MOTTO
Iubire, vezi ca azi ajung tîrziu acasa: LA 1.00 AM TELECONFERINTA, LA 2.00 NASC, LA 3.00 AM MITING


"Odata, la serviciu, am dat de o colega nervoasa la toaleta. Iesise din cabina, îsi netezea fusta si bombanea: "Stii bancu-ala cu Itic?". N-am stiut daca vorbeste cu mine, asa ca am mormait incert, în asa fel încît, la o adica, sa reiasa ca eu de fapt cîntam. A continuat si m-a scapat astfel de propria-mi mutra buimaca: "Cica se ruga Itic toata ziua la Dumnezeu: da, Doamne, sa cîstig la loterie! Ajuta-ma, Doamne, sa cîstig la loterie, hai, Doamne, zau, de ce nu ma ajuti si pe mine sa cîstig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atîta vaicareala, se repede la el: ma, Itic, pe cuvînt ca te-am auzit si m-am straduit din rasputeri, dar te rog frumos, ajuta-ma si tu putin: joaca la loterie!"

Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Asa si eu, draga: tocmai am facut acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am plîns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa ramîn gravida si degeaba! Dupa aia însa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de la ciclul trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu barbata-miu nu ne întîlnim decît 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decît de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca îmi fac parul cu drotul, pantofii cu crema si botul cu ruj."


Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1.45 sa luam lunch-ul si sa facem un copil?

Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pîna de [*****]înd admiratie, dar deja nu mai eram sigura: femeie de cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n româna, cum se poarta acum, era toata numai taioare, promousan, targhet, auernes, marchet, pablic-rileisans, plening, risarci, fidbec. Dama spirt, cu parul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fara-de cusur, carierista care se temea doar de bomba atomica si de barbatii care cred ca femeile sînt inferioare. Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului napraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau în multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mîndria-n ei. Dar n-aveau copii… Asta lipsea din tabloul perfect. Cînd au împlinit 30 de ani, au facut consiliu de familie, cu parinti si cu socri, cu tot, si au decis sa aiba un baiat si o fata, neaparat în ordinea asta. Cînd au împlinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai ca progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, îi lasa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, mînca uscatura. Apoi se strecura în pat lînga ea, dar n-o trezea niciodata pentru sex, fiindca el trisa, seara nu facea dus, nu mai avea timp.


Facea doar dimineata.

Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera îsi faceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasa nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fat, mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de învatat ca s-ajunga docent, ea avea de ajuns cea mai sefa si de cîstigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja consilii numai între ei, hotarau ceva, însa rezolutia ramînea nerostita, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau în miting. Pe ea, ovulatia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cînd erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea îi desenase doua ovare si niste puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coada. Femeile s-au opintit cîteva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste tîmpite, îi multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline. Sefii pleaca de vineri la prînz si-i mai vezi luni dupa-masa, cînd se desteapta din mahmutreli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atît din coate si-ai facut ulcer de cînd manînci numai kebab în chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e împicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te trezesti tipînd. Nu pentru ca te înnebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7.30 si la 8 trebuie sa fii la firma si-ai dormit strîmb si-ti sta bretonul ca o bidinea.


Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta...

Munca e buna numai cînd ti-aduce un franc cinstit în buzunar si, mai ales, îti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamîna si sa ametesti în bar doua zile pe saptamîna. Asta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care îi hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe saptamîna (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg, sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mîncare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cînd opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca.

Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasa drogate de gîndul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricît, ei latra la unison de mîndrie ca au o directoare în familie. Cînd ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le întelegi masochismul, pîna la urma. Pericolul dospeste abia cînd femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4.00 de la uzina, apoi vrea mîncare cu sos, maiouri cît de cît curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie promovata alta în locul ei, la o adica, femeia se înscrie deja la divortul part-time si faciliteaza hîrjoana extraconjugala a barbatului constrîns de hormoni.

Cînd constati ca fetita ta îi spune "mama" soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea ce stia) si bîzîie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tîrziu sa-ti dai demisia. Copilul nu întelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti cînd termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile). Copilul vrea sa stai lînga el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la celular si-n clipa cînd te cerea ala de nevasta, si i-ai spus lui "da", acoperind o secunda telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu prea întelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei.


Mircea, fa-te ca traiesti!

Apropo, cînd ti-ai închis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cînd ai vazut tu ultimul film înca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir cîrliontat. Vasazica: ultimul film vazut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citita a fost "Notiuni de introducere în cibernetica", ultima iesire în natura a fost pe ierbuta de la Romexpo, cînd ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima data cînd ai gasit alimentara deschisa în drum spre casa înca se gasea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odata i-ai facut uneia o confesiune prin fax, înca îi cumperi copilului haine cu doua masuri mai mici, fiindca atît purta cînd te-ai angajat, ultima data cînd ai fi vrut sa faci sex aveai ciclu, iar ultima data cînd ai facut sex te-ai inhibat, fiindca uitasesi sa-i spui ceva contabilei. Nu i-ai mai spus barbatului din viata ta "te iubesc" de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu, ar trebui sa i-o suieri în timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat dupa ce-l ameninti sa nu cumva sa uite sa-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, ca-ti vine sigur deseara sau mîine.

Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, întotdeauna. Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atît cît se poate. Ia bunul simt, în doze homeopatice. Sa stii numai tu. Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere. Cea mai buna bere pe care am baut-o în viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci în Herastrau, cînd o taiasem de la sedinta de redactie, lasînd vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa strîng apa. Mi-a ramas în cap (si mie, ca atîtor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cînd habar n-aveau ca intrasera deja în direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fa-te ca lucrezi!". Si Mircea a ascultat. Si-a ajuns departe. Pîna cînd vom pricepe omeneste tîlcul acestui îndemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim."

Pana la urma ce credeti ca e mai important? Eu una am ales familia , cariera mai asteapta putin, poate pana atunci ies la pensie Sau poate ca imi place sa fiu casnica.

M-a socat ce am citit si nu neaparat povestea in sine, ci pentru ca simt ca e povestea mea. Simt ca trece viata pe langa mine, doar pentru ca sa ma pot considera femeie independenda si sigura pe picioarele ei.
Cand eram in liceu ma vedeam la varsta pe care o am acum o femeie de casa, cu o familie fericita, cu un servicu decent cat sa nu fiu casnica, dar cu timp suficient pentru sotul si casa mea, cu iesiri in weekend cu prietenii, cu familia, cu vacante vara si iarna si cu planuri de copii si animaluta pe langa casa.

Acum sunt o femei independenta (adica departe de familie si singura), care traieste ca sa munceasca, fara prietenii pe care ii dorea, care isi vede parintii de Craciun si (poate) de Pasti, cu probleme de sanatate ca nu are timp sa mearga la doctor, mereu obosita si stresata si fara vreo sclipire sa aiba viitorul mult visat.
Am ajuns acum sa ma vad peste 5 ani in aceeasi situatie, mult imbatranita inainte de vreme, straina de cei dragi, cu un catel si o pisica sa inlocuiasca sotul si copilul.

asta simt si eu, Nessie, te inteleg perfect. din aceste considerente am si postat mesajul; sunt convinsa ca multe din fetele de aici se regasesc intr-o mai mica sau mai mare masura.

mie mi s-a dat peste nas multi ani cum ca niciodata n-am sa ma descurc pe cont propriu. am vrut sa le si imi dovedesc ca pot. am schimbat tara, apoi alta tara, locurile de munca, mi-am bagat nasul in diverse domenii.....si am ajuns acum intr-un post unde muncesc pe branci, dar sunt nemultumita si de salar, si de conditii, in w-end fac facultate si un curs de specializare.

tot ce imi doresc de cateva luni incoace e sa dorm si sa am timp sa citesc o carte buna.

dar nu am timp fiindca ma apuca spaima numai la gandul ca in ianuarie am sesiune de 10 examene si pana atunci am nu stiu cate rapoarte la servici si proiecte pentru scoala

ma gandesc sa ma re-re-re-reprofilez: ma fac o casnica de succes

Gabit

eu o sa incerc sa le impac pe amindoua, sunt convinsa ca nu voi cistiga cit imi doresc, dar as prefera sa imi gasesc un servici care sa imi permita sa fiu cel tirziu la 6 jumatate acasa, linga fetita mea. in cazul meu familia e mai importanta decit cariera profesionala. in nici un caz nu cred ca as putea fi casnica, cred ca as turba

glumeam, himere, nici eu n-as putea.
cand m-am intors in romania, in decembrie, am stat o luna acasa la ai mei ma rog, imi faceam de lucru prin casa si pe la vecina mea care avea bb mic.
apoi , la jumatatea lui Ianuarie m-am mutat in Bucuresti, dar serviciul l-am inceput abia la sf lui februarie.....pana atunci am simtit ca innebunesc de stat in casa.nu ieseam in oras din cauza frigului, cunostinte nu aveam....casa mea era curata bec si frigiderul plin de mancare gatita in conditiile in care pana atunci era sarbatoare de ma prindeai la cratita

Nessie.....si eu sunt la fel....
Ce trist....

familia pe primul loc dar niciodata casnica...

Frumoasa poveste si cu atat mai trista pentru ca multe fete si femei sunt in aceasta situatie. Alergam toata ziua, toata saptamana, toata viata....
Nu e cazul meu, lucrez ca profesor si din punct de vedere al timpului liber nu ma pot plange (anul asta e mai greu, dar totusi acceptabil). E adevarat totusi ca salariul este de mizerie si de multe ori ma gandesc sa ma reprofilez. Dar totusi nu cred ca o femeie merita o viata ca cea descrisa mai sus. Poate de cele mai multe ori ea a ales-o, dar nu cumva la un moment dat este intr-un cerc vicios din care nu poate iesi?
Nici nu stiu ce sa mai zic. Imbratisari tuturor (si celor care sunt in aceasta situatie si celor care ar dori sa fie).

Io am decis mai demult ca pot la fac pe amandoua.
Dar asta vara "mansarda" mea a cedat.
M-am imbolnavit, unele dintre voi ati foat aici langa mine sa ma ajutati sa imi revin.
Acu cuvantul de baza e MENAJARE.
Cel mai important lucru e familia si sanatatea.
Cariera e importanta, dar nu daca te robeste, daca devii woorkoholic.

Ma simt femeie in toata puterea cuvantului...shi indiferent in ce ipostaza ash fi, casnica sau femeie de cariera, tot eu sunt. Mi se rupe de parerea celorlalti atata vreme cat reushesc sa privesc in urmashi sa fiu mandra de realizari care, deshi nu spectaculoase shi demne de dat la televizor, sunt totushi spectaculoase. Independenta e buna...dar sa nu uitam ca e mai important sa ai cu cine sa impartashesti bucuriile, care sunt doar pe jumatate bucurii daca nu ai cu cine le impartashi...shi tristetile....care sunt doar pe jumatate tristetzi...daca ai pe umarul cui plange...Nu uitati ca orgoliul e un pacat mai mare decat pracurvia ...Fiti femei...dar fitzi suflete bune.

Am scris in graba mesajul de mai inainte:)...trebuia sa plec repede.
Am revenit shi vreau sa dau o erata

urmashi = urma shi.

Am lasat vreo 2 virgule pe-afara...am facut vreo doua gresheli de exprimare

Ce mai....sunt o femeie adevarata

Trebuia sa dau o erata la tot textul...sa-l reformulez....dar pricepetzi voi ce-am vrut sa spun

Nu sti niciodata cum bate vantul, eu am muncit de la 19 ani si am ajuns la 33 sa stau acasa casnica, sa imi ajut copii sa se integreze intr-o lume mai civilizata si mai buna decat cea din Romania.
Acum ma gandesc si eu serios la un job, dar voi alege sa fac ce imi place, cum si cand imi place, vreau sa ma duc cu placere la serviciu, sa simt ca am satisfactii nu sa stau cu ochii pe ceas sa vina ora de plecare.
Cariera este si ea importanta , dar nu atat cat sunt copii mei si sotul meu, cat sunt si eu de importanta pt.mine.

Cariera e shi ea o liniutza la chestia cu implinirea in viatza....dar mai pe la punctul cinci...ashea...Sunt multe lucruri pe care nici nu le vedem, dar care, la batranetze, ajung in atentzia noastra. Vedem ca n-am lucrat la ele shi ca n-au parut importante...shi regretam, ceva cam tarziu pentru regrete.