Sunt student in anul intai, deabia asteptam sa plec de acasa si sa scap de parinti, sa fiu liber, sa fac ce vreau eu, sa ma distrez la maxim etc. Pana acum am facut tot ce mi-am dorit, tot ce mi-am propus si m-am simtit super bine. Dar intr-o zi mi s-a facut un dor de parinti mei, de patul meu de acasa, de casa in sine, incat nu-mi pot inchipui. Imi doresc sa-mi vad parinti, mie care cat timp am fost acasa deabia asteptam sa plec de acasa, acum vreau acasa. Am si eu o intrebare, voua vi s-a intamplat lafel, credeti ca am luat-o rasna? Sper ca nu.

stai linistit, nu ai luat-o razna, e un sentiment cat se poate de normal si, cred eu, aproape fiecare dintre noi a trecut prin asa ceva
lupta intre sufletelul de copil si mintea care incepe sa se "coaca" abia a inceput pe de o parte iti doresti sa revii la perioada copilariei, fara griji, fara responsabilitati, cand mama se ocupa de toate....pe de alta simti nevoia de a-ti "lua zborul", de a fi pe picioarele tale si a-ti croi un drum in viata.
curaj si mult succes!

O sa te deprinzi tu nu-ti fa griji.eu sunt plecata de acasa de 8 ani.Si uite nu am murit de dor .
Acum cind plec acasa nu pot sa dorm in patul care am dormit o copilarie intreaga.Ma rasucesc toata noaptea.Nu-i locul meu si vreau cit mai repede sa ma intorc la actuala casa.Ce sa-i faci?Asa-i viata

Cui nu-i e dor de casa are probleme psihice E firesc ...nu te considera freak Eu sunt maritata de douaj'de ani shi tot mi-e dor de casa...shi de patul din copilarie...de camera mea Shi Sfinteeeeee...ce m-as intoarce shi la anii aia