinic al luminii nu-și poate alege niciodată câmpul de bătălie.
Uneori e luat prin surprindere în toiul unor lupte pe care nu și le dorea; dar n-are rost să fugă, fiindcă aceste lupte îl vor urma.
Atunci, într-un moment în care conflictul devine aproape inevitabil, războinicul stă de vorbă cu adversarul său. Fără să arate frică sau lașitate, încearcă să afle de ce vrea celălalt să lupte; ce anume l-a făcut să-și părăsească satul și să-l caute ca să se dueleze cu el. Fără a-și trage spada din teacă, războinicul îl convinge că acea luptă nu este a lui.
Un războinic al luminii ascultă ce are de spus adversarul. Luptă doar dacă e neapărat necesar.
Războinicul știe că vorbele cele mai importante în toate limbile sunt cuvinte mărunte.
Da. Dragoste. Dumnezeu.
Sunt cuvinte care se pot rosti cu ușurință și care umplu uriașe spații goale.
Există însă un cuvânt - și el foarte mărunt - pe care multor oameni le vine greu să-l rostească: nu.
Cine nu spune niciodată “nu” se consideră generos, înțelegător, educat, deoarece “nu”-ul este reputat a fi blestemat, egoist, lipsit de spiritualitate.
Războinicul nu cade niciodată într-o asemenea capcană. Sunt momente în care - când zice “da” pentru ceilalți - poate zice “nu” pentru sine.
De aceea, niciodată nu spune “da” cu buzele, dacă inima sa zice ”nu”.
Paulo Coelho...Manualul razboinicului luminii
19.10.2006
Ganduri ale unui razboinic al luminii
“Deși am trecut prin tot ce am trecut, nu regret greutățile în care m-am vârât, din pricină că ele m-au adus în locul unde am dorit să ajung.
Acum, tot ce am e spada aceasta și i-o încredințez oricui dorește să-și urmeze călătoria. Port asupra mea semnele și cicatricile luptelor - ele sunt mărturii a ceea ce am trăit și recompense pentru ceea ce am cucerit.
Sunt semnele și cicatricile dragi care-mi vor deschide porțile Paradisului.
A fost o vreme când am trăit doar pentru că trebuia să trăiesc. Acum însă trăiesc pentru că sunt un războinic și pentru că vreau ca într-o bună zi să stau lângă Acela pentru care am luptat atât de mult.
Acum știu de ce anume sunt în stare; nu am nevoie să bat lumea expunându-mi calitățile și virtuțile. Și totuși în fiecare clipă se ivește cineva care vrea să demonstreze că e mai bun ca mine.
Pentru un războinic nu există “mai bun” sau “mai rău”: fiecare om posedă darurile necesare pentru drumul său individual.
Unii inși insistă însă. Provoacă, insultă, fac totul ca să irite. În această clipă, inima îi spune: Nu accepta insultele, ele nu-ți vor spori abilitățile. Te vei osteni doar.
Un războinic al luminii nu-și pierde timpul plecând urechea la provocări; el are un destin de împlinit.
Războinicului luminii nu-i e frică să pară nebun.
Toată ziua stă de vorbă cu inima sa. Spune lucruri care se bat cap în cap, toarnă la baliverne.
Într-o bună zi, își observă o schimbare în voce si înțelege că e pe cale să creeze un canal pentru o înțelepciune superioară.
Războinicul pare nebun, dar asta e doar o deghizare.
Un războinic al luminii studiază cu multă grijă poziția pe care ține să o cucerească.
Oricât de dificil i-ar fi obiectivul, există totdeauna un mod de a depăși obstacolele. El verifică drumurile alternative, își ascute spada, se străduiește să-și umple inima cu perseverența necesară pentru a înfrunta provocarea.
Dar, pe măsură ce înaintează, războinicul își dă seama că există dificultăți pe care aproape nu le prevăzuse.
Dacă va aștepta momentul ideal, niciodată nu se va urni din loc; e nevoie de un strop de nebunie ca să faci pasul următor.
Războinicul folosește un strop de nebunie. Pentru că - în război și în dragoste - nu se poate prevedea totul.
Războinicul luminii știe că nimeni nu e prost, iar viața îi învață pe toți - chiar dacă asta cere timp.
El dă tot ce poate și așteaptă ca și ceilalți să dea tot ce pot. În plus, încearcă să le arate tuturor, cu generozitate, de ce anume este capabil fiecare. Chiar dacă ai tras de multe ori cu arcul, continuă să fii atent la felul cum pui săgeata și întinzi coarda.
Înlăuntrul fiecăruia dintre noi există un înger și un diavol, iar glasurile lor sunt foarte asemănătoare. Un războinic ține cumpăna asa cum trebuie.
Un războinic al luminii nu-și poate alege niciodată câmpul de bătălie.
Uneori e luat prin surprindere în toiul unor lupte pe care nu și le dorea; dar n-are rost să fugă, fiindcă aceste lupte îl vor urma.
Atunci, într-un moment în care conflictul devine aproape inevitabil, războinicul stă de vorbă cu adversarul său. Fără să arate frică sau lașitate, încearcă să afle de ce vrea celălalt să lupte; ce anume l-a făcut să-și părăsească satul și să-l caute ca să se dueleze cu el. Fără a-și trage spada din teacă, războinicul îl convinge că acea luptă nu este a lui.
Un războinic al luminii ascultă ce are de spus adversarul. Luptă doar dacă e neapărat necesar.
Războinicul știe că vorbele cele mai importante în toate limbile sunt cuvinte mărunte.
Da. Dragoste. Dumnezeu.
Sunt cuvinte care se pot rosti cu ușurință și care umplu uriașe spații goale.
Există însă un cuvânt - și el foarte mărunt - pe care multor oameni le vine greu să-l rostească: nu.
Cine nu spune niciodată “nu” se consideră generos, înțelegător, educat, deoarece “nu”-ul este reputat a fi blestemat, egoist, lipsit de spiritualitate.
Războinicul nu cade niciodată într-o asemenea capcană. Sunt momente în care - când zice “da” pentru ceilalți - poate zice “nu” pentru sine.
De aceea, niciodată nu spune “da” cu buzele, dacă inima sa zice ”nu”.
Paulo Coelho...Manualul razboinicului luminii
Aceasta este versiunea minimala. Pentru a vizualiza versiunea completa cu mai multe informatii, formatari si imagini, te rogclick aici.