ALOE VERA - MIRACOLUL NATURII

Cine este Aloe Vera?

Aloe barbadensis Miller supranumită Aloe Vera este o plantă subtropicală din familia liliaceelor (ca şi usturoiul, ceapa, crinul, laleaua, etc.). Ea este una din cele peste 250 de specii de aloe, binecunoscută în multe ţări pentru efectul său terapeutic extraordinar, fiind considerată de aceea ca un veritabil medicament natural. Denumirea de „aloe” provine de la cuvântul arab „aloeh” care înseamnă în limba arabă „sevă cristalină şi amară”, iar planta a fost utilizată încă din antichitate, fiind renumită pentru virtuţile sale curative.
Numele de Aloe barbadensis Miller 1-a primit după botanistul Miller care a descris pentru prima dată planta aloe din insulele Barbados. Alţi botanişti i-au dat numele de Aloe Vera Linne, Aloe Vera Lemarck. În comerţ Aloe barbadensis Miller este cunoscută sub numele de Aloe Vera, „Vera” fiind cuvântul latin care înseamnă „adevărată”, denumire ce se datorează efectului terapeutic foarte puternic. Deşi nu este singura specie de aloe cu efecte curative, conform cu ultimele cercetări medicale în domeniu, Aloe Vera este specia cu cele mai puternice rezultate medicale.

Aloe - Un secret străvechi

Vechii egipteni o numeau „planta nemuririi” şi o puneau printre darurile funerare înmormântate împreună cu faraonii, pentru a asigura, chiar şi după moarte, sănătate spiritului faraonului. Cu sute de ani în urmă africanii agăţau planta în mănunchiuri deasupra uşii pentru a alunga spiritele malefice. Medici celebri ai antichităţii şi personalităţi istorice remarcabile au fost fascinate de puterea curativă a acestei plante.
Prima atestare „documentară” a plantei miracol o găsim încrustată în piatră pe o plăcuţă descoperită într-un mormânt egiptean de acum 3.500 de ani.
Primul tratat medical antic care menţionează planta de aloe şi efectele ei vindecătoare se numeşte „Papyrus Ebers” şi se estimează că a fost redactat în jurul datei 1553-1550 î.d.H.

Aloe - O istorie care se repetă... din negura timpului

De la descoperirea plantei aloe în urmă cu mii de ani, planta a fost folosită cu succes în scopuri terapeutice. Efectele plantei erau cunoscute de marile civilizaţii antice, de la persani şi egipteni în Est, greci şi romani în Europa, până la popoarele de pe continentul african şi subcontinentul indian. Planta era răspândită în Asia şi zona Pacificului, regăsindu-se şi în folclorul japonez, filipinez şi hawaiian. Vă oferim în continuare câteva date importante din îndelungata istorie medicală a plantei aloe.
1. 333 î.d.H. În antichitate planta a fost considerată atât de importantă, încât Aristotel 1-a sfătuit pe Alexandru cel Mare să ocupe insula Socotra, renumită pentru plantaţiile mari de aloe de acolo, aloe fiind folosită la tratarea rănilor soldaţilor.
2. Însuşi Alexandru cel Mare a fost rănit de o săgeată şi vindecat de către un preot care a folosit gel stors din frunzele plantei de aloe.
3. 1000 - 1300 d.H. Planta uscată devine un medicament de răspândire largă în toată Europa.
4. 1300 - 1500. Planta prelucrată uscată intră în medicina engleză pe post de laxativ şi ca un tratament al bolilor şi rănilor exterioare. Planta uscată se importa din Africa, mai ales de pe insula Socotra.
5. Printre multe minunăţii menţionate de Marco Polo în urma călătoriilor sale în Orient se află şi descrierea numeroaselor aplicaţii terapeutice ale plantei de aloe Vera.
6. 1500 - 1600. Conchistadorii spanioli au descoperit că la baza multor remedii medicale aztece se afla aloe Vera, cunoscută ca un agent curativ de mare efect. Cultivată apoi în vecinătatea bisericilor catolice, a fost folosită intens de misionari şi populaţie ca un medicament universal, mai ales în regiunea insulelor Caraibe, America de Sud şi Centrală.
7. 1600 - 1700. Fermierii spanioli şi olandezi au întemeiat primele plantaţii comerciale pe insulele Barbados şi Curacao. O soluţie obţinută prin fierberea frunzelor de aloe se exporta în principal în Europa.
8. 1700 - 1900. Carl Von Linne în 1720 foloseşte pentru prima dată denumirea de Aloe Vera Linne pentru descrierea plantei. Apar sute de articole şi referinţe medicale în toată lumea, descriind varietatea aplicaţiilor aloei în diferite tratamente. În 1820, Aloe Vera a fost amintită oficial ca laxativ şi protector al pielii în lucrarea United States Pharmacopoeia (U.S.P.).
9. 1900. Datorită efectelor terapeutice, planta se cultivă pe scară largă în regiunile calde. Frunza proaspătă sau deshidratată se vinde pentru tratarea rănilor şi afecţiunilor pielii, incluzând ulcerul, arsurile, dermatita şi altele. În 1912, colonelul H.W. Johnston fondează prima plantaţie comercială americană de aloe în Florida.

O familie numeroasă

În botanică sunt enumerate până acum peste 250 de specii de aloe. Dintre acestea, printre cele mai importante amintim:
1. Aloe socotrina: Planta cu originea de pe insula Socotra, Yemenul de Sud, a fost mult timp cea mai răspândită specie de aloe. Datorită efectelor terapeutice considerate magice, negustorii arabi au comercializat-o peste tot, timp de secole, de pe malurile Mării Mediterane, până în China.
2. Aloe africana: Aloe Africana a fost cultivată de fermierii olandezi şi, până la apariţia Aloei Vera, a fost cea mai căutată specie de aloe din lume. A fost comercializată sub formă de praf sau gel uscat.
3. Aloe Vera: (Linne / Barbadensis Miller / Vulgaris). În secolul al XVII-lea, negustorii britanici au derulat un comerţ de amploare, profitabil, bazat pe planta sălbatică de pe insula Barbados. Efectul laxativ al frunzelor uscate era foarte apreciat.
Există două specii de Aloe barbadensis, cea verde şi cea albastră. Specia verde poate fi folosită în scopuri terapeutice doar după 4-5 ani, cea albastră, crescând mai repede, ajunge la maturitate la sfârşitul anului al treilea. Amândouă speciile au aproape aceleaşi efecte terapeutice.
4. Aloe ferox: împreună cu Aloe saponaria, este cea mai agreată specie de aloe a Estului îndepărtat. Consumarea aloei în viziunea japonezilor, chinezilor şi taivanezilor este o plăcere deosebită. Se mănâncă crudă sau fiartă, miezul strecurat şi condimentat se bea şi se foloseşte în scopuri terapeutice. Azi, japonezii sunt cei mai mari consumatori de aloe, în special de aloe Vera şi aloe ferox.
5. Aloe arborescens: În regiunile sudice, deşertice ale fostei Uniuni Sovietice creşte această specie sălbatică de aloe, care a fost în atenţia cercetătorilor ruşi şi a pionierilor medicinei naturiste. Efectele terapeutice au fost descrise de profesorul oftalmolog Vladimir Filatov şi de biologul Israel Bekhman.

Aloe Vera - schiţă de portret

Planta are frunze cărnoase în formă de lance care cresc direct din pământ, cu marginile în formă de dinte de fierăstrău. În mijloc prezintă o tulpină care se termină în flori de culoare galben roşie de formă cilindrică.
Planta cultivată are înălţimea de 75 – 120 cm, are 12 - 15 frunze late, cărnoase, greutatea unei frunze fiind între 700 - 1500 grame. Mărimea frunzelor depinde de calitatea solului şi condiţiile climaterice. Planta atinge maturitatea după 3 - 4 ani, abia atunci poate începe perioada de recoltare.
Planta Aloe Vera creşte natural în Africa de Nord, Est şi Sud, în ţările din jurul Mării Mediterane, Mării Roşii, în India, China şi insulele Oceanului Indian. Este cultivată în insulele din Marea Caraibelor, în ţări ca Republica Dominicană, Barbados, Jamaica, Puerto Rico. Mari plantaţii se găsesc în Texas, California, Arizona şi Mexic.
În general planta nu creşte în zonele geografice unde temperatura coboară pentru mult timp sub zero grade.
Firma Forever Living Products cultivă Aloe Vera pe mai multe plantaţii în insulele Barbados, în insulele Dominicane şi pe plantaţiile din Texas - Rio Grande Valley. Plantele aloe sunt plantate pe rânduri la o distanţă de 60 - 70 cm una de alta, sistem de cultivare impus de mecanizarea procesului agronomic. Frunzele se recoltează numai manual, se detaşează sub aşa-numita „linie de gel” şi, astfel, întreaga cantitate de gel rămâne în frunze, prevenindu-se procesul de oxidare. Se recoltează frunzele exterioare, 3 - 5 frunze de pe fiecare plantă matură la 5 - 8 săptămâni.

O minune care durează numai două ore

Aloe Vera conţine un complex extraordinar de bogat de substanţe dar, pentru început, putem spune că două sunt cele mai importante:
1. „aloina”, situată imediat sub coaja frunzei, un lichid galben lăptos cu gust amar, folosit de secole ca laxativ (utilizat sub formă de praf);
2. gelul de aloe, un lichid vâscos situat în interiorul frunzelor.
Principalul dezavantaj care a făcut ca folosirea aloei să nu fie atât de răspândită pe cât este de eficientă în tratarea atâtor afecţiuni, a fost instabilitatea accentuată a gelului extras din frunze. După tăierea unei frunze, sucul obţinut prin stoarcerea acesteia se oxidează foarte rapid (dacă nu este prelucrat în decurs de două ore), pierzându-şi drastic din calităţile curative (aproximativ 95% din principiile active sunt oxidate şi atacate de microorganisme).
Acest fapt a făcut ca utilizarea aloei sa fie limitată numai la zonele unde planta creşte în mod natural.
Cu toate acestea, tradiţiile diferitelor popoare menţionează efectul vindecător extraordinar al plantei de aloe şi oferă metode empirice de conservare a principiilor active conţinute în plantă. Dintre acestea menţionăm medicina populară românească care cunoaşte un remediu naturist din aloe (varianta care creşte în regiunea temperată) macerată în miere şi vin, remediu folosit cu succes în numeroase afecţiuni digestive şi ca revitalizant în diferite tipuri de convalescenţe.

De la numai 2 ore la... patru ani!

Gelul din interiorul frunzei este componenta cea mai activă şi mai eficientă din punct de vedere medical a plantei, dar, în ciuda efectelor sale atât de spectaculoase, acest dar al naturii nu putea fi folosit decât de către cei care aveau acces la aloe în stare proaspătă, pentru că nu se cunoştea un procedeu eficient de conservare pentru o perioadă mare de timp.
În urma a numeroase cercetări în mari institute ale lumii s-a constatat ca stoparea procesului oxidării (şi în consecinţă păstrarea tuturor principiilor active din plantă) se poate face prin adăugarea unor antioxidanţi naturali, cum ar fi vitaminele naturale A, C şi E. Gelul este astfel stabilizat şi rezistă o perioadă lungă de timp după recoltarea frunzei, păstrându-şi intacte toate calităţile terapeutice.
Înţelegându-se importanţa terapeutică a gelului de aloe, oamenii de ştiinţă din secolul nostru au urmărit în ultimele decenii realizarea stabilizării gelului de Aloe Vera, astfel ca el să poată fi folosit pe scară largă de cât mai mulţi oameni.
Cercetările în vederea obţinerii metodei de stabilizare a gelului au fost încununate de succes la sfârşitul anilor 1940 - începutul anilor 1950 şi, în consecinţă, acesta a devenit din acel moment un bun de larg consum.

Depăşeşte cele mai optimiste estimări

Substanţele enumerate în cele ce urmează au fost identificate în ultimii 50 de ani. Componentele active cele mai importante, ale plantei Aloe Vera au fost descoperite în ultimii 10 ani. De exemplu, recent a fost identificată componenta acemanan, cu rol în întărirea sistemului imunitar. Cu siguranţă viitorul ne mai rezervă încă multe şi minunate surprize în ceea ce priveşte compoziţia Aloei Vera şi efectele sale benefice asupra sănătăţii omului.
Iată în continuare lista componentelor identificate şi studiate din gelul de Aloe Vera:

1. Lignina - penetrează cu uşurinţă straturile superficiale ale pielii şi are rolul foarte important de purtător a celorlalte componente binefăcătoare ale gelului de Aloe Vera. Proprietăţile ei terapeutice nu sunt în totalitate cunoscute.

2. Saponinele - cu efect dezinfectant - au fost descoperite în gelul de aloe în 1951 de Waicky şi Hoehne.

3. Antrachinone - tradiţional ele sunt cunoscute sub denumirea de laxative. Gelul conţine 12 antrachinone (laxative). Împreună cu celelalte componente din gel asigură un efect analgezic, antibacterial, antifungic şi antiviral.

4. Aloina - efect laxativ, emetic.

5. Barbaloina - analgezic, efect laxativ slab.

6. Izobarbaloina - antibiotic, analgezic.

7. Acidul aloetic - antibiotic, antialgic (acid aloetic).

8. Aloe emodină - antibacterial, laxativ.

9. Acid antilenic - antivirotic.

10. Esterii acidului antilenic - sedativi.

11. Uleiuri volatile - analgezice, anestezice. Acestea sunt: antranolul şi artrazenul, rezinotanol.

12. Vitamina A - sintetizată de organism din beta-caroten - contribuie esenţial la creşterea în înălţime şi greutate, la formarea oaselor şi a dentiţiei la copii, vederea. Este un important antioxidant, protejează celulele, menţine sănătatea pielii şi a părului, stimulează sistemul imunitar. Contribuie la buna funcţionare a rinichilor, a aparatului respirator şi a tubului digestiv.

13. Vitamina Bl (Tiamina) ia parte la procesele care includ funcţionarea inimii, a nervilor şi a muşchilor. Este esenţială în formarea ADN-ului şi ARN-ului şi în procesul de convertire a hidraţilor de carbon în energie. Este regenerator tisular. Are efecte benefice asupra psihicului şi a sistemului nervos.

14. Vitamina B2 (Riboflavina) împreună cu vitamina B6 are efect în stări carenţiale. Ajută la folosirea hidrocarbonaţilor, este catalizator la o serie de procese chimice care au loc în corp, este esenţială pentru o piele sănătoasă, pentru păr şi unghii, pentru formarea celulelor roşii (hematiilor) şi pentru acuitatea vederii.

15. Vitamina B3 (PP sau Niacina) ajută în detoxifiere şi reglarea metabolismului. Este esenţială în respiraţia tisulară şi în asimilarea vitaminei C, previne dermatozele.

16. Vitamina B5 (Acid pantotenic) este esenţială în sinteza proteinelor şi în creşterea normală. Carenţa ei determină tulburări neurologice.

17. Vitamina B6 (Piridoxina) are acţiune asemănătoare cu aceea a vitaminei B2, întăreşte sistemul imunitar. Deficienţa acestei vitamine determină scăderea unei proteine a sistemului imunitar (conform studiilor dr. Ranjit Kumar Chandra de la Memorial University din Newfoundland - Canada) numită interleukina-2 precum şi scăderea limfocitelor care se opun agresiunii agenţilor patogeni veniţi din exterior. Vitamina B6 ajută la menţinerea sănătăţii pielii şi la procesul de metabolizare a proteinelor. Lipsa ei duce la astenie, nervozitate, insomnii, apariţia dermatitei seboreice şi a anemiei.

18. Vitamina B8 stimulează sistemul imunitar. Carenţa ei în organism duce la descuamarea pielii, căderea părului, scăderea hemoglobinei şi oboseală cronică.

19. Vitamina B9 (Acid folic) are un rol important în promovarea sintezei ADN-ARN, replicarea celulelor, creştere şi reproducere. Este foarte utilă în anemii, tulburări nervoase, scăderea memoriei.

20. Vitamina B12 (Cianocobalamina) este indispensabilă în funcţionarea celulei nervoase, în hematopoeză (formarea de globule roşii), în metabolismul intermediar. Dr. Arnold Fox din Beverly Hills în revista Total Health a demonstrat recent prezenţa vitaminei B12 în Aloe Vera, deşi lumea ştiinţifică susţinea că vitamina B12 nu există în plante! Vitamina B12 joacă un rol important în procesele biologice dependente de enzime şi în funcţionarea sistemului nervos.

21. Vitamina C are un rol foarte important în metabolismul intermediar, în procesul de cicatrizare, este stabilizator de membrană celulară şi antioxidant. Participă la răspunsul sistemului imunitar faţă de infecţii, la vindecarea accelerată a rănilor şi la absorbţia fierului din tubul digestiv. Favorizează depunerea calciului în oase, intervine în metabolismul glucidelor, proteinelor şi grăsimilor, etc.

22. Vitamina D - stimulează absorbţia intestinală a calciului şi implicit a fosforului. În exces mobilizează calciul din oase, eliminându-l sau depunându-1 fie sub formă de calculi (renali sau biliari) fie anarhic. Lipsa vitaminei D din organism favorizează rahitism, carii severe şi osteoporoză.

23. Vitamina E (Tocoferol) este stabilizator de membrană celulară împreună cu vitamina C şi este, de asemenea, un puternic antioxidant. Protejează globulele roşii de „stresul oxidativ”, măreşte durata de viaţă a acestora. Favorizează creşterea „colesterolului bun” HDL şi scăderea celui „rău” protejând astfel împotriva bolilor cardiovasculare. Fortifică musculatura şi ţesutul conjunctiv. Stabilizează şi întăreşte funcţia sexuală. Îmbunătăţeşte performanţele mentale, menţine activitatea anumitor enzime, încetineşte procesul de îmbătrânire. Prezintă rol protector pentru vitaminele A şi F.
24. Colina este un stimulator al nervului vag şi are rol important în metabolism.

25. Substanţe minerale - Aloe Vera conţine 20 de substanţe minerale de importanţă vitală. Dintre acestea enumerăm:
a) Calciu - indispensabil în osteogeneză împreună cu fosforul. Asimilarea lui este dependentă de vitamina C şi aminoacizi.
Fosfor - ca mai sus.
c) Potasiu - indispensabil activităţii musculare.
d) Fier - componenta esenţială a hemoglobinei implicată în transportul oxigenului.
e) Sodiu - indispensabil în schimbul normal de apă-săruri.
f) Clor - are rol în echilibrul hidro-mineral al organismului.
g) Mangan - ajută în funcţionarea sistemului muscular şi nervos împreună cu magneziul.
h) Magneziu - are rol în modularea excitabilităţii neuromusculare, are efect sedativ şi anticonvulsivant.
i) Cupru - rol în metabolismul celular şi în formarea globulelor roşii.
j) Crom - înlesneşte activitatea enzimelor, scade acizii graşi, potenţează efectul insulinei şi este implicat în maturarea globulelor roşii.
k) Iod - intră în structura hormonilor tiroidieni.
l) Seleniu - efect antioxidant, încetineşte îmbătrânirea, intervine asupra sistemului imunitar prin producerea de imunoglobuline.
m) Zinc - rol în metabolismul protidic, concură la efectele insulinei şi la efectul procreativ masculin.

38. Mono- şi polizaharide - mucopolizaharidele sunt substanţe nutriţionale cheie care fac din Aloe Vera o plantă excepţională. Ele sunt carbohidraţi cu lanţuri lungi care au o abilitate remarcabilă de a penetra pereţii celulelor, îndeosebi în tractul digestiv şi în sistemul circulator fără a fi atacaţi de acidul gastric sau enzimele digestive. Prin procesul de endocitoză aceste mucopolizaharide contribuie la stimularea sistemului imunitar, producerea energiei, oxigenarea celulară.
a) Celuloza, glucoza, manoza, aldopentoza;
Acemannan - rol în întărirea sistemului imunitar.

39. Hormoni, auxine, gibereline - efect antiinflamator şi stimulează refacerea ţesuturilor.

40. Acid salicilic - componentă tip Aspirină cu efect analgezic.

41. Aminoacizi - sunt nişte proteine care furnizează energie, au rol de catalizator (mai ales în cadrul hidrolizei), reglează echilibrul chimic şi contribuie la regenerarea tisulară. Organismul uman conţine 22 de aminoacizi dintre care 8 sunt esenţiali funcţionării organismului, care nu îi poate produce. Necesarul de aminoacizi este asigurat prin alimentaţie. Aloe Vera conţine 7 din cei 8 aminoacizi esenţiali şi 11 din cei neesenţiali!
a) Aminoacizii esenţiali prezenţi în gelul de Aloe Vera: izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilalanina, threonina, valina.
Aminoacizii neesenţiali: acid aspartic, acid glutamic, alanina, arginina, cistina, glicina, histidina, hidroxiprolina, prolina, tirozina, serina.

42. Enzimele din Aloe Vera şi mecanismul lor de acţiune
a) Amilaza - catalizează hidroliza amidonului în dextroză şi maltoză.
Bradichinaza - analgezic, antiinflamator, stimulator al sistemului imunitar.
c) Catalaza - împiedică acumularea superoxidului de hidrogen în ţesuturi.
d) Celulaza - rol în degradarea celulozei.
e) Creatinfosfochinaza - rol în activitatea musculară.
f) Lipaza - rol în degradarea acizilor graşi.
g) Nucleotidaza - accelerează hidroliza nucleotidelor în nucleozide.
h) Fosfataza - alcalină ce reglează funcţionarea ficatului.
i) Proteaza - rol în hidroliza proteinelor.

43. Steroizi - dintre care enumerăm: colesterina, campestrina, beta-sitosterina - efect antiinflamator; lupeol - efect antiseptic şi analgezic.

Cu toate că descrierea făcută mai sus are darul de a consolida ideea că Aloe Vera este o adevărată farmacie verde, să vedem în continuare alte câteva date uimitoare.

Aloe Vera „o farmacie într-o plantă”

În Aloe Vera se găsesc şi substanţe cu efect dezinfectant: lupeol, acid salicilic, nitrogen-carbamidă şi sulf. Toate aceste componente au efect dezinfectant cunoscut, distrugând bacteriile, ciupercile şi viruşii. Combinaţia lor asigură un efect antibacterian, antivirotic şi antifungic care explică rezultatele foarte bune în infecţii externe şi interne. Lupeolul şi acidul salicilic au efect analgezic, ceea ce explică eficienţa ridicată în calmarea durerilor.
Aloe Vera conţine cel puţin 3 acizi graşi cu efect antiinflamator: colesterina, campestrina şi beta-sitosterina - sterine de origine vegetală. Aceste componente explică rezultatele deosebite ale Aloei Vera în arsuri, plăgi tăiate, escoriaţiuni, reacţii alergice, reumatism, artrite acute şi cronice, ulcer gastro-duodenal şi alte inflamaţii ale sistemului digestiv şi a celorlalte organe interne: stomac, intestinul subţire şi gros, rinichi şi pancreas, beta-sitosterina este un puternic agent anticolesterolic, scăzând nivelul colesterolului.
Cercetătorii japonezi au identificat recent 3 agenţi anti-tumorali: emodina, manosa şi lectina, ajungând la concluzia că: „Rezultatul analizelor arată că aloe previne carcinogeneza pulmonară umană (cancerul pulmonar)”, şi, în plus, „aloe are un puternic efect de prevenire sau inhibare a dezvoltării altor tipuri de cancer”, (din „Japanese Journal of Cancer Research”).
Dacă mai adăugăm că aloe conţine cel puţin 23 polipeptide (imunostimulatori), înţelegem de ce gelul aloe controlează un spectru larg de disfuncţionalităţi ale sistemului imunitar, incluzând virusul HIV. Polipeptidele împreună cu agenţii anti-tumorali aloe-emodina şi aloe-lectina explică capacitatea aloei de a încetini considerabil înmulţirea celulelor canceroase.
Faptul că Aloe Vera este capabilă să amelioreze sau chiar să vindece o listă impresionantă de afecţiuni, rezultat care a fost observat, de altfel, atât de către medici cât şi de către consumatori, a făcut ca planta să fie denumită semnificativ „planta vindecătoare”.
Toate componentele descrise mai sus se regăsesc în stare naturală în gelul de Aloe Vera, astfel că asimilarea lor şi realizarea efectelor medicale extraordinare prezentate se face în mod natural, fără efecte secundare asupra organismului uman. De altfel, în această direcţie, trebuie subliniat ca modul în care acţionează componentele active din gelul de Aloe Vera asupra fiinţei umane este unul sinergic şi „blând” (adică organismul asimilează exact atât cât este nevoie şi foloseşte precis ceea ce îi este necesar dintre substanţele bio-active ale gelului de Aloe Vera, restul fiind eliminat pe cale normală).

Cinci lucruri importante pentru organismul uman

Pentru a face mai accesibilă înţelegerea valorii excepţionale pe care o are Aloe Vera pentru fiecare dintre noi, am sintetizat în continuare, efectele principale ale gelului de aloe grupate în cinci direcţii principale de acţiune:

1. Detoxifierea: aloe normalizează metabolismul şi detoxifică organismul. Prin acţiunea componentelor active care ajung la nivel celular se obţine o purificare deosebită prin eliminarea toxinelor stocate la toate nivelurile organismului, fapt care duce la înlăturarea uneia dintre cele mai importante cauze ale îmbolnăvirilor.
2. Stimularea regenerării celulare: Aloe Vera stimulează regenerarea ţesuturilor şi apariţia celor noi, sănătoase. Dr. Ivan Danhoff a demonstrat foarte clar faptul că sub influenţa gelului de aloe creşterea celulară este stimulată de 6-8 ori.
3. Penetraţia: aloe, prin agenţii săi activi, are aşa cum am văzut anterior, capacitatea de a pătrunde, de a penetra ţesuturile umane până în profunzime. Cele mai multe substanţe, inclusiv apa, pătrund în piele numai două straturi. Prin comparaţie, Aloe Vera reuşeşte să pătrundă mult mai profund şi poate vehicula astfel componentele sale active sau ale substanţelor cu care este asociată, până la nivelul la care se află afecţiunea.
4. Stimularea sistemului imunitar, ceea ce conferă eficienţă în reacţia naturală a organismului de a se apăra de agresiunile externe şi de a se auto-vindeca. Chiar numai după câteva zile de cură cu gel de Aloe Vera eficienţa celulelor numite macrofage (un anumit tip de leucocite cu rol de a lupta împotriva agenţilor patogeni) creşte de circa 10 ori asigurând eliminarea rapidă a agresiunilor externe.
5. Efect puternic, sinergic: antibacterian, antiviral, antifungic, sedativ, analgezic.

Aloe Vera si acţiunea asupra stomacului si intestinelor

Studii efectuate de-a lungul anilor în laboratoare (pe animale) au arătat că gelul extras din planta de aloe determină o reducere cu 80% a numărului de ulcere în formare, iar dacă este administrată ulcerului deja format duce la o vindecare de trei ori mai rapidă (cf. Galal, 1975).
Alte studii de laborator au evidenţiat faptul că tratamentul cu Aloe Vera Gel determină prevenirea a peste 85% din leziunile stomacale şi dă o rată de succes de peste 50% în vindecarea ulceraţiilor gastrice (cf. Kandil şi Gobran, 1979).
Studii efectuate pe 12 pacienţi între 24-84 ani - bolnavi de ulcer duodenal - trataţi cu Aloe Vera Gel, au arătat o vindecare completă a acestora, fără recidive (cf. Blitz, 1963).
Dr. J. Bland de la „Institutul de Ştiinţă şi Medicină” din California a testat acţiunea gelului de Aloe Vera administrat oral cu privire la neutralizarea acizilor în organism. El a verificat astfel proprietăţile benefice ale plantei în ceea ce priveşte reglarea acidităţii şi a constatat totodată că Aloe Vera ajută şi la dizolvarea grăsimilor dure. Urmărind pe cei 10 pacienţi ai săi eventuale efecte adverse ale gelului, el a constatat ca acesta a fost foarte bine tolerat de tot grupul.
Conform altor cercetări s-a demonstrat că Aloe Vera Gel poate fi folosit cu succes în tratarea afecţiunilor intestinale inflamatorii (cf. Journal of Alternativ Medicine), combaterea diareei, regularizarea tranzitului intestinal, regularizarea pH-ului intestinal, eliminarea toxinelor stocate la nivelul colonului (care, după cum este bine cunoscut, constituie cauza multor afecţiuni ale omului modern, aceasta corelată desigur şi cu constipaţia), înlăturarea constipaţiei şi microorganismelor dăunătoare de la nivelul tubului digestiv.

Aloe Vera şi bolile de inimă

Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) principala cauză de deces din zilele noastre o reprezintă bolile de inimă asociate cu depunerea plăcilor de aterom (formate datorită colesterolului crescut) pe pereţii vaselor sanguine. Aceasta conduce la micşorarea secţiunii active a arterelor, şi implicit mărirea efortului inimii de a pompa sânge prin respectivele vase. În timp rezultă oboseala cronică a muşchiului cardiac şi de aici un întreg spectru de cardiopatii.
Mai multe studii efectuate atât pe animale cât şi pe oameni au evidenţiat faptul că administrarea regulată, internă, a gelului de Aloe Vera poate avea efecte benefice substanţiale în ceea ce priveşte micşorarea colesterolului, a trigliceridelor şi a fosfolipidelor (în momentul în care creşte cantitatea acestor elemente în organism, are loc o creştere semnificativă a grăsimilor din artere).
Într-un studiu de laborator, un grup de animale cu un nivel ridicat al colesterolului a fost tratat cu glucomanan (polizaharidă derivată din planta de aloe). Experimentul realizat pe acest grup a demonstrat efectul puternic pe care substanţele active din Aloe Vera îl au în ceea ce priveşte scăderea colesterolului, a trigliceridelor, fosfolipidelor şi a acizilor graşi, precum şi în creşterea colesterolului HDL (aşa-zisul „colesterol bun”).
Alt studiu medical realizat în anul 1985, a pornit de la 5000 de pacienţi suferinzi de angină pectorală cărora li s-a administrat Aloe Vera Gel şi o plantă indiană ce conţine multe fibre alimentare. Cazurile au fost urmărite pe parcursul a cinci ani de zile. S-au evidenţiat rezultate importante în trei mari domenii, şi anume:
1. efectul asupra grăsimilor dure - scăderea colesterolului şi a trigliceridelor şi o creştere a colesterolului HDL (benefic).
2. efectul asupra carbohidraţilor - descreşterea nivelului de zahăr din sânge în ceea ce priveşte atât oamenii sănătoşi cât şi cei bolnavi de diabet.
3. efectul asupra anginei pectorale (durere acută a pieptului datorată oxigenării insuficiente a inimii) - scăderea atacurilor de acest fel (cf. Joshi şi Dixit,1986).


Aloe Vera şi efectele sale asupra tumorilor

Un model de cercetare experimentală a cancerului a constituit-o studiul asupra sarcomei 180. Cercetările făcute au arătat o stopare a tumorii prin tratamentul cu acest gel (cf. Soeda,1969; Suzuki, 1979).
În mod similar, s-a descoperit că o moleculă specifică derivată din Aloe Vera - Alexin B - are efecte anticancerigene asupra leucemiei limfocitice {cf. Suzuki, 1979).
Cercetările făcute de Ph.D. imunolog Ian Tizard împreună cu Ph. D. virusolog Maurice Kemp, din Texas A&M, au dezvăluit un fapt extraordinar şi anume ca mucopolizaharidele din planta de Aloe Vera sunt preluate imediat după absorbţia lor de nişte leucocite speciale din sânge numite „macrofage”, iar acestea sunt astfel stimulate să producă moleculele numite „citocine”: interferoni, interleucine, prostaglandine, factori de necroză tumorală şi factori de stimulare a creşterii şi regenerării celulelor normale. Dar aspectul cel mai uluitor este că tumorile în dezvoltare eliberează anumite substanţe chimice care atrag circulaţia intensă a sângelui în zona lor, astfel că celulele maligne vor înmagazina din sângele îmbogăţit de principiile active din Aloe Vera un supliment de factori de necroză tumorală. Aceste efecte de modulare imunologică a organismului datorate plantei aloe face ca ea să devină extrem de importantă în ceea ce priveşte prevenirea şi vindecarea tumorilor maligne sau benigne.
Alte cercetări recente (1994) publicate de specialiştii japonezi în revista „Yakhak Hoeji” arată că, în cazul unui lot de şoareci bolnavi de cancer cărora li s-a administrat pe cale orală gel de Aloe Vera timp de numai 14 zile, durata de viaţă a acestor şoareci a crescut cu 22%, în cazul celor cărora li s-a administrat zilnic o doză de 50 ml/kg corp şi cu 32%, în cazul celor cărora li s-a administrat o doză de 100 ml/kg corp.
Un experiment efectuat in vitro pe celule canceroase umane a pus în evidenţă faptul că Aloe Vera încetineşte considerabil înmulţirea celulelor canceroase.
Într-un articol din revista „Immunology and Immunotherapy” se arată ca o substanţă activă din aloe - lectina - injectată direct într-o tumoare are drept efect stimularea sistemului imunitar împotriva proliferării celulelor canceroase.
Astfel sistemul imunitar produce mult mai multe celule T-killer (responsabile de distrugerea celulelor străine din organism) care încep să atace celulele canceroase injectate cu lectină.
În plus faţă de toate aceste efecte remarcabile, cercetătorii afirmă un fapt extraordinar şi anume că Aloe Vera stimulează dezvoltarea celulelor sănătoase în detrimentul celor canceroase.
Efectele pozitive remarcate în cancerul pulmonar, de asemenea, au fost confirmate într-un studiu realizat pe 673 pacienţi suferind de această maladie gravă, într-un spital tot în Japonia. Rezultatele studiului au fost publicate în „Japanese Journal of Cancer Research”.
Acest studiu a urmărit pe o perioadă de cinci ani efectele asupra cancerului pulmonar în cazul folosirii în alimentaţie a diferitelor plante comestibile. Dintre cele 17 plante deosebite studiate, Aloe Vera (consumată sub formă de gel) a fost singura cu efecte remarcabile împotriva cancerului pulmonar.
În finalul studiului medicii au afirmat: „Rezultatele analizelor confirmă că aloe previne carcinogeneza pulmonară umană. În plus are un puternic efect de prevenire sau inhibare a dezvoltării altor tipuri de cancer”.

Aloe Vera şi sistemul imunitar

Sistemul imunitar uman a devenit foarte celebru în epoca modernă datorită problemelor pe care le ridică proasta sa funcţionare. Protecţia exercitată de sistemul nostru imunitar se bazează pe crearea de fagocite şi anticorpi, care să lupte împotriva bolilor. Cercetările ştiinţifice au arătat că gelul de Aloe Vera conţine substanţe care stimulează tocmai formarea de fagocite şi anticorpi. În felul acesta, cu ajutorul extraordinar al gelului de Aloe Vera, organismul este sprijinit în lupta împotriva agresiunii externe care poate surveni atât prin germeni patogeni, cât şi prin degenerarea celulară produsă de radicalii liberi (factori de oxidare). Se explică astfel capacitatea gelului de Aloe Vera (luat în cură internă) de a preveni viroze, infecţii bacteriene sau cu alţi germeni, precum şi stimularea vindecării rapide în cazul când ele s-au produs.
Pe de altă parte, dr. Akiar Yagi (Statele Unite), efectuând o serie de teste, a confirmat faptul ca Forever Bee Jelly (lăptişorul de matcă produs de albine din plantele de aloe şi din flora spontană a deşertului) conţine o substanţă (plasmokinină) numită „glicoproteina”, ce are rol în distrugerea bradikininei, cu efect în activarea sistemului imunitar. De asemenea, el a constatat că planta de aloe are o buna acţiune în a induce starea metabolică celulară optimă necesară în sintetizarea şi replicarea corectă a ADN-ului, ceea ce duce la multiplicarea celulară corectă. „Mai este, de asemenea, cert”, a spus dr. Yagi, „că Aloe Vera are un rol foarte important în tratamentul leucemiei, al tumorilor sau al arsurilor”.

Aloe Vera şi afecţiunile stomatologice

După cum am arătat anterior, Aloe Vera întăreşte sistemul imunitar şi că, prin componentele sale, ajută la combaterea parodontopatiilor, ceea ce reprezintă un aspect remarcabil de o importanţă cu totul excepţională. Un studiu extrem de vast efectuat de către medici stomatologi de renume, de a lungul a 14 ani pe 6000 de pacienţi, a dus la următoarele concluzii: Aloe Vera are un efect de vindecare remarcabil în ceea ce priveşte afecţiunile mucoasei bucale, reducerea edemului şi calmarea durerii. Există mai multe utilizări importante ale gelului plantei de aloe în practica dentară:

1. Aplicarea directă pe locul inciziei.
2. Aplicarea pe ţesutul gingiilor care au fost traumatizate sau zgâriate prin utilizarea necorespunzătoare a periuţei, în urma extracţiilor dentare, a mâncării, etc.
3. Calmarea rapidă a arsurilor din zona gurii.
4. În cazul extracţiilor dentare se constată vindecarea rapidă a ţesutului, fără inflamaţii.

Dr. Ronald King şi Dr. Thomas Caroll au efectuat mai multe studii despre utilizarea pastei de dinţi „Forever Bright Sparkling Aloe Vera Toothgel”, şi au ajuns la concluzia că aceasta conţine componente care acţionează ca nişte detergenţi asupra dinţilor. Pasta, ce conţine gel de Aloe Vera şi clorofilă, este utilă în prevenirea gingivitelor, în controlul asupra plăcii dentare (eliminarea tartrului) şi în stimularea creşterii unui ţesut gingival nou, odată cu reducerea pericolului de contaminare bacteriană. Utilizarea pastei cu aloe face ca în 10-14 zile să dispară sângerările la pacienţii suferinzi de gingivită.
În gură „Forever Bright Sparkling Aloe Vera Toothgel” are de asemenea un rol protector, întăreşte gingiile, nu atacă smalţul dentar, împiedică formarea tartrului şi albeşte dinţii.

Aloe Vera şi micro-organismele

În anul 1970, dr. Ruth Simms şi dr. E.R. Zimmermann au efectuat la Institutul de Microbiologie din Dallas o serie de teste pentru a determina potenţialul pozitiv al Aloei Vera asupra bacteriilor. Testând efectul gelului de aloe asupra organismelor micotice (fungi), Simms şi Zimmermann au descoperit că gelul de aloe în procent de 80-90% distruge „Tinea pedia” şi „Tinea ungium” în aproximativ cinci ore. În timpul aceluiaşi an, Simms şi Zimmermann au testat citopatologia gelului de Aloe Vera împotriva a 100 de culturi de ţesuturi cu viruşi de tip „Herpes simplex” şi „Herpes zoster strains”. Testul - făcut pe hamsteri de cultură - a arătat că Aloe Vera a distrus viruşii de ambele tipuri în mai puţin de 72 de ore, în toate cele 100 de mostre cu ţesut.
Aceiaşi doctori au efectuat teste privind efectul plantei de Aloe Vera asupra „Staphylococcului aureus” (unul dintre cei mai virulenţi germeni patogeni în ceea ce priveşte infecţiile stafilococice), asupra „Streptococcului viridans” şi asupra „Candidei albicans” (răspunzătoare de inflamarea membranei mucoasei, mai ales în cavitatea bucală, în gât şi în zona vaginală). Pe lângă aceste cercetări, s-a mai testat efectul plantei şi pe bacteria „Corynebacterium xerosis” a cărei prezenţă în piele determină seboreea (mătreaţa).
În urma testelor efectuate s-au putut sintetiza importante concluzii semnificative:

1. Gelul de Aloe Vera având o concentraţie de 70% (aşa cum putem găsi în majoritatea cremelor de uz medical ale firmei Forever Living Products) este foarte eficient în ceea ce priveşte vindecarea ţesutului contaminat cu Staphylococcus aureus, Streptococcus viridans şi Corynebacterium xerosis (seboreea sau mătreaţa).
2. o concentraţie chiar şi mai mică a gelului, de numai 50%, este suficientă pentru o diminuare drastică a Candidei albicans (în candidoze bucale sau vaginale).

Conform „The Journal of Pharmaceutical Sciences”, vol. 53, pag. 1287 - în 1963, dr. Lorma Lorenzetti a descoperit că gelul proaspăt sau stabilizat de Aloe Vera are proprietăţi bacteriostatice împotriva „Stafilococului 209”, a „Stafilococului pyogenes” şi a diferitelor forme de „Salmonella” şi bacterii „Shigella”.
Într-un alt studiu, efectuat în anul 1971, de către dr. Ruth Simms la „Microbiology Assay Service” din Dallas, s-au urmărit efectele gelului de Aloe Vera de concentraţie foarte mare (în produsul FLP numit Activator concentraţia este aproape de 100%) asupra lui „Trichomonas vaginalis”. Acest germen, cunoscut în general sub denumirea de „trichomona”, este parazitul care determină cele mai frecvente infecţii vaginale cunoscute în zilele noastre. Testele au arătat că, într un timp de 72 ore, Aloe Vera gel a avut o eficienţă de 100% în ceea ce priveşte distrugerea parazitului „trichomona” în ţesuturile de probă.
Dr. Kathleen Shupe, biolog şi profesor la Universitatea din Dallas, a efectuat în anul 1994 o serie de cercetări extraordinare privind efectele Aloei Vera asupra bacteriei ce produce acneea, aşa numita „proprionibacterium acnes”. Testele efectuate in vitro cu procentaje diferite ale concentraţiei de Aloe Vera gel au arătat, că acesta are un efect de 100% în ceea ce priveşte distrugerea bacteriei, şi asta în mai puţin de 24 de ore, aceasta la procentaje chiar mai mici ale concentraţiei de Aloe Vera.

Aloe Vera şi afecţiunile reumatismale

Artrita reumatoidă este o boală dureroasă, nevindecabilă şi din păcate destul de răspândită în zilele noastre. În anul 1986, prof. D.H. Davis, de la „Medical College on Pediatry”, din Pennsylvania, a descoperit că Aloe Vera conţine antrachinone şi acid antranilic, amândouă fiind foarte eficiente împotriva artritei şi a reumatismului articular. Aceste două substanţe active ale plantei restricţionează funcţia biosintetică a bradichininei - o substanţă ce cauzează binecunoscutele dureri reumatice şi favorizează apariţia inflamaţiilor.
Prof. Davis a adăugat că în momentul în care se foloseşte Aloe Vera împreună cu vitamina C (pe care o regăsim în produsele FLP Absorbent-C, Forever Kids, Fields of Greens) şi cu ARN (Forever Bee Jelly), se poate ajunge la un rezultat nemaipomenit în combaterea acestor afecţiuni.

Aloe Vera în vindecarea arsurilor

Un fapt uluitor a descoperit în anul 1959, Dr. E.P. Pendergrass: gelul extras din frunzele plantei de aloe are rezultate excelente în tratarea arsurilor. După mai multe teste efectuate pe pacienţi cu diferite arsuri, el a afirmat că Aloe Vera este cu 50% mai eficientă în tratamentul arsurilor decât toate celelalte trei remedii cunoscute până la acea vreme ca fiind cele mai avantajoase.
Mulţi ani mai târziu, într-un studiu efectuat la Secţia de Chirurgie a Facultăţii de Medicină din Thailanda asupra a 27 de pacienţi cu diferite răni provocate de arsuri, s-a testat capacitatea de vindecare a plantei de aloe comparativ cu cea a tifonului cu vaselină. S-a constatat că gelul de Aloe Vera a tratat leziunile mult mai rapid decât vaselina: timpul de însănătoşire prin tratamentul cu aloe a fost de 11 zile, iar prin cel cu vaselină a fost de 18 zile. De asemenea, studiul histologic a arătat epitelizarea mult mai rapidă cu ajutorul gelului de aloe.
Dr. A. Burger si Dr. M. Grubert de la „Frederick Cancer Research Center” USA, au condus un studiu făcut pe 12 voluntari pentru a examina eficienţa şi toleranţa gelului de Aloe Vera în ceea ce priveşte vindecarea rănilor.
Eficienţa tratamentului cu acest gel asupra unor leziuni superficiale ale pielii sau asupra unor eritemuri datorate razelor ultraviolete, a fost evaluată prin descrierea statutului clinic şi prin măsurători colorimetrice (a culorii pielii). Rezultatele obţinute au arătat că Aloe Vera gel reprezintă o alternativă naturală a medicamentelor obişnuite pentru tratarea arsurilor şi a diferitelor leziuni ale pielii, cu efecte rapide şi spectaculoase (diminuarea cicatricilor).


Aloe Vera în tratarea psoriazisului

În anul 1996, la „Malmo University Hospital”, Dr. S.A. Ahmad şi Dr. A.H. Hoit au testat eficienţa clinică a unei creme conţinând extract de Aloe Vera în procent de numai 0.5% în vindecarea bolnavilor cu „psoriazis vulgaris”. Testul s-a efectuat în paralel (tratament cu Aloe Vera faţă de tratamentul obişnuit) asupra a 60 de pacienţi cu vârste cuprinse între 18- 50 ani, ce sufereau de această boală în medie de 8.5 ani. Pacienţii au primit un tub de cremă de 100 g cu extract de aloe în procent de numai 0.5% pe care l-au utilizat de 3 ori pe zi, timp de 5 zile la rând (durata tratamentului activ a fost de maxim 4 săptămâni).
Examinarea săptămânală a pacienţilor a arătat o reducere progresivă a leziunilor, descuamare urmată de micşorarea eritemului.
Studiul a fost programat să dureze o perioada de 16 săptămâni, iar pacienţii au fost ţinuţi sub observaţie timp de încă 12 luni după aceea. S-a constatat că această cremă nu are efecte toxice şi că a fost bine tolerată de către pacienţi, fără să apară efecte adverse. La sfârşitul studiului, crema cu aloe vindecase 25 de pacienţi din cei 30 (83.3%), spre deosebire de rata de vindecare prin efectul „Placebo” (care au folosit o cremă neutră): 2 pacienţi din 30 (6,6%). Concluzia a fost că Aloe Vera reprezintă un tratament sigur şi eficient în ceea ce priveşte vindecarea bolnavilor suferinzi de psoriazis.

Aloe Vera şi acţiunea sa antidiabetică

Planta aloe reprezintă unul dintre cele mai vechi remedii împotriva diabetului cunoscut în peninsula Arabică. Cercetările medicale, efectuate în anul 1986, de către Dr. N. Ghannam, Dr. N. Woodhouse şi alţii, pe un lot de pacienţi voluntari suferind de diabet ne-insulino-dependent au arătat că la o administrare zilnică de numai jumătate de lingură de gel de Aloe Vera de trei ori pe zi, înainte de mese, timp de 4 până la 14 săptămâni, nivelul glucozei din sânge a scăzut la fiecare pacient de la 273 +/-25 mg/dl, la 151 +/-23 mg/dl.
În ceea ce priveşte greutatea pacienţilor, aceasta a rămas neschimbată. Medicii au concluzionat că Aloe Vera conţine agenţi hipo-glicemici care determină scăderea masivă a nivelului de glucoză din sânge prin mecanisme necunoscute încă.
Un alt studiu medical cu privire la efectul plantei de aloe asupra normalizării nivelului de glucoză din sânge s-a efectuat, în anul 1992, la „Fujita Health Institute”, Japonia. S-au colectat mostre de sânge de la mai mulţi pacienţi de vârstă mijlocie cu diabet ne-insulino-dependent şi cu diabet insulino-dependent şi s-au injectat unor şoareci de laborator. După injecţii cu Aloe Vera, în mai puţin de 12 ore nivelul glucozei din sânge s-a normalizat complet la toţi şoarecii din grup, ceea ce demonstrează efectele certe antidiabetice.
Prof. Ghannam împreună cu colectivul său de cercetători a vrut să verifice efectul Aloei Vera cu privire la stimularea secreţiei de insulină în organism. Studiile făcute de el atât pe pacienţi cât şi pe animale de laborator au dus la concluzia că gelul de Aloe Vera stimulează secreţia insulinei şi micşorează semnificativ nivelul de zahăr din sânge.
Tot aici putem menţiona că gelul de Aloe Vera, prin substanţele active biologic pe care le conţine, acţionează antiinflamator asupra sistemului digestiv şi în particular asupra pancreasului. Ne referim la steroizii din plantă: colesterol, campestrol şi sitosterol (care modifică şi raportul dintre colesterolul «bun» HDL şi cel «rău» LDL), controlând astfel nivelele circulante şi contribuind la rezolvarea în timp a hiperlipidemiei şi a aterosclerozei care însoţesc, de obicei, diabetul. Alături de Aloe Vera Gel, Forever Living Products mai oferă suplimente nutritive deosebite ale căror efecte coroborate cu gelul realizează ameliorări spectaculoase ale cazurilor de diabet (recomandăm şi consultarea capitolului despre Diabet şi produsele FLP).

Aloe Vera şi vindecarea rănilor

Gelul de Aloe Vera în care au fost identificate mai mult de 75 substanţe active, aplicat pe răni (în stare naturală, stabilizat sau în cremele care conţin procent semnificativ de gel stabilizat cum ar fi Aloe Vera Gelly, Aloe Lotion, Aloe Propolis Creme, Aloe First), are efect anestezic, calmează mâncărimile, umflăturile şi durerea. După cum am mai menţionat gelul de Aloe Vera are proprietăţi antibacteriene şi antimicotice, stimulează circulaţia sanguină, stimulează fibroblastele (celulele pielii responsabile de vindecarea rănilor).
Un studiu efectuat pe două loturi de animale, publicat de „Journal of Pediatric Medical Association” a arătat că atât preparatele pentru uz extern pe bază de gel de aloe cât şi administrarea orală a gelului, accelerează vindecarea rănilor, viteză de regenerare celulară crescând de 6-8 ori. Este de menţionat, de asemenea, procesul de cicatrizare care, sub influenţa gelului de aloe, este foarte rapid şi aproape fără urme.
„Journal of Dermatologic Surgery and Oncology” arată într-un articol semnat de Dr. James Fulton specialist în dermatologie în Newport Beach, California, că: „Orice rană pe care o tratăm, fie că e vorba de suturarea unei tăieturi sau extirparea unei tumori a pielii, se vindecă mult mai repede dacă se aplică Aloe Vera Gel”. De altfel, Dr. Fulton mărturiseşte că foloseşte în practica sa de zi cu zi Aloe Vera Gel (conţinut în produsele specifice de uz extern) în aplicare locală pentru a accelera vindecarea rănilor.
Un studiu publicat de „Annals of Emergency Medicine” arată că Aloe Vera este eficientă şi în cazul degerăturilor. Cercetătorii au aplicat un tratament standard pe un lot de 154 pacienţi cu degerături medii sau grave. Dintre pacienţi, numai unora li s-a aplicat extern un tratament cu cremă conţinând Aloe Vera Gel. În final 70% dintre aceştia s-au vindecat fără pierdere de ţesuturi, faţă de doar 32,7% de pacienţi din grupul martor. Cercetătorii au ajuns la concluzia că substanţele active din aloe au împiedicat scăderea fluxului sanguin în ţesuturile afectate, scădere ce provoacă, de regulă, pierderea de ţesut în cazul degerăturilor.

Aloe Vera şi efectele asupra radiaţiilor

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Hoshi din Japonia care şi-au publicat rezultatele în „Yakugaku Zasshi” substanţele active din Aloe Vera protejează pielea de efectele nocive ale razelor X. Ei au constatat că Aloe Vera acţionează ca un antioxidant neutralizând efectul nociv al radicalilor liberi produşi de radiaţii şi stimulând substanţele care apără organismul.

Aloe Vera şi afecţiunile oculare

Efectul benefic în tratamentul şi prevenirea afecţiunilor oculare este cunoscut din antichitate. Dioscorides în lucrarea „De Materia Medica” aminteşte pentru prima dată efectul terapeutic al plantei în afecţiunile oculare. Acest lucru a fost confirmat de Francois Respail în lucrarea „Le manuel de la Sante”, în sec. XIX.
Profesorul oftalmolog rus V.P. Filatov a obţinut rezultate deosebite în afecţiunile kerato-conjunctivale prin utilizarea gelului de Aloe Vera.
Dr. Jerry Lawrence scria în prestigiosul „New England Journal of Medicine”: „Gelul de Aloe Vera transparent (filtrat şi purificat) obţinut din frunza de aloe are efect dezinfectant şi calmant. Câteva picături de gel scad aproape instantaneu simptomatologia şi în scurt timp duc la vindecarea anumitor afecţiuni oculare.”
Dr. Neville Baron, oftalmolog la New Jersey Secaucus Hospital afirmă că „Aloe Vera va fi picătura de ochi a secolului XXI.” S-a demonstrat că gelul de Aloe Vera este deosebit de eficace împotriva microbilor ce afectează ochii. Dr. Baron afirmă că Aloe Vera absoarbe radiaţiile ultraviolete nocive realizând protecţia ochiului, pentru că aceste radiaţii au un rol important în formarea cataractei şi în degenerescenţa retinei. Utilizarea gelului de Aloe Vera în formă foarte concentrată previne acţiunea nocivă a acestor radiaţii.

În loc de... concluzii

Toate aceste rezultate prezentate aici pentru a fi un exemplu, cât şi mult mai multe altele pe care din lipsă de spaţiu nu le-am putut prezenta, sunt de natură să-i convingă chiar şi pe cei mai sceptici oameni de ştiinţă.
Aşa se face că la ora actuală există în lume mai multe clinici şi laboratoare care studiază planta Aloe Vera şi miraculoasele sale efecte. Nu va trece mult timp şi vom asista, cu siguranţă, la o adevărată revoluţie a Aloei Vera în medicina clasică, iar rezultatele ştiinţifice prezentate mai sus ne susţin din plin afirmaţiile.

Neata
Multumim Lilliana. Eu am folosit destul de mult timp produse FLP si va pot asigura ca au efectele descrise de tine aici. Din cate stiu eu, aceast planta este mentionata si in Biblie...
Sanatate!

Multumim pentru informatii , Liliana !

Am pus aici cateva poze cu planta mea de aloe - vera . O am de 6 ani si tot creste .A fost doar un firicel cand am adus-o din Ro . Tocmai ce i-am schimbat azi ghiveciul ca nu mai avea loc .

Cautand pe internet informatii despre aloe vera am dat peste site-ul http://www.flpaloevera.ro/aloevera.php.Am mai folosit si eu gelul de aloe pentru ca eu am o mare incredere in planta aceasta.Dar fiind medic ma cam doare inima sa o mai recomand la cineva cel putin in forma stabilizata de celebra firma FLP.Mi-am dat seama ca la mijloc este o conspiratie la nivel mondial,firma are o imagine impecabila, in spatele unei plante renumite, dar de fapt in spatele acestei fatade stau interesele meschine, banii, castigul de pe urma oamenilor creduli, prost informati, inocenti. Sunt foarte dezamagit despre aceasta descoperire.

M-am intristat de cand am descoperit ca si aloe vera gel are E-uri si inca unele foarte daunatoare organismului care sunt interzise in multe tari.
Daca studiati compozitia gelului veti vedea ca are:
E420 (sorbitol si sirop de sorbitol) este un indulcitor artificial si umectant care se obtine din glucoza sau prin sinteza; se foloseste in dulciuri, fructe uscate, hrana saraca in calorii, siropuri farmaceutice si este printre primii sapte conservanti utilizati la produsele cosmetice; nu este permis in hrana pentru sugari si copii mici deoarece poate provoca tulburari gastrice. Este permis in Romania .
E211 (benzoatul de sodiu) este folosit ca antiseptic, conservant alimentar si pentru a masca gustul unor alimente de calitate slaba; bauturile racoritoare cu aroma de citrice contin o cantitate mare de benzoat de sodiu (pana la 25 mg/250 ml); se mai adauga in lapte si produse din carne, produse de brutarie si dulciuri, este de asemenea prezent in multe medicamente; se cunoaste ca provoaca urticarie si agraveaza astmul. Asociatia consumatorilor din Piata Comuna Europeana il considera cancerigen, insa este permis in Romania .
E210 (acidul benzoic) se adauga la bauturi alcoolice, produse de brutarie, branzeturi, condimente, dulciuri, medicamente. Poate provoca crize de astm, in special la persoane dependente de medicatie, si poate reactiona, provocand hiperaciditate la copii. In urma testarii pe animale de laborator, a fost asociat si cu cancerul.

E330 - acid citric (sarea de lamaie), produce afectiuni ale cavitatii bucale si are actiune cancerigena puternica. Se gaseste in aproape toate sucurile din comert.Se găseşte în Schweppes, muştar (sub formă de arome), ciuperci conservate;

Afirmatia cum ca gelul de aloe vera stabilizat nu contine conservanti este o minciuna! si inainte de a consuma astfel de produse trebuie sa pui in balanta efectele benefice ale plantei cu cele daunatoare a stabilizatorilor...Cancerul este o enigma a noii civilizatii...Aditivii alimentari daunatori ar putea fi o explicatie la faptul ca strabunicul a trait 95 ani iar eu poate voi muri la 50 ani...bineinteles conservat ca o muratura

Din cate am inteles eu ...lliliana a vorbit despre PLANTA de aloe-vera !!!! Nicidecum despre produse derivate .....

Si......va spuneam ca am o planta ( care m-a si ajutat dpdv medical ) de aloe .....Ei , mi-a murit !!!! Asta e !!! Probabil din cauza de schimbare de spatiu , mediu ....nu stiu !


Cert e ca sunt convinsa ca planta e ffff buna pentru multe afectiuni !!!!

Medic fiind nu cunosti ca toate acele E-uri enumerate de tine se pot gasi de fapt si in mod natural in plante, nu sunt doar de sinteza!!!
Spui ca doar in Romania sunt permise si ca acidul citric este cancerigen, te invit deci sa dai o cautare pe Wikipedia pentru a te lumina un pic....

Citric acid
From Wikipedia, the free encyclopedia

Cancer claims
There have been erroneous reports that E330 is a major cause of cancer. It is thought that this has been brought about by misunderstanding and confusion over the word Krebs. In this case, it refers to Sir Hans Adolf Krebs, discoverer of the Krebs cycle, and not the German word for cancer. Citric acid is not known to be harmful to the body when taken alone.

Studiu placut!

Nu am apucat sa citesc decat prima propozitie din comentariul tau si mi-am dat seama ca esti....mai rau se poate ...dar e grav cum esti tu...In primul rand daca tu ai ca referinte Wikipedia nici nu are rost sa vorbesc cu tine pentru ca este cea mai proasta idee de enciclopedie online pe care cineva a putut-o s-o conceapa....acolo oricine poate sa scrie, inclusiv tu si altii ca tine asa ca...eu spun sa-ti vezi de spalat rufe...ca se pare ca de acolo te-am deranjat...Iar daca tu crezi ca acidul citric este bun...eu spun sa-l consumi in continuare, daca vrei poti sa-ti faci si tu suc cu acid citric(iti dau o reteta daca vrei:intr-un pahar cu apa pui o lingura de sare de lamaie si o lingura de zahar, apoi amesteci...ai sa vezi ce bun e, sanatate curata...sau mai usor bea helas)...iar acidul benzoic si derivatii lui la fel poti sa faci, ai putea sa-i presari pe paine....
FLP spun ei ca au patru brevete de stabilizare a gelului de aloe prin metode strict naturale, fara aditivi sau conservanti chimici de sinteza dar cu conservanti extrasi din plante…..Ei inceraca sa ascunda conservantii folositi pentru stabilizare in spatele unor plante, dar substanta chimica are aceeasi structura si aceleasi proprietati indiferent ca este extrasa din plante sau este sintetizata chimic . Faptul ca acele substante sunt extrase din plante nu inseamna ca sunt bune si nu exista nici o scuza pentru folosirea lor.In natura sunt si plante otravitoare, mortale chiar cum sunt: bulbii de ghiocel, care se pot confunda cu cei de arpagic, provoaca vomitaturi si diaree ca urmare a stimularii mucoasei digestive.
Iris pseudocorus – stanjenelul de balta-este frecvent prin locurile mlastinoase la marginea lacurilor si in lungul raurilor.Planta este toxica atat in stare verde cat si uscata.La animalele care consuma planta, toxinele patrund in sange si dupa o perioada provoaca moartea.
Sarahum bicolor cunoscut sub numele de sorg sau mei tataresc este o specie cultivata pentru seminte, maturi, extragerea din tulpina a unui suc dulce si ca planta furajera.Se apreciaza ca in perioada de toxicitate ma-xima, un kg de frunze de sorg provoaca o intoxi-catie mortala la o bovina de 500 kg.....
gasiti pe internet o multime de exemplificari.....
Intradevar referitor la acidul benzoic si derivatii sai parerile sunt impartite,unii il considera benefic organismului...Dar benzoatul de Na este principalul conservant care se foloseste pentru depozitatrea muraturilor, compoturilor, este substanta cu care bunica opreste mustul sa fermenteze ca sa aiba suc pt iarna…nu are cum sa fie buna din moment ce este interzisa in atatea tari inclusiv in Rusia...Iar acidul citric(sarea de lamaie) nu are nici o scuza si sorbitolul, sorbatul de Na.....De ce trebuie sa bage acid citric in aloe ca sa o acreasca nu inteleg?
Bineinteles ca FLP vine cu o replica si-mi spune ca si acidul citric este extras din cirese:) sau alte fructe dar pana la urma substanta chimica are aceeasi structura indiferent ca e extrasa din plante sau sintetizata artificial...pentru ca si o planta te poate omora la fel de usor ca o substanta chimica.
JUSTIFICARE:




Otravuri pentru copii
Fabricantii de guma de mestecat, destinata in special copiilor, folosesc nu mai putin de sapte-opt tipuri de substante chimice, multe fiind pe lista celor suspecte sau nocive. Cine mesteca regulat guma se expune colesterolului (E320), unor boli ale aparatului bucal (E330, acid citric) si cancerului (950 si E951). Si bauturile racoritoare mustesc de aditivi nocivi, cel mai folosit fiind acidul citric (E330) sau sarea de lamaie. Bauturile cu aroma de citrice sunt dintre cele mai daunatoare. Colorantii folositi, E102 si E110, sunt foarte periculosi. Nici mare parte din gemuri sau alte dulciuri nu sunt ceea ce par a fi, chiar daca unii le aplica eticheta "produs natural". Minciuna poate fi dovedita chiar de eticheta unde, la ingrediente, apare mentionat acidul citric, nelipsit din borcanele de gem. La fel de periculoase sunt bomboanele intens colorate si, in general, tot ce contine coloranti. Chiar si zaharul obtinut din sfecla sau trestie este controversat. El lezeaza organele digestive, pe care le obliga sa prelucreze o cantitate de energie ce nu o pot suporta. Producatorii au inventat si substituienti ai zaharului, dintre care cel mai nociv este aspartamul (E950 si E951), care provoaca peste 70 de tipuri de boli mortale.

Mini-dictionar de E-uri

Adaosuri cancerigene:
E 110, E 123, E 131, E 142, E 210,E 211 (foarte nociv), E 213,
E 214, E 215, E216, E 217, E218, E 230, E239, E330, E 621 (glutamatul de sodiu).

E123 (amaranthul) este obtinut din planta cu acelasi nume; este folosit in amestecuri pentru prajituri, umpluturi cu aroma de fructe, cristale pentru jeleuri, poate provoca astm, eczema si hiperaciditate; in teste pe animale a provocat defecte neonatale si moarte fetala. Este interzis in SUA si in fostele state sovietice. Se gaseste in bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, branzeturi topite si creme de branza. Este considerat cel mai puternic cancerigen dintre aditivi. In aceeasi categorie face parte si E110, care intra in componenta dulciurilor (mai ales a prafurilor de budinca), colorandu-le in acel galben de "apus de soare", de care vorbeam ceva mai sus. E-123 (interzis în SUA pentru adãugarea în alimente): care se gãseºte în ursuleþi de gumã, Smarties, Mamba, Haribo, batoane de peºte, budincã de vanilie, sosuri gata preparate.


E 621 - glutamat de sodiu , se gaseste in supele instant concentrate, mezeluri, si unele condimente. Are efecte neurotoxice si poate provoca migrene si crampe
Glutamatul este toxic nervoas. Glutamatul se vinde producatorilor sub forma de cristale albe, fara gust, si se combina intotdeauna cu alti aditivi chimici, aromatizanti. El se foloseste si pentru conservarea laptelui, branzeturilor, mezelurilor si ciupercilor. Organizatiile de profil din UE duc o intensa campanie de interzicere a glutamatului de sodiu. Ministerul Alimentatiei din SUA i-a informat public pe oameni ca glutamatul de sodiu este unul dintre principalii factori care produc Alzheimer si Parkinson.Cancer la plic Supele concentrate contin in exces glutamat de sodiu, E 621, considerat de specialisti
ca una dintre cele mai cancerigene substante. Concentratul se obtine prin deshidratarea supelor si a ciorbelor, preparate normal, dar in cantitati industriale. Rezulta un praf, care este ulterior amestecat cu chimicale (coloranti, aromatizanti, conservanti si glutamat de sodiu)

E330 - acid citric(sarea de lamaie, helasul), produce afectiuni ale cavitatii bucale si are actiune cancerigena puternica. Se gaseste in aproape toate sucurile din comert.Se gãseºte în Schweppes, muºtar (sub formã de arome), ciuperci conservate;

E102 - este un alt colorant galben care se gaseste in dulciuri, mai ales in budinci. Are actiune cancerigena poate genera tumori tiroidiene sau crize de astm bronsic Atentie - colorantii din sucuri si dulciuri produc cancer
Dulciurile si produsele racoritoare sunt destinate in special copiilor si, pentru a fi mai ispititoare, au nevoie de coloranti cat mai atragatori. Acestia, desi valorosi prin proprietatile lor intrinsece, sunt vatamatori pentru sanatate, determinand deficiente in vitamina B6 si zinc si chiar aparitia, in timp, a unor tumori. Un astfel de colorant este tartrazina - E102, acceptat de legislatia romaneasca, dar interzis pentru produse alimentare in Suedia, Elvetia, Marea Britanie si Olanda.
Conform unui studiu al Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor (APC) din Romania, s-a constatat ca pe piata romaneasca exista anumite produse, destinate in special copiilor, care contin acest colorant: bomboanele Ciclete cu aroma de zmeura (producator C.M. Chimica Daily Bucuresti), bauturile racoritoare Kick de portocale (sub licenta Royal Crown Company), Prigat Orange Light (Sigat Beverage Company), Fanta Exotic (SC Coca-Cola HBS Rom) si Mirinda Orange (imbuteliata la Quadrant-AMRoQ Beverages), bomboanele Kathy Lemon (Confiseue Kathy, Bruges), budinca cu gust de vanilie (Euro Food Prod), bomboanele gumate Sugus Exotic (Kraft Foods Romania), acadelele Chupa Chups (Elkeka Romania), Bega - baton cu spuma si jeleu de lamaie (Kandia Timisoara Romania) si Kroky Mania (jeleuri Silvana drajate de caise, zmeura sau portocale, produse de Kraft Jacobs Suchard Romania). Acest colorant determina o reactie de intoleranta la aproximativ zece oameni din o mie, care se manifesta prin edeme ale buzelor, urticarie, rinite, astm, purpura si chiar soc anafilactic. Persoanele alergice la aspirina sunt alergice si la tartrazina. Acest colorant se elimina preponderent prin bila, deci persoanele cu afectiuni la nivelul acestui organ pot avea probleme cu sanatatea din cauza consumului unor produse colorate cu tartrazina. Consumul acestor produse determina deficiente in vitamina B6 si zinc, ceea ce declanseaza probleme mai ales femeilor. S-a constatat ca vitamina B6 este implicata in metabolismul progesteronului, care la randul sau are un rol in procesarea excesului de estrogen. In acest fel, femeile cu probleme hormonale (hipersecretii de estrogeni) pot sa dezvolte in timp diferite tipuri de tumori (fibroame etc.).
Doza maxima admisa
APC Romania solicita autoritatilor de resort interzicerea folosirii acestui compus, cel putin pentru produsele frecvent consumate de copii, deoarece s-a constatat ca dozele mari de tartrazina determina modificari histologice ireversibile ale ficatului. Tinand cont ca acest compus este frecvent folosit in bauturile racoritoare pe perioada verii, problemele cauzate de tartrazina pot deveni extrem de grave. Doza maxima admisa pentru consum este de 0,75 mg/kg corp, iar in produsele alimentare 70 mg/kg (echivalent litru), cu exceptia rahatului, unde doza admisa este de 30 mg/kg. Cu alte cuvinte, daca un producator introduce in bauturi racoritoare cantitatea maxima de colorant - 70 mg/kg (echivalent litru) - atunci o persoana de 30 kg care bea doi litri de suc va ingera 140 mg colorant, in timp ce doza maxima admisa pentru o persoana de 30 kg este de 22,5 mg.

E211 (benzoatul de sodiu) este folosit ca antiseptic, conservant alimentar si pentru a masca gustul unor alimente de calitate slaba; bauturile racoritoare cu aroma de citrice contin o cantitate mare de benzoat de sodiu (pana la 25 mg/250 ml); se mai adauga in lapte si produse din carne, produse de brutarie si dulciuri, este de asemenea prezent in multe medicamente; se cunoaste ca provoaca urticarie si agraveaza astmul. Asociatia consumatorilor din Piata Comuna Europeana il considera cancerigen, insa este permis in Romania .

E210 (acidul benzoic) se adauga la bauturi alcoolice, produse de brutarie, branzeturi, condimente, dulciuri, medicamente. Poate provoca crize de astm, in special la persoane dependente de medicatie, si poate reactiona, provocand hiperaciditate la copii. In urma testarii pe animale de laborator, a fost asociat si cu cancerul.

E555 (silicatul de aluminiu si potasiu) este folosit in sare, lapte praf si faina. Desi se cunoaste ca aluminiul este cauza unor probleme placentare in timpul sarcinii si ca este asociat cu boala Alzheimer, este permis in Romania .

E132 (indigotina) este un colorant care se adauga in tablete si capsule, inghetata, dulciuri, produse de patiserie, biscuiti; poate provoca greata, voma, hipertensiune arteriala, urticarie, probleme de respiratie si alte reactii alergice. Este permis in Romania .

E122 (azorubina) este un colorant rosu, obtinut din gudron, care se adauga la dulciuri, martipan, cristale pentru jeleuri, peltea. Poate produce reactii adverse la persoanele astmatice si la cele alergice la aspirina. Este interzis in Japonia, Suedia, SUA, Austria si Norvegia. Este permis in Romania .

E155 (brun HT) este utilizat in ciocolata si prajituri. Poate produce reactii adverse la persoanele alergice la aspirina si la cele astmatice. Se cunoaste, de asemenea, ca poate produce sensibilitate dermica. Este interzis in Danemarca, Belgia, Franta, Germania, Elvetia, Suedia , Austria , SUA, Norvegia. Este permis in Romania .

E952 (ciclamat) este un indulcitor artificial care poate produce migrene si alte reactii adverse; unele testari au aratat ca poate fi cancerigen; este interzis in SUA (din 1970) si Anglia din cauza potentialului cancerigen. Este permis in Romania .

E312 (galat de dodecil) se foloseste pentru a preveni rancezirea alimentelor grase; poate provoca iritatie gastrica sau cutanata; nu este permis in alimente pentru sugari si copii mici deoarece provoaca tulburari hematologice; este asociat, de asemenea, cu tulburari nervoase; se foloseste in uleiuri, margarina, untura, sosuri de salate. Este permis in Romania .

E420 (sorbitol si sirop de sorbitol) este un indulcitor artificial si umectant care se obtine din glucoza sau prin sinteza; se foloseste in dulciuri, fructe uscate, hrana saraca in calorii, siropuri farmaceutice si este printre primii sapte conservanti utilizati la produsele cosmetice; nu este permis in hrana pentru sugari si copii mici deoarece poate provoca tulburari gastrice. Este permis in Romania .

E 130, bleu de antrachinona, produs chimic interzis pe pietele Uniunii Europene dupa 1977, suspectat ca produce boli foarte grave

E 321 cunoscut ca butilhidroxitoluen (BHT), un produs chimic, antioxidant, care este periculos, deoarece creste colesterolemia. Un alt produs, din aceeasi clasa, este butilhidroxia-nisol (BHA), care este un antioxidant fenolic folosit pentru a impiedica oxidarea (rancezirea) lipidelor din alimentele bogate in grasimi animale. Din 1987 s-a dovedit efectul lui cancerigen la animalele de laborator, dar nu s-a putut proba ca acest efect se manifesta si la om, astfel incat este si acum mentinut pe lista GRAS a US-FDA. Acest lucru a fost facut cunoscut opiniei publice, efectul fiind evitarea produselor care contineau acest component si, mai mult, a dus la scaderea de sase ori a utilizarii BHA-ului in Statele Unite ale Americii in urmatorii ani. Produsul este folosit acum pe piata romaneasca si se gaseste in margarine, creme sau maioneze.

E 954 zaharina, dovedita ca fiind cancerigena dupa ce animalele de laborator pe care s-au facut testele s-au imbolnavit de cancer la vezica. Desi nu s-a putut proba ca are efect asupra organismului uman, in acord cu clauza Delaney, iar FDA a propus Congresului American interzicerea folosirii ei inca din 1977, dar decizia finala fiind inca asteptata
sulfitii (conservantii), care pot produce reactii alergice la unele persoane si, in plus, sunt folositi de multe ori in produsele din carne, in scopul de a reface culoarea rosie a alimentelor, dand astfel o falsa impresie de prospetime. Practica de asemenea interzisa in SUA

E250 (nitritul de sodiu) este utilizat in stabilizarea culorii rosietice a carnii conservate (fara nitrit, hot dogs si bacon ar arata gri) si da o aroma caracteristica. Adaugarea de nitriti in alimente poate duce la formarea de cantitati mici de substante cu potential cancerigen, in special in bacon. Companiile care proceseaza carnea adauga acum, pe langa nitrit, acid ascorbic sau izoascorbic pentru a impiedica formarea de nitrozamine. Industria carnii justifica utilizarea nitritilor pentru efectul lor inhibitor asupra dezvoltarii bacteriilor producatoare de toxina botulinica. afecteaza vasele de sange E250 ºi E 251 (nitriþi, respectiv nitraþi din mezeluri),
E251 - nitrat de sodiu, cancerigen

E252 - nitrat de potasiu, cancerigen, nitritii care, in principiu, nu au efecte toxice directe, dar in combinatie cu unele substante existente in alimente (amine), produc nitrozamine, familie din care fac parte multe substante dovedite cancerigene. Pentru a impiedica aceste reactii se pot adauga alti aditivi, ducand la un lant vicios al folosirii lor. Lista alimentelor care ar trebui evitate, pentru ca au in componenta acesti aditivi alimentari este atat de mare, incat ar necesita pagini intregi pentru enumerarea lor. Printre alimentele de baza inalt procesate chimic, ce contin aceste substante, se numara: mezelurile, margarinele, supele instant, sucurile, branza topita, maionezele, dressingurile pentru salate, sosurile si o gama larga de dulciuri. Prin mediile care se ocupa de cercetare circula o lista cu toate „E"-urile cu un risc foarte ridicat, publicata de Clinica de Oncologie Infantila din Düsseldorf. Aici sunt trecuti aditivii suspecti a fi toxici, periculosi, cancerigeni sau care pot produce boli grave

E127 - eritrozina, colorant rosu pentru compoturi si alte alimente, provoaca mutatii genetice

Am uitat sa spun despre branza topita...EVITATI-O !



Spalare placuta!

Va rugam sa nu va abateti de la subiectul discutiei (planta Aloe Vera) si sa pastrati discutia informativa, eliminand tonul jignitor.

Buna , sunt noua pe forum si am citit cu mare drag informatiile despre Aloe Vera .Sunt o sustinatoare a acestei plante fiindca am vazut ce minuni poate face.O folosim de vreo 3 ani in familie in tratarea multor probleme de sanatate.
Vor exista intotdeauna carcotasi.Ideea este ca vindeca multe boli.Oamenilor le este mai usor sa creada in sfaturile medicilor si in medicamentele alopate, sintetice.Acestea elimina efectul bolii dar nu si cauza acestoraAloe Vera este compatibila cu multe din componentele sangelui uman deci este recunoscuta ca fiind a sa